30 aprilie: Sfântul Pius al V-lea, papă

În ziua de 7 octombrie 1571, armatele creştine scufundau în apele mării, la Lepanto, puternica şi până atunci nebiruita flotă a turcilor. Din acea zi, a început decăderea Imperiului Otoman. Pius al V-lea este numit papa victoriei de la Lepanto, nu pentru că ar fi fost un războinic, ci pentru că, datorită autorităţii şi prestigiului său personal, a reuşit să potolească neînţelegerile dintre statele europene şi să le unească într-o sfântă alianţă care să se opună înaintării ameninţătoare a forţelor turceşti. În ziua de 7 octombrie 1571, spre seară, Papa Pius al V-lea a cerut să se tragă toate clopotele din Roma şi i-a chemat pe credincioşi să-i aducă mulţumire lui Dumnezeu pentru victoria obţinută. Pe atunci nu existau mijloacele de comunicare rapidă pe care le avem noi astăzi, şi Papa, după ce petrecuse toată ziua rugându-se Rozariul Maicii Domnului, a avut, pentru o fracţiune de secundă, viziunea sfârşitului triumfal al luptei.

Înainte de a fi ales papă, în anul 1566, Pius al V-lea se numea Mihai Ghisleri. El s-a născut în 1504, în localitatea Bosco Merengo (Italia). La vârsta de 14 ani, a intrat în mănăstirea dominicanilor şi, după pregătirea cuvenită, a fost sfinţit preot. Dovedind calităţi cu totul excepţionale, a urcat pe rând toate treptele ierarhice: profesor, superior al mănăstirii, superior provincial, inchizitor la Como şi Bergamo, episcop, cardinal, mare inchizitor, episcop de Mondori şi apoi papă. Titlul de inchizitor poate să-l facă antipatic în ochii omului de astăzi, dar trebuie ţinut cont de faptul că procurorii acelor timpuri se numeau inchizitori şi erau aleşi, de obicei, din rândul clerului. Într-adevăr, Pius al V-lea a fost un papă incomod, aşa cum sunt toţi aceia care vor să reformeze moravurile decăzute ale unei societăţi, dar este un titlu de mare cinste pentru el, acela de a fi stârpit simonia şi nepotismul din Curia Română. Numeroaselor rude care alergaseră la Roma cu speranţa de a obţine unele privilegii, Pius al V-lea le-a răspuns că ruda unui papă se poate considera suficient de bogată dacă nu este calic lipit pământului.

Pius al V-lea a avut şi misiunea deosebit de grea de a duce la îndeplinire hotărârile Conciliului Tridentin. Astfel, a restaurat obligaţia rezidenţei pentru episcopi, clauzura pentru călugări, celibatul şi sfinţenia vieţii pentru preoţi, vizitele pastorale ale episcopilor, dezvoltarea misiunilor, corectarea cărţilor liturgice, cenzura publicaţiilor privitoare la credinţă şi moravuri. Disciplina aspră pe care sfântul pontif o cerea de la toţi membrii Bisericii a fost şi norma permanentă a vieţii sale personale. Mai întâi, ca episcop şi cardinal, apoi, în calitate de papă, a trăit viaţa ascetică a unui călugăr cerşetor. Foarte apropiat de cei mici, cu dragoste de părinte faţă de lumea simplă, a arătat o severitate de neclintit faţă de cei care loveau în unitatea Bisericii. Astfel, nu a ezitat să o excomunice pe regina Angliei, Elisabeta I (1558-1603), şi să decreteze destituirea ei, deşi era conştient de urmările tragice pe care gestul său avea să le abată asupra credincioşilor catolici englezi. Pius al V-lea a murit la 1 mai 1572, în vârstă de 68 de ani.

Rugăciune

Dumnezeule, care, în grija ta faţă de Biserică, l-ai chemat pe sfântul papă Pius, să apere credinţa şi să reînnoiască demnitatea cultului, dă-ne, te rugăm, prin mijlocirea lui, harul să participăm la celebrarea misterelor tale cu credinţă vie şi cu iubire bogată în roade. Amin.