30 septembrie: Sfântul Ieronim, preot și învățător al Bisericii

Pe firmamentul Bisericii creştine, în secolul al IV-lea au apărut câteva stele de primă mărime: Atanaziu, Ilarie, Ambroziu, Augustin, Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Ieronim: oameni cu o vastă cultură, cu o dragoste pătimaşă de singurătate şi asceză, cu o imensă activitate culturală şi socială. Ieronim este omul de legătură între toţi aceştia, întrucât a luat legătura direct şi a purtat corespondenţă cu fiecare dintre ei.

S-a născut în jurul anului 347, în orăşelul Stridonium din Dalmaţia, pe țărmul mării Adriatice, dintr-o familie creştină, dar, conform obiceiului de atunci, nu a fost botezat decât mult mai târziu. La Roma a urmat diferite şcoli, uimindu-i pe toţi cu setea lui de învăţătură şi uşurinţa cu care învăţa diferite limbi, dar şi cu izbucnirile de mânie, când pumnii lui grei impuneau respect şi tăcere. Pentru a avea posibilitatea să-şi procure diferite cărţi, de multe ori a renunţat la mâncare. Mulţi colegi îl urau şi-l dispreţuiau, considerându-l provincial necioplit, profesorii îl admirau şi-l apărau. Spre uimirea tuturor, după ce, în anul 365, a primit botezul, deodată a dispărut din Roma.

A studiat teologia la Augusta Treverorum (astăzi, Trier în Germania), apoi s-a întors în locurile natale, unde, împreună cu un grup de preoţi şi laici care trăiau în comunitate, a petrecut câţiva ani în studiu şi rugăciune. Mânat de dorinţa de a cunoaşte Locurile Sfinte, a pornit într-o călătorie lungă, ce va dura din 374 până în 382. Ajuns la Antiohia Siriei, s-a îmbolnăvit grav, iar unii dintre tovarăşii de drum au murit. După ce s-a făcut sănătos, dornic de a-şi găsi liniştea sufletului, s-a retras în deșertul Calcide şi a început o viaţă de pocăinţă aspră, de rugăciune şi de studiu al limbii ebraice, consultând diferiţi rabini din împrejurimi. A revenit la Antiohia, unde a fost hirotonit preot. Trecând la Constantinopol a legat o strânsă prietenie cu Grigore din Nazianz, care l- a introdus în tainele scriitorilor creştini greci şi l-a ajutat să traducă operele clasice ale lui Origene şi Eusebiu.

În anul 382, s-a întors la Roma. Papa Damasus l-a primit cu nespusă bucurie, l-a ales secretar rugându-l totodată să revizuiască textul latin al Bibliei, confruntându-l cu textul ebraic şi grecesc. Ieronim a început lucrarea cu elan, și în acelaşi timp, a dus o intensă activitate de popularizare a cunoştinţelor biblice şi a normelor de viaţă ascetică întâlnite în peregrinările prin Asia Mică şi Palestina. În jurul lui s-au adunat mai multe persoane din societatea înaltă a Romei, persoane pe care Ieronim le-a îndrumat la viaţa ascetică şi culturală. O calomnie josnică i-a întristat adânc inima. Cu învoirea papei, a părăsit Roma pentru totdeauna şi, după o scurtă vizită în Egipt, s- a stabilit lângă Bethleem, în Palestina. În urma lui au venit şi două familii nobile, care, din veniturile lor, au clădit lângă Bethleem o mănăstire pentru Ieronim şi ceata de secretari care îl întovărăşeau, şi, nu departe de aceasta, o altă mănăstire pentru femeile din Roma, dornice de a se bucura de conducerea spirituală a lui Ieronim.

Cât timp a stat lângă locul unde s-a născut Mântuitorul, Ieronim a terminat revizuirea şi traducerea integrală a Bibliei în limba latină, dăruind Bisericii textul numit Vulgata, text folosit şi astăzi. A scris comentarii ample la toate cărţile Sfintei Scripturi. A participat prin cărţi şi scrisori la toate dezbaterile privind adevărurile de credinţă şi viaţa Bisericii.

În ziua de 30 septembrie 420, la vârsta de 72 de ani, Ieronim trecea la Domnul. Papa Benedict al XV-lea scria în 1920: Biserica cinsteşte în sfântul Ieronim pe cel mai mare învăţător pe care cerul i i-a dăruit pentru cunoaşterea şi interpretarea Sfintelor Scripturi.

Rugăciune

Dumnezeule, care i-ai dat sfântului preot Ieronim o dragoste vie şi adâncă pentru Sfintele Scripturi, fă ca poporul tău să se hrănească mai îmbelşugat din cuvântul tău sfânt şi să afle în el izvorul vieţii. Amin.