2 aprilie: Sfântul Francisc de Paola, pustnic

Între Italia şi insula Sicilia se află Strâmtoarea Messina. Cine traversează această strâmtoare observă că unul dintre marele poduri umblătoare care fac cursa de la un mal la altul poartă numele Sfântul Francisc de Paola şi poate se întreabă pentru care motiv i s-a dat acest nume. Explicaţia este următoarea: cu aproape cinci secole în urmă, un frate călugăr, sărac, istovit şi slăbit de posturi îndelungate, venise dinspre Cosenza, localitate din sudul Italiei, şi, ajuns la Reggio Calabria, portul din faţa Siciliei, i-a rugat pe câţiva barcagii să-l treacă pe malul de dincolo. Aceştia l-au refuzat. Atunci, fratele şi-a întins mantia peste valuri, a sărit pe ea şi, încet, încet, parcă susţinut de o mână nevăzută, a plutit până în portul Messina. Această neobişnuită, minunată traversare a apei i-a atras fratelui renumele de taumaturg, iar mai apoi, titlul de patron al marinarilor. Încă multe alte minuni au presărat viaţa smeritului călugăr, înconjurat din toate părţile de recunoştinţa şi respectul mulţimilor.

Vestea despre el a trecut Munţii Alpi, şi însuşi regele Franţei, Ludovic al XI-lea, a voit să-l aibă alături, mai bine spus, a pretins ca Papa să-i trimită în grabă pe făcătorul de minuni, ca să-l vindece de o boală grea ce se abătuse asupra lui. Umilul călugăr, înştiinţat de un trimis al Papei, s-a supus şi, trecând prin multe greutăţi, a străbătut drumul lung până la Paris. Regele l-a rugat să-i dobândească de la Dumnezeu însănătoşirea, dar sfântul Francisc i-a spus că este necesar să se pregătească pentru trecerea din această viaţă. Cu răbdare şi dragoste, l-a ajutat pe suveran să se împace cu Dumnezeu şi să primească în linişte hotărârea voinţei divine. Înainte de a muri, Ludovic al XI-lea l-a rugat pe Francisc să aibă în grijă educaţia sufletească a fiului şi urmaşului său, Carol al VIII-lea.

Francisc s-a născut în anul 1416, în Paola, o mică localitate lângă Cosenza, Provincia Calabria din sudul Italiei. El este unul dintre cei mai tineri întemeietori de ordine religioase, călugăreşti. La vârsta de 30 de ani, a îmbrăcat haina Ordinului Franciscan, dar, după doi ani de zile, a dispărut fără urmă. A trecut un timp îndelungat până când un vânător, condus de un copil, i-a descoperit ascunzătoarea, într-o peşteră dintre munţii arşi de soare din vecinătatea Cosenzei. Vestea despre sfinţenia vieţii lui şi minunile pe care le săvârşise au atras în jurul lui mulți tineri dornici să-i urmeze exemplul. Pentru ei a întemeiat o mănăstire lângă Cosenza, şi le-a dat numele de Eremiţii Sfântului Francisc de Assisi, cunoscuţi şi sub numele de Minimi.

Spre deosebire de alte ordine religioase, sfântul Francisc de Paola le cere ucenicilor săi ca, la voturile de ascultare, castitate şi sărăcie, să adauge un al patrulea: legământul de a ţine cu stricteţe anumite posturi, îndeosebi Postul Mare, în timpul căruia, de la Miercurea Cenuşii până la Sâmbăta Mare, erau obligaţi să nu consume decât pâine, peşte, apă şi verdeţuri. Pocăinţele aspre la care şi-a supus trupul nu i-au slăbit puterea de muncă şi sănătatea, şi a fost în stare să trăiască şi să lucreze până la frumoasa vârstă de 91 de ani. Ca o răsplată a dragostei lui faţă de mortificaţie, Dumnezeu l- a chemat la cele veşnice în ziua de Vinerea Mare, 2 aprilie 1507. La numai doisprezece ani după moarte, a fost ridicat la cinstea altarelor.

Sfântul Francisc a îndeplinit misiunea de a le reaminti creştinilor înţelesul şi valoarea postului, arătând că acesta nu este un scop în sine, ci un mijloc care ne ajută la realizarea idealului de libertate şi desăvârşire a fiinţei noastre.

Rugăciune

Dumnezeule, înălţarea celor smeriţi, care l-ai ridicat pe sfântul Francisc de Paola în gloria sfinţilor, fă, te rugăm, ca, prin meritele lui şi urmându-i exemplul, să dobândim şi noi răsplata pe care le-ai făgăduit-o celor smeriţi. Amin.