Sfântul Egidiu, comemorat la 1 septembrie, este întemeietorul vestitei mănăstiri Saint-Gilles
(în limba franceză, Egidiu se spune Gilles). În apropierea acestei mănăstiri s-a format localitatea
Saint-Gilles (Sfântul Egidiu), nu departe de oraşul Nîmes.
Două vitralii şi o sculptură de pe portalul catedralei din Chartres îl arată pe sfântul Egidiu
celebrând Sfânta Liturghie şi primind de la Dumnezeu actul de iertare pentru un păcat al
împăratului Carol cel Mare, păcat pe care împăratul nu avusese curajul să-l mărturisească nici unui
preot. Este sigur însă că Egidiu a trăit înaintea marelui împărat, şi imaginile din catedrală nu pot
dovedi decât veneraţia ce i se acorda în timpul lui Carol cel Mare.
Un text din secolul al X-lea afirmă că Egidiu era de origine grec şi a venit în Franţa atras de
renumele sfântului episcop Cezar de Arles. A trăit un timp ca pustnic, apoi a pus temeliile
mănăstirii ce-i poartă numele, aşezată într-un loc de trecere a pelerinilor spre Roma sau spre Spania.
În timpul Evului Mediu, mănăstirea Saint-Gilles a fost punct de oprire şi de odihnă pentru mulţimile
de credincioşi ce se îndreptau spre mormintele Sfinţilor Apostoli din Cetatea Eternă, ori spre
mormântul sfântului Iacob la Compostela.
O povestire care a contribuit mult la popularizarea cultului sfântului Egidiu spune că, în
timp ce el se afla în pădure, departe de orice aşezare omenească, Dumnezeu a trimis o căprioară ce-i
aducea laptele pentru hrană. Într-o zi, căprioara a intrat în porţiunea cercetată de hăitaşii unei
vânători, condusă personal de rege. Regele vânător a urmărit prada care alerga spre locul ştiut.
Numai în momentul când a slobozit săgeata, regele a observat că animalul înspăimântat se află la
picioarele unui om. Lovitura destinată căprioarei nevinovate l-a atins şi pe pustnic. Incidentul a avut
însă un sfârşit fericit. Regele a devenit prieten cu Egidiu şi, drept dovadă de iertare, l-a rugat să
primească o mare suprafaţă de teren pe care să ridice o mănăstire. Pustnicul a primit şi, deşi a
pierdut pentru totdeauna liniştea şi bucuria singurătăţii, a simţit o nebănuită fericire văzând cum din
zi în zi creştea şi devenea tot mai activă o mare comunitate de fraţi călugări, cărora el le era abate.
Dumnezeu i-a răsplătit credinţa şi jertfele, săvârşind multe minuni la rugăciunile lui.
După moarte, mormântul său a fost considerat mormântul unui mare sfânt. Mulţimile de
pelerini ce au trecut prin mănăstirea întemeiată de el i-au purtat numele de-a lungul Europei. Şi
astăzi, cultul său este răspândit în multe regiuni din Franţa, Belgia, Olanda, unde credincioşii îl
invocă şi-i cer ajutor în cazuri de delir, de teamă obsesivă, de pierderea minţii.
Rugăciune
Dă-ne, te rugăm, Doamne, harul, ca, în mijlocul acestei lumi schimbătoare, să ne întoarcem
cu toată inima spre cele cereşti şi să ne orânduim viaţa după Evanghelia ta, aşa cum ne-ai învăţat
prin exemplul sfântului abate Egidiu. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu