Sfântul Sava este un reprezentant de seamă şi un mare organizator al vieţii monahale în
Răsăritul creştin. Dorinţa de a realiza o cât mai desăvârşită trăire spirituală i-a îndemnat pe mulţi
creştini să se retragă în ţinuturi nelocuite şi, sub conducerea unui îndrumător spiritual, să ducă o
viaţă închinată rugăciunii, reculegerii şi renunţării chiar la unele satisfacţii legitime, prin voturile de
sărăcie, castitate şi ascultare. Acest fel de viaţă s-a numit viaţă monahală, după cuvântul grec
monahos, monastikos, care are înțelesul de solitar, cel care trăieşte singur. Monahismul s-a realizat
sub două forme principale: viaţă eremitică sau anahoretică, adică retragere totală, în chilii
individuale, numite schituri sau ermitaje, uneori grupate în aşezări de tip rural, constituind o lavră,
şi viaţa cenobitică sau conventuală, adică viaţă organizată într-o mănăstire, cu participarea în comun
la activităţile materiale şi spirituale.
Sfântul Sava este fondatorul Lavrei Mari din Valea Cedronului, la porţile Ierusalimului, cu
peste o mie de eremiţi care au avut un rol însemnat în viaţa bisericească şi civilă. El s-a născut la
Mutalasca, aproape de Cezareea Capadociei, în anul 439. După ce a petrecut câţiva ani într-o
mănăstire din partea locului, la vârsta de optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim, în comunitatea
monahală întemeiată de Passarian, dar nici aici nu şi-a aflat mulţumirea. Spre deosebire de mulţi
monahi ambulanţi, rătăcitori, care părăseau chiliile şi umblau prin oraşe ducând o viaţă puţin
edificatoare, Sava, doritor de adevărată singurătate, s-a dus la Alexandria, şi acolo a cerut şi a primit
de la episcop permisiunea de a se retrage singur într-o peşteră unde să se roage şi să lucreze,
urmând ca, în fiecare sâmbătă şi duminică, să vină la mănăstire pentru a lua parte împreună cu
ceilalţi călugări la sfintele slujbe. După cinci ani, 478, s-a întors la Ierusalim şi a descoperit o grotă ascunsă pe Valea Râului Cedron. Aici şi-a stabilit locuinţa, la care nu ajungea decât pe o scară de
funii. Această scară a atras atenţia altor doritori de sihăstrie şi, în curând, întreaga vale a Cedronului
s-a populat de sihastri ce, rând pe rând, au ocupat toate grotele săpate de apa Cedronului în
pământul calcaros. Ca într-un imens stup, s-au adunat peste o mie de călugări pe care patriarhul de
Ierusalim i-a pus sub conducerea sfântului Sava, în timp ce grupul celor care trăiau în mănăstirea
din jurul bisericii au fost daţi în grija sfântului Teodosie.
Astfel a luat fiinţă Marea Lavră, una dintre cele mai originale mănăstiri ale antichităţii
creştine. Sava, cu răbdare şi, în acelaşi timp, cu indiscutabilă autoritate, a guvernat armata de
eremiţi ce devenea din ce în ce mai mare, organizându-i după normele de viaţă monahală fixate cu
un secol mai înainte de sfântul Pahomie. Pentru ca autoritatea lui să fie întărită, patriarhul de
Ierusalim l-a sfinţit preot în anul 491. Deşi ar fi preferat să rămână într-o absolută depărtare de lume,
el nu şi-a neglijat îndatoririle preoţeşti. A întemeiat alte mănăstiri, între care una la Emaus, şi a luat
parte activă la lupta împotriva ereziei monofizite, ajungând să-i mobilizeze pe călugării săi într-o
adevărată expediţie paşnică, pentru a se opune înscăunării unui episcop eretic, trimis la Ierusalim de
împăratul Anastasie.
În trei rânduri, Sava a intervenit la împăraţii din Constantinopol în folosul binelui public şi
al intereselor Bisericii. Sub Anastasie I, zece mii de sihastri s-au ridicat la chemarea lui în ajutorul
episcopilor persecutaţi. Cu prilejul unei vizite a împăratului, a înscenat o adevărată reprezentaţie de
mimi pentru a-i arăta prin evidenţa imaginilor coregrafice condiţiile triste ale poporului apăsat de
impozitele grele. La vârsta de nouăzeci de ani, a revenit la Constantinopol, a implorat şi a obţinut de
la Iustinian iertare pentru samaritenii care se revoltaseră. Toate aceste fapte explică de ce după
moartea lui, din ziua de 5 decembrie 532, întreaga regiune şi toate autorităţile civile şi religioase au
ţinut să ia parte la înmormântarea lui, şi numele său este păstrat cu veneraţie în calendarul Bisericii.
În secolul al VII-lea, prin grija călugărilor greci, s-au ridicat la Roma o mănăstire şi o bazilică
dedicate sfântului Sava, de la care şi-a luat numele şi cartierul înconjurător.
Rugăciune
Dă-ne, te rugăm, Doamne, harul, ca, în mijlocul acestei lumi schimbătoare, să ne întoarcem
cu toată inima spre cele cereşti şi să ne orânduim viaţa după evanghelia ta, aşa cum ne-ai învăţat
prin exemplul sfântului abate Sava. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu