16 aprilie: Sfântul Benedict Iosif Labre, pelerin

În această lume suntem cu toții pelerini în valea de lacrimi: călătorim întotdeauna pe calea sigură a religiei, credinței, speranței, carității, umilinței, rugăciunii, răbdării și mortificației creștine, pentru a ajunge în patria noastră a Paradisului, spunea sfântul Bebedict Iosif Labre, maximă care corespundea pe deplin cu mărturia sa de viață. Din cei 35 de ani pe care îi trăise, cel puțin 13 i-a petrecut în calitate de pelerin pe drum. El singur s-a numit de fapt vagabondul lui Dumnezeu și de asemenea țiganul lui Cristos.

Benedict Iosif Labre s-a născut la Arras, la 26 martie 1748, primul dintre cei 15 copii ai unui modest agricultor. A învățat câte ceva la școala din sat și a studiat câteva elemente de latină cu ajutorul unui unchi din partea mamei. Dedat mai mult spre viața contemplativă decât spre preoție, a cerut în van permisiunea părinților de a se face trapist. De-abia la 18 ani a putut să ceară permisiunea de a intra în mănăstirea Sfânta Aldegonda, însă părerea călugărilor nu a fost una pozitivă în privința lui. La fel a fost respins și din mănăstirea din Montagne din Normandia, acolo unde a ajuns după ce a mers 60 de leghe în plină iarnă. Doar 6 săptămâni a durat prezența lui în mănăstirea din Neuville, și ceva mai mult în abația cisterciană de la Sept-Fons, a cărei haină monahală și scapulariu de novice le va fi purtat mereu de acum înainte.

La 22 de ani luă marea decizie: mănăstirea sa va fi strada, și mai precis străzile din Roma. În sacul său de sărac pelerin își avea întreaga avere: Noul Testament, Imitațiunea lui Cristos și Breviarul din care recita în fiecare zi. La piept purta un crucifix, iar în mâini avea mereu un rozariu.

Mânca mereu o bucată de pâine și niște ierburi. Nu cerea de pomană și, dacă o primea, se grăbea să o împartă cu cei săraci, chiar și cu riscul ca donatorul, observând gestul, să îi ofere pe lângă bănuț și un baston pe spate (așa cum s-a întâmplat într-o zi). Noaptrea se odihnea pe la Coloseum. Zilele și le petrecea în rugăciune contemplativă și în pelerinaje la diferite sanctuare: unul dintre cele mai dragi lui era cel de la Loreto.

A murit în mizerie la 16 aprilie 1783, pe lângă biserica Sfânta Maria de Monti, unde a fost înmormântat la cererea poporului. A fost canonizat în 1881 de papa Leon al XIII-lea.

Rugăciune

Sfinte Benedict Iosif, om minunat care ai împlinit ceea ce a spus Isus: Dacă bobul de grâu căzut în pământ moare, aduce mult rod, roagă-te pentru noi la Dumnezeu ca să avem parte de harul ca renunțând la gloria deșartă să ajungem să domnim în veșnicie. Amin.