În anul 1946, papa Pius al XII-lea a ridicat-o la cinstea sfintelor altare pe o umilă învăţătoare,
maica Francisca Xaveria, devenită mamă a milioane de emigranţi italieni, prin institutul fondat de
ea în 1880, Surorile misionare ale Preasfintei Inimi.
Între anii 1901 şi 1913, au emigrat numai în America 4.711.000 de italieni, dintre care
337.400 proveneau din sudul Italiei. O adevărată maladie socială, o hemoragie, cum au definit-o
sociologii şi oamenii politici (deşi nu au lipsit şi oameni care au avut curajul să afirme că emigraţia
era o afacere pentru stat, deoarece îi aducea valută externă fără riscuri pentru propriul capital). În
legătură cu dramele rezultate din emigraţie, astăzi este amintită o învăţătoare firavă din Sant`Angelo
Lodigiano (Italia), Francisca Cabrini, care a privit fenomenul emigraţiei nu cu ochii omului politic
ori ai sociologului, ci cu ochii plini de dragoste ai femeii, ai creştinei adevărate, şi a meritat titlul de
mamă a emigranţilor.
Francisca Cabrini s-a născut în Sant`Angelo Lodigiano, la 15 iulie 1850, fiind ultimul dintre
cei treisprezece copii ai unei familii sărace. Rămânând orfană de tată şi de mamă, ar fi voit să intre
într-o mănăstire, dar parohul din Codogno a convins-o că e mai bine să lucreze într-un orfelinat.
Francisca şi-a luat diploma de educatoare şi s-a dăruit cu toată inima îngrijirii orfanilor. Împreună
cu câteva colege de muncă, a constituit un nucleu de pregătire pentru a merge în misiune, luându-şi
numele de Surorile misionare ale Preasfintei Inimi şi alegându-l pe sfântul Francisc Xaveriu drept
patronul lor. Cu această ocazie, sora Cabrini a voit să se numească Francisca Xaveria.
Era anul 1880. Episcopul de New York a cerut de la papa Leon al XIII-lea să-i trimită un
grup de călugăriţe care să se ocupe de emigranţii italieni în oraşul New York, unde erau azvârliţi
zilnic din calele vapoarelor şi lăsaţi fără nici un fel de asistenţă materială şi spirituală. Leon al XIII-
lea a apelat la sora Francisca Xaveria. Ea şi surorile ei ar fi voit să se îndrepte spre Asia, asemenea
sfântului Francisc Xaveriu, dar, înţelegând drama atâtor persoane care aveau nevoie de prezența lor
au răspuns chemării Păstorului Suprem.
De la prima dintre cele douăzeci şi patru de traversări ale oceanului, a refuzat orice
tratament special şi a împărţit cu toţi călătorii neplăcerile şi nesiguranţele călătoriei. Este
extraordinar curajul cu care a păşit în imensa metropolă americană şi, trecând peste mii de piedici, a stabilit primul punct de întâlnire şi ajutorare a emigranţilor. Mai întâi s-a ocupat de orfani şi de
bolnavi. A construit case, şcoli şi un mare spital în New York, apoi la Chicago şi în alte oraşe. În
1896, a deschis o şcoală superioară pentru femei în Argentina.
Celor care îi arătau admiraţia pentru realizarea atâtor opere, sora Francisca le răspundea cu o
umilinţă sinceră: oare nu Domnul a făcut toate acestea? Este vorba de treizeci de institute de
asistenţă, fondate în opt ţări. Moartea a surprins-o la datorie, în ziua de 22 decembrie 1917, la
Chicago. Trupul său a fost adus în triumf la New York, în biserica alăturată casei-mame, Mother
Cabrini High School, ca să fie aproape de copiii ei.
În timp ce, în Europa, ura şi lăcomia presărau pământul cu morminte, maica Francisca
Xaveria şi surorile ei adăugau o pagină luminoasă în istoria umanității.
Rugăciune
Dumnezeule, care ai chemat-o, în Biserica ta, pe sfântul Francisca Xaveria să le arate
semenilor săi calea mântuirii, dă-ne, te rugăm, harul, ca, prin exemplul ei, să-l urmăm astfel pe
Cristos învăţătorul, încât să putem ajunge la tine împreună cu fraţii noştri. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu