Cleofa este unul dintre cei doi discipoli care în ziua învierii lui Isus, întorcându-se la Emaus,
au fost ajunși de cel Înviat și pe care nu l-au recunoscut decât atunci când ajungând la destinație i-
au oferit acestuia cu generozitate ospitalitate. Speram ca el să fie cel care îl va elibera pe Israel,
dar... Cuvintele adresate necunoscutului întâlnit pe stradă erau pline de dezamăgire, o dezamăgire
comună tuturor discipolilor în acel ceas al încercării. Ba mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-
au uimit. Din această frântură de speranță necunoscutul le făcu să pătrundă în lumina Evangheliei,
explicându-le evenimentele petrecute cu ajutorul Scripturii, iar apoi primind invitația lor: rămâi cu
noi pentru că se lasă seara şi ziua e de acum pe sfârşite, se revelă lor la frângerea pâinii, gestul
euharistic de la ultima cină, la care și Cleofa ar trebui să fi fost prezent.
Însă nu doar acesta e privilegiul de care Cleofa s-a bucurat să aibă parte. Privind spre
etimologia numelui său, descoperim că acesta, Cleofa, dar și Alfeu, sunt transcrierea și pronunția
aceluiași nume ebraic Halphai, adică două nume purtate de aceeași persoană. Se poate presupune
astfel că persoana care a purtat numele Cleofa-Alfeu este tatăl lui Iacob cel Mic și a lui Iosif, frați,
adică verișori ai Domnului. În Evanghelia lui Ioan, Maria, mama lui Iacob și a lui Iosif, este numită
soția lui Cleofa și soră, în sens mai mult sau mai puțin propriu, a mamei lui Isus. Fericita poziție în
sânul familiei Domnului pare să aibă și alte elemente. Istoricul palestinian Hegesipus afirmă despre
Cleopa că este fratele sfântului Iosif și tatăl lui Iuda și Simon, ales, acesta din urmă, să îi urmeze lui
Iacob cel Mic în calitate de episcop al Ierusalimului. Trăgând linie la cele spuse, putem să
identificăm în discipolul de la Emaus pe Cleofa despre care Ioan spune că este soțul sorei
Preacuratei Fecioare Maria, acea Maria a lui Cleofa martoră alături de alte femei pioase la drama
Calvarului. Deoarece Maria a lui Cleofa este mama lui Iacob cel Mic, a lui Iuda și a lui Simon,
rezultă că tatăl lor este Cleofa. Tată a trei apostoli!
După Eusebiu și sfântul Ieronim, Cleofa era născut la Emaus. Acolo, după o veche tradiție,
Cleofa, martor al învierii, a fost ucis de către concetățenii săi care nu priveau cu ochi buni zelul și
convingerea credinței lui în Mesia cel înviat. Sfântul Ieronim ne asigură că deja în secolul al IV-lea
casa sa era transformată în biserică.
Rugăciune
Rămâi cu noi pentru că se lasă seara şi ziua e de acum pe sfârşite!
Rămâi cu noi, Doamne, căci nu putem face nimic fără tine!
Rămâi cu noi, Doamne, căci tu ești lumina de care avem nevoie în noapte!
Rămâi cu noi, Doamne, căci tu ne ești de ajuns!
Rămâi cu noi, Doamne, pentru că tu ești Domnul și Mântuitorul nostru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu