14 decembrie: Sfântul Ioan al Crucii, preot și învățător al Bisericii

Sfântul Ioan al Crucii e contemporan cu sfânta Tereza de Avila şi colaborator al ei la opera de reformare a vieţii călugăreşti carmelitane, atât în mănăstirile pentru femei, cât şi cele pentru bărbaţi. Deşi mai tânăr decât ea cu douăzeci şi şapte de ani, nu a ezitat să-l considere părintele spiritual al sufletului ei şi să-i ceară părerea în problemele importante. Sfânta Tereza spunea despre el că nu era posibil să înceapă a vorbi cu dânsul despre Dumnezeu, fără a-l vedea imediat răpit în extaz.

Ioan de Yepez, care în mănăstire şi-a luat numele de Ioan al Crucii, s-a născut la Fontiveros, provincia Avila din Spania, în anul 1542, într-o familie săracă. El va istorisi mai târziu că, la vârsta de cinci ani, a căzut într-o fântână, şi numai datorită Preacuratei Fecioare Maria a rămas în viaţă şi a fost scos viu de acolo. Deoarece nu s-a acomodat cu nici una dintre activităţile şi profesiunile lucrative în care familia a voit să-l reţină, la vârsta de douăzeci de ani, a intrat într-o mănăstire a călugărilor carmelitani, dar a fost profund dezamăgit de viaţa mediocră şi delăsătoare ce domnea între zidurile mănăstirii. Întristat de cele constatate, se gândea să treacă la călugării trapişti, ale căror norme severe de viaţă i se păreau mai corespunzătoare preferinţelor sale. La această răscruce de viaţă s-a întâlnit cu Tereza a lui Isus, reformatoarea Carmelitanelor.

Sfânta Tereza nutrea de multă vreme gândul de a introduce reforma şi în mănăstirile carmelitane de bărbaţi, dar nu întâlnise omul providenţial. Ochiul ei pătrunzător a întrevăzut în acel frate tânăr, mic de statură, extrem de serios, cu trupul firav, dar cu sufletul bogat, pe colaboratorul ideal pentru a duce la îndeplinire proiectul ei îndrăzneţ. Micul frate, în vârstă de douăzeci şi cinci de ani, a dat imediat dovadă de un curaj neînfrânt. Şi-a luat numele de Ioan al Crucii şi a obţinut de la superiorii săi permisiunea de a reinstaura într-o mănăstire disciplina aspră a primelor comunităţi carmelitane. Astfel, a luat fiinţă la Durvelo primul convent al carmelitanilor desculţi. Întoarcerea la mistica spirituală a deşertului şi străduinţele pentru a face înţeles şi acceptat noul fel de viaţă au abătut asupra iniţiatorului reformei un val de suferinţe, concretizate prin maltratări fizice şi calomnii grave. În 1577, a fost aruncat în temniţa de la Toledo, unde a stat opt luni de zile. Pe când se afla în întunericul acestor încercări, sufletul său a fost incendiat de flacăra poeziei ce va străbate operele sale de îndrumare spirituală. Într-o convorbire tainică avută cu Isus Răstignit, a fost întrebat: Ioane, cu ce să-ţi răsplătesc tot ce ai făcut pentru mine? Răspunsul a fost: Domine, pati et contemni pro te! (Doamne, să sufăr şi să fiu dispreţuit pentru tine!).

Sfântul Ioan al Crucii a scris câteva dintre cele mai adânci şi luminoase lucrări de analiză şi îndrumare pe căile vieţii spirituale: Noaptea întunecată a sufletului, Urcarea Muntelui Carmel, Cântare spirituală, Flacăra iubirii vii. Ca un adevărat maestru, el îşi expune gândul în sentinţe scurte şi cuprinzătoare: Să nu faci, nici să nu spui vreun lucru important, pe care Cristos nu l-ar face şi nu l-ar spune, dacă s-ar afla în situaţia în care te afli tu, dacă ar avea vârsta şi sănătatea ta; Nu cere altceva decât crucea, şi anume crucea fără mângâieri, deoarece aceasta este crucea adevărată; Renunţă la dorinţele tale şi vei afla ceea ce doreşte inima ta.

Sfântul Ioan al Crucii a murit în mănăstirea din Ubeda, la 14 decembrie 1591, în vârstă de patruzeci şi nouă de ani. A fost ridicat la cinstea altarelor în 1726, iar papa Pius al IX-lea l-a proclamat învăţător al Bisericii.

Rugăciune

Dumnezeule, care i-ai inspirat sfântului tău preot Ioan o totală lepădare de sine şi o iubire înflăcărată a crucii, dă-ne, te rugăm, harul, ca, străduindu-ne să-l urmăm cât mai îndeaproape, să ajungem la contemplarea veşnică a măririi tale. Amin.