9 aprilie: Sfânta Maria a lui Cleofa

În timp ce, pe Muntele Calvar, Isus îşi trăia ultimele clipe ale sfârşitului său dureros, un mic grup de femei evlavioase, tăcute şi îndurerate, stăteau puţin mai departe şi aşteptau să se împlinească ceea ce profeții şi însuşi Răstignitul încoronat cu spini le spuseseră. Aproape de crucea lui Isus stăteau mama lui, sora mamei lui, Maria lui Cleofa şi Maria din Magdala, spune sfântul Ioan Evanghelistul. Era grupul acelora care l-au urmat de când era în Galileea, pentru a-i sluji, şi multe altele care veniseră din Ierusalim. Între femeile ce priveau era şi sfânta pe care o amintim astăzi. Prezenţa ei alături de Mântuitorul i-a meritat un loc aparte în evlavia creştinilor, mai mult decât înrudirea cu Preasfânta Fecioară Maria şi cu sfântul Iosif.

Maria a lui Cleofa (numită astfel după numele soţului) este considerată mama fraţilor lui Isus: Iacob cel Mic, apostol şi episcop de Ierusalim, şi Iosif. În limbajul semitic, cuvântul frate se atribuie şi verişorilor.

După ce Isus a fost dat jos de pe cruce şi înmormântat în grabă, femeile evlavioase au aşteptat cu nerăbdare să treacă ziua de sâmbătă, zi în care nu era îngăduit să lucreze, iar duminică, dis-de-dimineaţă, urmând imboldul tainic al inimii, au alergat în grabă spre mormânt, pentru a îndeplini rânduiala ungerii cu miresme a trupului Celui ce murise pe Cruce. Vineri seara, după coborârea de pe cruce, Maria din Magdala şi Maria, mama lui Iosif, au stat să vadă unde îl vor aşeza, spune sfântul evanghelist Marcu.

Dar ajungând la mormânt, rămân înmărmurite: mormântul era deschis, iar trupul lui Isus nu se mai afla acolo. Nu este aici, a înviat, le-a spus un tânăr apărut ca din senin. De ce îl căutaţi pe cel viu printre cei morţi? Maria a lui Cleofa şi celelalte femei simt că se petrece o taină dumnezeiască: inimile încep să le bată puternic, răvăşite de îndoială şi bucurie. Veniseră la mormânt aducând miresme în vase şi durere în suflete. Acum, îngerul le trimite să le ducă apostolilor înspăimântaţi balsamul divin al învierii şi speranţa neclintită în biruinţa vieţii.

Nu mai cunoaştem alte întâmplări din viaţa Sfintei Maria a lui Cleofa. Faptul de a fi rămas sub crucea lui Isus atunci când şi cărturarii, şi mai-marii, şi ostaşii, şi cei ce treceau pe cale îl huleau, iar apostolii, în afară de unul, stăteau ascunşi, undeva departe, tremurând de frică, dovedeşte o iubire deplină şi vie. Şi a fi sfânt nu înseamnă altceva decât a-l iubi pe Dumnezeu mai mult decât pe tine însuţi.

Rugăciune

Maria, tu care ai avut bucuria de a-l însoți pe Domnul în pelegrinările sale și care ai devenit mărturisitoarea lui, își cer astăzi să mijlocești pentru mine harul de a avea mereu spiritul viu în însoțirea Domnului și de a avea curajul de a fi mereu fidel Lui, nu doar atunci când îmi e bine, dar mai ales în momentele de încercare. Amin.