
Vilhelm s-a născut la castelul Grisac, din regiunea Cévennes, în anul 1310. Din copilărie a
manifestat o dragoste deosebită faţă de reculegere şi de muncă. Deseori, părăsea joaca, alerga în
capelă şi rămânea în rugăciune pentru mai mult timp. Mama lui spunea atunci: Eu nu-l înţeleg, dar,
până la urmă, e destul că îl înţelege Dumnezeu. A intrat în mănăstirea benedictină din Chirac, apoi
a trecut la abaţia Sfântul Victor din Marsilia, unde a făcut studii strălucite şi a luat doctoratul în
Dreptul civil şi bisericesc. A predat ca profesor în universităţile din Toulouse, Montpellier, Paris şi
Avignon. Curia papală din Avignon l-a trimis ca delegat papal în Lombardia şi Napoli, şi în această
calitate a depus eforturi mari pentru pregătirea revenirii Scaunului pontifical la Roma. Pe când se
afla în Italia, a fost ales urmaş al papei Inocenţiu al VI-lea. La 6 noiembrie 1362, a fost hirotonit
episcop la Avignon şi, în aceeaşi, zi a primit tiara papală, luându-şi numele de Urban al V-lea.
Urban al V-lea a dovedit calităţile unui excepţional conducător şi o mână energică la cârma
bărcii lui Petru, într-o epocă de mari greutăţi pentru Biserică. Pontificatul său a fost marcat de
trimiterea misionarilor în India, China şi Lituania. A dat un mare avânt studiilor ecleziastice şi a
introdus reforme însemnate în administraţia bisericească. Nu a ezitat să reînnoiască împotriva
regelui Petru al IV-lea al Castiliei excomunicarea dată de papa Inocenţiu al IV-lea, pentru că acesta
îşi omorâse soţia şi luase în căsătorie o altă femeie. Asemenea urmaşilor săi, Urban al V-lea căuta
momentul potrivit de a se întoarce în Roma şi a răspunde astfel dorinţei generale a creştinătăţii din
Apus. Poetul Petrarca îi scria: Mai mult decât de orice altă cetate, tu eşti legat de Roma.
La 30 aprilie 1367, Urban al V-lea împreună cu întreaga curie papală, s-a îmbarcat, la
Marsilia, pe o adevărată flotă de galere şi a pornit spre Roma. După o scurtă oprire la Genova şi o şedere mai îndelungată la Viterbo, la 16 septembrie, papa a pus piciorul în cetatea eternă, primit de
locuitorii oraşului cu o bucurie de nedescris.
Cronicarul Coluccio Salutati notează: după câteva zile, Roma răsuna de cântecele
lucrătorilor care au răspuns la chemarea papei de a începe restaurarea clădirilor ajunse în ruină.
Urban al V-lea s-a preocupat intens şi de refacerea spirituală a vieţii şi unităţii Bisericii, ajungând la
o mare apropiere de unirea cu Biserica din Răsărit, în cadrul întâlnirilor din anul 1369.
Dar bucuria revenirii la Roma nu a durat mult şi, la 7 aprilie 1370, papa a considerat că este
obligat să se întoarcă la Avignon, cu toate rugăminţile multor personalităţi însemnate ale timpului.
Sfânta Brigita a mers după el până la Bolsena şi i-a prezis că va muri îndată după ce va ajunge la
Avignon. A ajuns la Avignon în ziua de 26 septembrie.
La 19 decembrie, şi-a dat seama că se apropie sfârşitul. A cerut să fie îmbrăcat în rasa de
călugăr benedictin şi s-a dus în casa fratelui său, deoarece nu voia să sfârşească viaţa într-un palat.
A dat ordin ca poarta şi uşile casei să rămână deschise, pentru ca oricine să poată intra şi să vadă
cum moare un papă. A încetat din viaţă în seara zilei de 19 decembrie 1370. În opt ani de pontificat,
prin măsurile luate şi prin exemplul său personal, a contribuit mult la reînnoirea vieţii spirituale în
rândul clerului şi al credincioşilor, precum şi la dezvoltarea învăţăturii creştine şi a studiilor
teologice, în general.
Rugăciune
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai voit ca fericitul Urban să fie în fruntea întregului
tău popor şi să-l slujească prin cuvânt şi exemplu. Ocroteşte-i, prin mijlocirea lui, pe păstorii
Bisericii tale, împreună cu turma ce le este încredinţată, şi călăuzeşte-i pe drumul mântuirii veşnice.
Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu