27 decembrie Sfântul Ioan, apostol și evanghelist

Sfântul Ioan evanghelistul este fiul lui Zebedeu şi al Salomeei, fratele lui Iacob cel Mare, de meserie pescar şi de loc din Betsaida, de unde erau şi fraţii Petru şi Andrei. El ocupă un loc deosebit în rândul Apostolilor. Deşi împreună cu sfântul Petru au fost consideraţi de Sinedriu ca oameni fără învățătură și necunoscători (Fap 4,13), sfântul Ioan a scris cea de a patra Evanghelie, cartea Apocalipsului şi trei scrisori pline de farmec. Cititorul care parcurge chiar în grabă scrierile lui îşi dă seama de adâncimea şi îndrăzneala gândirii sale, precum şi de capacitatea de a îmbrăca în cele mai frumoase imagini ideile sublime despre adevărurile eterne. Pentru el, vocea judecătorului divin este ca un vuiet de ape multe.

Ioan este, înainte de toate, omul vieţii spirituale intense, înclinat spre contemplaţie mai mult decât spre activităţi directe. Este vulturul care, de la prima bătaie de aripă, se ridică până la înălţimea misterului dumnezeirii: La început era Cuvântul, şi cuvântul era la Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu (In 1,1).

Ioan evanghelistul face parte dintre intimii lui Isus şi este aproape de el în orele cele mai solemne ale vieţii sale. Stă alături de Isus la Cina cea de Taină, îl urmăreşte de aproape în timpul procesului şi, unicul dintre apostoli, asistă la moartea Lui stând lângă Preacurata. Spre deosebire de modul în care este prezentat în unele reprezentări artistice, Ioan nu era un om molatec şi plăpând. E suficient să ne gândim la supranumele dat de Isus fraţilor Iacob şi Ioan, Fiii tunetului, pentru a înţelege că atât Ioan, cât şi fratele său aveau un temperament viu şi impulsiv, străin de compromisuri şi ezitări, ajungând până la intoleranţă.

În Evanghelia pe care a scris-o sfântul Ioan, el se califică pe sine însuşi: ucenicul pe care îl iubea Isus. Chiar dacă nu putem pătrunde taina acestei prietenii inefabile, putem presupune o anumită analogie între sufletul fiului tunetului şi acela al Fiului Omului, venit pe pământ să aducă nu numai pacea, dar şi focul. După învierea lui Isus, Ioan este aproape în permanenţă alături de Isus. Paul, în scrisoarea către Galateni, spune despre Petru, Iacob şi Ioan că erau socotiţi stâlpi ai Bisericii.

În cartea Apocalipsului, el scrie: Eu, Ioan, fratele vostru și părtaș cu voi la strâmtorarea, la împărăția și la statornicia în Isus, mă aflam pe insula numită Patmos din cauza cuvântului lui Dumnezeu și a mărturisirii lui Isus (Ap 1,9). După o tradiţie foarte răspândită, Ioan a locuit la Efes, împreună cu Mama lui Isus. Sub împăratul Domiţian, cu prilejul unei călătorii la Roma, a fost condamnat să fie ars într-un vas cu ulei înfierbântat, dar, deoarece Dumnezeu l-a scăpat cu viaţă, a fost exilat în Insula Patmos, unde a avut descoperirea relatată în cartea Apocalipsului. La terminarea exilului în Patmos, s-a întors definitiv la Efes, unde nu a încetat să-i îndemne pe creştini la practicarea dragostei frăţeşti, aşa cum face şi în cele trei scrisori ce au rămas de la el. A murit la Efes, la vârsta de peste o sută de ani, şi a fost înmormântat acolo, pe vremea împăratului Traian (98- 117).

Rugăciune

Dumnezeule, care, prin sfântul apostol şi evanghelist Ioan, ne-ai deschis drum, spre misterul Cuvântului veşnic, dă-ne, te rugăm, harul să îmbrăţişăm cu gând luminos şi cu inimă iubitoare adevărul pe care el ni l-a vestit cu tărie. Amin.