După coborârea Duhului Sfânt, apostolii au început să predice învăţătura lui Cristos celor
care le erau mai aproape, adică evreilor, şi astfel, au reaprins împotrivirea autorităţilor religioase ale
iudaismului, care abia se potoliseră prin judecarea şi condamnarea lui Isus. Ca şi învăţătorul lor,
apostolii au cunoscut foarte curând umilirile bătăilor cu vergi şi ale închisorii, dar, îndată după ce
erau eliberaţi din lanţuri, reluau predicarea evangheliei. Prima comunitate creştină, dorind să
împlinească integral porunca dragostei frăţeşti, a pus în comun toate bunurile şi se împărţea zilnic
fiecăruia ceea ce era necesar pentru viaţă. Când comunitatea s-a mărit, apostolii au încredinţat
serviciul asistenţei zilnice la şapte miniştri ai carităţii, numiţi diaconi.
Între aceştia strălucea tânărul Ştefan, care, pe lângă îndatoririle de administrator al bunurilor
comune, nu a încetat să răspândească Vestea cea Bună. El îndeplinea această misiune cu atât zel şi
cu astfel de succese, încât evreii s-au năpustit asupra lui, l-au prins și l-au dus în fața Sinedriului.
Apoi au pus niște martori falși care spuneau: Omul acesta nu încetează de a rosti cuvinte împotriva
acestui loc sfânt și împotriva Legii. Într-adevăr, l-am auzit spunând: Acest Isus Nazarineanul va
distruge locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a transmis Moise (Fap 6,12-14).
Ştefan, după cum citim în capitolul 7 din Faptele Apostolilor, plin de har şi de tărie, s-a
folosit de prilejul autoapărării sale şi a încercat să lumineze minţile adversarilor săi. Mai întâi, a
făcut un scurt rezumat al istoriei ebraice de la Adam până la Solomon, apoi a declarat că nu a rostit
blesteme nici împotriva lui Dumnezeu, nici împotriva lui Moise, ori a Legii şi a Templului. A
demonstrat că Dumnezeu şi-a arătat slava şi în afară de Templu şi se pregătea să expună învăţătura
despre Isus, ca ultimă descoperire a lui Dumnezeu, dar adversarii nu au mai suportat să continue
discursul, și strigând cu glas puternic, și-au astupat urechile și s-au năpustit împreună asupra lui
și, scoțându-l din cetate, aruncau cu pietre asupra lui (Fap 7,57-58).
Plecându-şi genunchii sub ploaia de pietre, primul martir al credinţei creştine, din adâncul
inimii şi cu glas puternic, a rostit cuvintele iertării dăruite deja de pe lemnul Crucii de Cristos:
Doamne, nu le socoti păcatul acesta (Fap 7,60).
Rugăciune
Te rugăm, Doamne, să ne dăruieşti harul de a imita exemplul sfântului Ştefan, a cărui
naştere pentru cer o sărbătorim astăzi: să învăţăm şi noi să-i iubim pe duşmanii noştri, după cum el
a ştiut să se roage pentru prigonitorii săi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu