Episcopul Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888, în Bad Deutsch-Altenburg, în Austria. La vârsta de şase ani a venit la Iaşi, unde a frecventat cursurile Şcolii Elementare a Parohiei Catolice. S-a transferat la o şcoală din Ploieşti (1896-1898) şi, apoi, la Bucureşti, unde s-a înscris la Şcoala Sfântul Andrei (1898-1901), apoi ca seminarist la Seminarul Sfântul Duh (1901-1906).
La 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma, pentru a-şi continua studiile teologice la
Colegiul De Propaganda Fide (1906-1911). A fost sfinţit preot, la 24 septembrie 1910, în bazilica
Sfântul Ioan din Lateran (Roma). După 1911 a fost mai mulţi ani prefect de studii şi profesor la
Seminarul Arhiepiscopal Sfântul Duh şi la şcolile arhiepiscopale Sfântul Iosif şi Sfântul Andrei din
Bucureşti. A fost şi administrator parohial, la parohiile din Târgovişte, Buzău şi Giurgiu, în diverse
etape, până în 1930.
După Primul Război Mondial, părintele Anton Durcovici a ocupat diferite funcţii în cadrul
Arhidiecezei de Bucureşti: director al Internatului Sfântul Andrei (1920-1924), canonic al catedralei
Sfântul Iosif (din 8 martie 1923), rector al Seminarului Sfântul Duh (septembrie 1924 - octombrie
1947), vicar general al Arhidiecezei de Bucureşti (2 octombrie 1935 - octombrie 1947), preşedinte
al Academiei Teologice Sfântul Duh (1929-1947), cenzor al cărţilor, al doilea judecător în
tribunalul bisericesc, examinator pentru cler, membru în Consiliul Şcolar Eparhial, preşedinte al
Congregaţiei Mariane a Bărbaţilor din Bucureşti (1921-1948), redactor-coordonator al revistei
Farul nou (1934-1944), preşedinte al Asociaţiei Mamelor Creştine, preşedinte al Ordinului al
Treilea Franciscan (terţiar), membru în consiliul administrativ arhidiecezan, duhovnic penitenţiar,
responsabil al Uniunii Apostolice a Clerului din România (1926-1947), director naţional al Operei
Intronizării Preasfintei Inimi a lui Isus în Familiile Creştine (din 31 martie 1939). La 25 iunie 1930 i
s-a aprobat cetăţenia română. A fost decorat în anul 1931 cu Ordinul Steaua României în grad de
ofiţer, iar în anul 1934 a fost numit camerier papal.
La 30 octombrie 1947 papa Pius al XII-lea l-a numit episcop de Iaşi. A fost consacrat la 5
aprilie 1948, în catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, de nunţiul apostolic Gerald Patrik O'Hara, şi
înscăunat, în catedrala din Iaşi, la 14 aprilie, acelaşi an. În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de
Iaşi, episcopul Anton Durcovici a desfăşurat o activitate pastorală asiduă, vizitând parohiile din
Moldova şi însufleţind cu viaţa sa inimile enoriaşilor. La 17 ianuarie 1949 a fost numit şi
administrator apostolic al Arhidiecezei de Bucureşti. La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre
Popeşti-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, a fost arestat de Securitate şi închis la
Ministerul de Interne din Bucureşti (26 iunie - 4 mai 1951), Jilava (4 mai - 17 septembrie 1951) şi,
apoi, la Sighetu Marmaţiei (la 18 septembrie 1951), unde a murit la 10 decembrie 1951, fiind
înmormântat în Cimitirul Orăşenesc din localitate. Moartea a survenit din cauza condiţiilor din
anchetă şi din închisoare. Moartea în izolare, fără tratament, a fost o moarte de martir, din cauza
motivelor pentru care a ajuns aici: refuzul compromisului cu puterea comunistă, refuzul de a rupe
orice legătura cu Sfântul Părinte Papa, neacceptarea propunerii de a forma o Biserică Catolică
Naţională, controlată de regimul comunist.
Rugăciune (ep. Petru Gherghel)
Atotputernice Dumnezeule, în providenţa ta preaînţeleaptă, tu l-ai chemat pe Anton
Durcovici să fie slujitorul altarului tău şi i-ai dăruit harul să-i conducă prudent şi prin exemplu de
viaţă sfântă pe mulţi seminarişti la Preoţie, iar ca episcop de Iaşi, să-şi întărească turma în anii
prigoanei prin fermitatea credinţei sale. Tu l-ai ales să fie un păstor bun, care îşi dă viaţa pentru oile
sale.
Te rugăm, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu, Fecioara Maria, sub ocrotirea căreia el
şi-a consacrat dieceza, fă ca sfinţenia vieţii şi tăria martiriului său să iradieze în inimile noastre, spre
cinstirea Bisericii Catolice şi spre mântuirea poporului credincios al României. Prin Cristos,
Domnul nostru. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu