21 aprilie: Sfântul Anselm, episcop și învățător al Bisericii

În anul 1033, în oraşul Aosta, localitate la picioarele Munţilor Alpi, se năştea acela care avea să devină marele învăţător al Bisericii, sfântul Anselm. Vlăstar al unei familii nobile, a fost încredinţat călugărilor benedictini, care, văzând calităţile lui deosebite, l-au ajutat să-şi însuşească o profundă formaţie religioasă şi culturală. Încă din primii ani, în sufletul lui Anselm s-a înfiripat şi a devinit tot mai puternică dorinţa de a se consacra şi el acestei vieţi de rugăciune, de studiu şi de muncă. Tatăl său, Gandulfo, nici nu a vrut să audă aşa ceva.

Însă Anselm, nu după mult timp, a părăsit căminul părintesc, apoi trecând munţii Alpi, a rătăcit prin Franţa oprindu-se în Normandia, la mănăstirea benedictină de lângă Bec, unde avea catedră de teologie învăţatul călugăr Lanfranco. Sub îndrumarea acestuia s-a dăruit studiului. Anselm este cunoscut pentru principiul care va sta la baza dezvoltării ulterioare a teologiei, fides quaerens intellectum (credinţa în căutarea intelectului luminat, spre a fi cunoscută şi preţuită).

Deși tânăr, Anselm este numit abate şi profesor de teologie. Predicator neobosit, reformator hotărât al vieţii călugăreşti, teolog profund în lecţiile şi scrierile sale, el devine o lumină a Bisericii. Viaţa aspră pe care şi-a impus-o, obligându-i şi pe ceilalţi călugări să şi-o însuşească, a trezit multe şi vii împotriviri, dar amabilitatea lui netulburată a sfârşit prin a captiva iubirea şi stima chiar şi a celor mai puţini entuziaşti. Era un geniu metafizic, cu o inimă sublimă şi plină de credinţă: se apropia de tainele descoperirii dumnezeieşti cu mintea, dar şi cu inima. El scria: Te rog, Doamne, dă-mi harul să simt cu inima ceea ce ating cu mintea.

Când Lanfranco, maestrul său, moare în 1079, Wilhelm cel Roşu, urmaşul lui Wilhelm Cuceritorul, îl roagă pe Anselm să primească demnitatea de arhiepiscop de Canterbury şi Primat al Angliei. Învăţatul şi umilul abate de la Bec trece Canalul Mânecii şi ia în primire scaunul episcopal vacant. În curând, însă, între rege şi episcop au apărut unele neînţelegeri care l-au determinat pe Anselm ca de două ori să fugă în exil, aşteptând liniştirea apelor.

A făcut o călătorie la Roma pentru a cere recunoaşterea drepturilor sale, dar şi pentru a obţine uşurarea pedepselor decretate împotriva adversarilor săi, evitând astfel pericolul unei rupturi grave. Înţelegerea şi calmul său au făcut ca armele răzbunării să fie date la o parte şi să se realizeze o pace adevărată.

Anselm a murit la Canterbury, în ziua de 21 aprilie 1109, fiind cinstit de toţi drept un mare apostol al adevărului şi al iubirii. În anul 1720, Papa Clement al XI-lea l-a proclamat Învăţător al Bisericii.

Rugăciune

Dumnezeule, care i-ai dat sfântului episcop Anselm darul să cerceteze şi să vestească adâncurile înţelepciunii tale, pătrunde-ne minţile cu lumina credinţei, pentru ca inimile noastre să guste adevărul pe care ni l-ai descoperit. Amin.