Ioan Gură de Aur s-a născut în jurul anului 344, în marele centru cultural şi religios Antiohia,
ca fiu al unui ofiţer din armata imperială, care a murit la puţin timp după naşterea copilului. Ioan şi-
a însuşit o formaţie culturală solidă şi se gândea să devină avocat. În anul 368, a primit botezul şi,
sub influenţa mamei lui, a îndrăgit atât de mult viaţa de rugăciune şi de studiu, încât şi-a impus un
program de adevărat călugăr. După moartea mamei, s-a retras în pustiu, unde a rămas timp de şase
ani, dintre care ultimii doi i-a petrecut într-o peşteră.
În anul 386, a fost hirotonit preot devenind un zelos colaborator al episcopului Fabian în
conducerea bisericii din Antiohia. Ioan începea o carieră extraordinară de predicator, dovedind
excelente calităţi de orator şi o cultură profundă. Ca păstor şi îndrumător sufletesc, era preocupat în
chip deosebit de transformarea comportamentului ascultătorilor săi, mai mult decât să urmărească
expunerea metodică a mesajului creştin.
În anul 398, Ioan din Antiohia (supranumele de Crizostom, adică Gură de Aur, îi va fi dat cu
trei secole mai târziu de către bizantini) a fost chemat să-i urmeze patriarhului Nectariu la
conducerea Patriarhiei de Constantinopol. Imediat după ce a intrat în capitala Imperiului de Răsărit,
Ioan a început o activitate pastorală şi organizatorică ce a trezit admiraţia tuturor, dar şi nedumerire:
evanghelizarea satelor, ridicarea de spitale, procesiuni anti-ariane desfăşurate sub paza politicii
imperiale, predici înfocate, în care biciuia viciile şi nepăsarea, rechemarea la ordine a călugărilor şi
a preoţilor prea alipiţi de bunurile pământeşti. Predicile lui Ioan durau adesea mai mult de două ore,
învăţatul patriarh ştia să folosească toate registrele oratoriei, desigur, nu pentru a desfăta auzul
ascultătorilor, ci pentru a instrui, a corija, a dojeni. Deşi neîntrecut predicator, Ioan era lipsit de
tactul diplomatic pentru a lua măsuri de apărare împotriva intrigilor de la curtea bizantină.
Îndeosebi şi-a atras duşmănia împărătesei Eudoxia, împotriva căreia avea multe critici pe care nu
ezita să le expună în predicile sale. Unele priveau moralitatea personală a împărătesei, altele,
concesiile ei faţă de unii eretici şi altele se refereau la iniţiativa de a organiza o ceremonie aproape
păgână, pentru inaugurarea unei statui ce o reprezenta pe ea.
Un grup de episcopi, avându-l în frunte pe episcopul de Alexandria, Teofil, s-a constituit în
sinod şi l-a depus, ilegal, pe patriarhul Ioan. Cu ajutorul împărătesei Eudoxia, au obţinut trimiterea
lui în exil. Dar nu a fost pentru mult timp, căci împăratul Arcadie l-a rechemat şi l-a repus în
drepturi, deoarece asupra palatului s-au abătut mai multe nenorociri. După două luni, însă, a fost din
nou trimis în exil, de data aceasta departe, în regiunea munţilor Caucaz. În drum spre locul
surghiunului, mulţimile îl întâmpinau cu veneraţie şi durere, dar el, fiind de o construcţie fragilă, nu
şi-a mai putut continua drumul. În ziua de 1 septembrie a anului 407, ajuns la Comana, în Pont, i-a
rugat pe ostaşi, care până acolo l-au chinuit fără milă, să-l aşeze pe pământul gol şi şi-a încredinţat
Domnului sufletul neînfrânt, iar trupul obosit, unui mormânt pe ţărmul Mării Negre. Peste treizeci
de ani, Teodosie cel Tânăr, fiul împăratului Arcadie, va scoate din mormântul de la Comana
rămăşiţele pământeşti ale sfântului şi le va aduce la Constantinopol, unde au ajuns în ziua de 27
ianuarie 438, fiind primite în triumf de mulţimile credincioşilor.
Sfântul Ioan a lăsat şi o imensă operă scrisă: tratate de ascetică, comentarii ale Sfintei
Scripturi, predici şi scrisori. Lui i se atribuie şi liturghia folosită de Bisericile Orientale în zilele de
peste an, în afară de timpul Postului Mare. Conciliul Ecumenic din Calcedon, în anul 451, l-a
proclamat Învăţător al Bisericii, iar papa Pius al X-lea l-a declarat patronul predicatorilor creştini.
Rugăciune
Dumnezeule, tăria celor ce nădăjduiesc în tine, care ai voit ca sfântul episcop Ioan Gură de
Aur să strălucească printr-o minunată elocvenţă şi prin tărie în încercări, dă-ne, te rugăm, harul, să
fim şi noi luminaţi de învăţătura lui şi întăriţi de exemplul lui de răbdare neînvinsă. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu