Sfântul Ioan al Crucii e contemporan cu sfânta Tereza de Avila şi colaborator al ei la opera
de reformare a vieţii călugăreşti carmelitane, atât în mănăstirile pentru femei, cât şi cele pentru
bărbaţi. Deşi mai tânăr decât ea cu douăzeci şi şapte de ani, nu a ezitat să-l considere părintele
spiritual al sufletului ei şi să-i ceară părerea în problemele importante. Sfânta Tereza spunea despre
el că nu era posibil să înceapă a vorbi cu dânsul despre Dumnezeu, fără a-l vedea imediat răpit în
extaz.
Ioan de Yepez, care în mănăstire şi-a luat numele de Ioan al Crucii, s-a născut la Fontiveros,
provincia Avila din Spania, în anul 1542, într-o familie săracă. El va istorisi mai târziu că, la vârsta
de cinci ani, a căzut într-o fântână, şi numai datorită Preacuratei Fecioare Maria a rămas în viaţă şi a
fost scos viu de acolo. Deoarece nu s-a acomodat cu nici una dintre activităţile şi profesiunile
lucrative în care familia a voit să-l reţină, la vârsta de douăzeci de ani, a intrat într-o mănăstire a
călugărilor carmelitani, dar a fost profund dezamăgit de viaţa mediocră şi delăsătoare ce domnea
între zidurile mănăstirii. Întristat de cele constatate, se gândea să treacă la călugării trapişti, ale
căror norme severe de viaţă i se păreau mai corespunzătoare preferinţelor sale. La această răscruce
de viaţă s-a întâlnit cu Tereza a lui Isus, reformatoarea Carmelitanelor.
Sfânta Tereza nutrea de multă vreme gândul de a introduce reforma şi în mănăstirile
carmelitane de bărbaţi, dar nu întâlnise omul providenţial. Ochiul ei pătrunzător a întrevăzut în acel
frate tânăr, mic de statură, extrem de serios, cu trupul firav, dar cu sufletul bogat, pe colaboratorul
ideal pentru a duce la îndeplinire proiectul ei îndrăzneţ. Micul frate, în vârstă de douăzeci şi cinci de
ani, a dat imediat dovadă de un curaj neînfrânt. Şi-a luat numele de Ioan al Crucii şi a obţinut de la
superiorii săi permisiunea de a reinstaura într-o mănăstire disciplina aspră a primelor comunităţi
carmelitane. Astfel, a luat fiinţă la Durvelo primul convent al carmelitanilor desculţi. Întoarcerea la
mistica spirituală a deşertului şi străduinţele pentru a face înţeles şi acceptat noul fel de viaţă au
abătut asupra iniţiatorului reformei un val de suferinţe, concretizate prin maltratări fizice şi calomnii
grave. În 1577, a fost aruncat în temniţa de la Toledo, unde a stat opt luni de zile. Pe când se afla în
întunericul acestor încercări, sufletul său a fost incendiat de flacăra poeziei ce va străbate operele
sale de îndrumare spirituală. Într-o convorbire tainică avută cu Isus Răstignit, a fost întrebat: Ioane,
cu ce să-ţi răsplătesc tot ce ai făcut pentru mine? Răspunsul a fost: Domine, pati et contemni pro
te! (Doamne, să sufăr şi să fiu dispreţuit pentru tine!).
Sfântul Ioan al Crucii a scris câteva dintre cele mai adânci şi luminoase lucrări de analiză şi
îndrumare pe căile vieţii spirituale: Noaptea întunecată a sufletului, Urcarea Muntelui Carmel,
Cântare spirituală, Flacăra iubirii vii. Ca un adevărat maestru, el îşi expune gândul în sentinţe
scurte şi cuprinzătoare: Să nu faci, nici să nu spui vreun lucru important, pe care Cristos nu l-ar
face şi nu l-ar spune, dacă s-ar afla în situaţia în care te afli tu, dacă ar avea vârsta şi sănătatea ta;
Nu cere altceva decât crucea, şi anume crucea fără mângâieri, deoarece aceasta este crucea
adevărată; Renunţă la dorinţele tale şi vei afla ceea ce doreşte inima ta.
Sfântul Ioan al Crucii a murit în mănăstirea din Ubeda, la 14 decembrie 1591, în vârstă de
patruzeci şi nouă de ani. A fost ridicat la cinstea altarelor în 1726, iar papa Pius al IX-lea l-a
proclamat învăţător al Bisericii.
Rugăciune
Dumnezeule, care i-ai inspirat sfântului tău preot Ioan o totală lepădare de sine şi o iubire
înflăcărată a crucii, dă-ne, te rugăm, harul, ca, străduindu-ne să-l urmăm cât mai îndeaproape, să
ajungem la contemplarea veşnică a măririi tale. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu