3 septembrie: Sfântul Grigore cel Mare, papă și învățător al Bisericii

Papa Grigore a întrunit în cel mai înalt grad toate calităţile omului de conducere: sensul datoriei, al măsurii şi al demnităţii. La moartea tatălui său, deşi foarte tânăr, Grigore era deja praefectus urbis (guvernator al Romei). Moştenirea rămasă de la tatăl său a folosit-o pentru întemeierea mai multor mănăstiri, iar casa părintească de pe colina Celio a transformat-o, de asemenea, într-o mănăstire dedicată sfântului Andrei, în care el s-a retras ca simplu călugăr. Dar nu s-a bucurat mult timp de linişte, deoarece papa Pelagiu al II-lea l-a hirotonit diacon şi l-a trimis la Constantinopol, în calitate de apocrisar, adică ambasador pe lângă împăratul Imperiului de Răsărit. După şapte ani, se întoarse la Roma reluându-și viaţa liniştită din mănăstirea lui, până în anul 590, când entuziasmul poporului şi insistenţele clerului şi ale senatului din Roma i-au încredinţat conducerea supremă a Bisericii.

Nu era prea robust din punct de vedere fizic, ci, dimpotrivă, era o fire bolnăvicioasă, astfel că prima serie din Omiliile asupra Evangheliei a trebuit să fie citită de un secretar, deoarece lui îi era cu neputinţă să stea în picioare. Cu toate acestea, activitatea sa din timpul celor 14 ani de pontificat (de la 3 septembrie 590 la 12 martie 604) pare de necrezut: a organizat apărarea Romei, ameninţată de Aginulfo, cu care apoi a întreţinut raporturi de bună vecinătate, a administrat cu spirit nepărtinitor avutul public, suplinind lipsurile funcţionarilor imperiali, s-a îngrijit de aprovizionarea cu apă a oraşului Roma, a luptat împotriva oricărei forme de sclavie. Însufleţit de zelul pentru răspândirea credinţei, a propus şi susţinut misiunea sfântului Augustin de Canterbury în Anglia. Întotdeauna atent la problemele întregii creştinătăţi, nu a neglijat nici grijile mărunte ale vieţii de fiecare zi astfel că nu cu mult înainte de a muri, s-a interesat de o ocazie pentru a-i trimite episcopului din Chiusi o manta de iarnă.

Cele 848 de scrisori rămase de la el şi omiliile către popor dovedesc limpede imensa activitate desfăşurată de papa Grigore cel Mare. În toate domeniile vieţii bisericeşti, a lăsat urme adânci. Viaţa sfântului Benedict şi Liber regulae pastoralis (Cartea păstoririi sufletelor) sunt citite şi astăzi cu mult interes şi mult folos. S-a ocupat şi de muzica sacră, cântarea folosită la oficierea sfintelor slujbe, şi a stabilit normele care au dus la cântul gregorian.

A murit în ziua de 12 martie 604 şi a fost înhumat în Bazilica Sfântul Petru. Sfântul Grigore aparţine categoriei de oameni cărora istoria le acordă titlul de cel Mare. El este cinstit atât în Biserica Apuseană, cât şi în Biserica Răsăriteană, fiind astfel o mărturie vie a Bisericii, una, sfântă, catolică şi apostolică.

Rugăciune

Dumnezeule, care călăuzeşti poporul tău cu blândeţe şi domneşti asupra lui cu iubire, te rugăm, prin mijlocirea sfântului Grigore cel Mare, să reverşi Duhul înţelepciunii asupra celor pe care i-ai pus învăţători şi conducători în Biserică, pentru ca propăşirea turmei sfinte să aducă în veci bucurie păstorilor ei. Amin.