În anul 1234, dintr-o familie foarte modestă, s-a născut o fetiţă căreia părinţii i-au dat
numele de Roza. Încă din copilărie, Roza avea să apară ca o mesageră a cerului trimisă cu misiunea
de a-i chema la credinţă şi la pace pe concetăţenii ei, ajunşi într-o stare de multă rătăcire, ură şi
decădere morală.
Pe la 16 ani a intrat în Ordinul al Treilea Franciscan. În acel timp Viterbo trăia o criză
puternică. Ea și întreaga familie va trebui să treacă o grea încercare. Roza, condusă de dragoste faţă
de Dumnezeu şi faţă de oameni, a început să se adreseze concetăţenilor ei în cuvântări înflăcărate,
prin care le reamintea datoria de a face pocăinţă şi de a rămâne credincioşi faţă de Cristos şi faţă de
Biserică, a cărei unitate era sfâşiată prin răspândirea din ce în ce mai mare a ereziei patarinilor şi
catarilor, şi prin sângeroasele certuri dintre cetăţeni. Cuvintele Rozei au fost interpretate în sens
politic şi considerate drept un act de făţişă împotrivire contra împăratului Frederic al II-lea. Astfel
că il podesta (primarul), Mainetto di Bovolo a trimis în exil întreaga familie a Rozei.
Se pare că timpul petrecut la Soriano a durat doar câteva săptămâni, deoarece a intervenit
moartea împăratului, prevestită de Roza. În drum spre casă, în localitatea Vitorchiano, tânăra Roza,
prin rugăciunile ei, a obţinut vindecarea unei femei oarbe. De asemenea, o aduce la credinţă pe o
eretică foarte îndârjită, supunându-se probei numite judecata lui Dumnezeu.
Revenind la Viterbo, Roza a încercat să intre într-o mănăstire de călugăriţe, dar nu a fost
primită. De fapt, deşi în mijlocul vieţii agitate a lumii, sufletul ei era fără încetare absorbit de
Dumnezeu, care a înzestrat-o cu daruri atât de extraordinare, încât era privită ca o arătare venită din
ceruri, nu ca o făptură pământească. Despre sfârşitul ei nu se ştie decât că a murit la vârsta de 18 ani
şi a fost înmormântată fără sicriu sub duşumeaua bisericii Sfânta Maria del Poggio. După 18 luni, a
fost dezgropată şi aflată intactă, ca în ziua înmormântării.
Trupul ei, neatins de putrezire, a fost aşezat într-o raclă artistic lucrată, în care s-a păstrat
timp de secole. Un incendiu a distrus biserica şi a transformat în cenuşă racla, dar trupul a rămas intact, doar puţin înnegrit de fum. Şi astăzi se păstrează în aceeaşi stare, iar toţi vizitatorii oraşului
se consideră fericiţi să privească şi să venereze vasul de lut care acum mai bine de 700 de ani a
purtat un suflet de aur, emanând parfum de trandafiri.
Rugăciune
O, Doamne, simțim greutatea bolii și a suferinței sufletului și a trupului. Ajută-ne, prin
mijlocirea sfintei Roza, să depășim suferințele, frica, slăbiciunile, neliniștea și disperarea ca să
putem să ne ridicăm și să putem merge din nou întăriți mereu de iertarea ta ca să ajungem într-o zi,
vindecați și mântuiți, la sărbătoarea pe care tu o pregătești pentru aleșii tăi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu