Dintre numeroasele titluri atribuite Maicii Domnului, unul dintre cele mai apropiate de
realitatea umană este cel de Îndurerată. Durerea este o realitate care ne însoțește pe parcursul vieții
noastre. În fața morții propriului fiu, pentru o mamă este cea mai mare suferință posibilă.
Maria și-a văzut Fiul murind într-un mod atroce, l-a ținut în brațe, fiind conștientă de
nevinovăția lui, suferind din cauza răutății de care acesta a avut parte, de faptul că nu a fost înțeles
ci dimpotrivă, asupra lui s-a revărsat atâta furie nedreaptă. Însă momentul final al jertfei Fiului a
reprezentat doar epilogul atâtor momente de durere de care a avut ea parte și pe care le-a trăit intens,
în inima ei.
Devoţiunea, apărută înaintea celebrării liturgice, a fixat în mod simbolic la şapte durerile
Mamei - Împreună Răscumpărătoare: profeţia bătrânului Simion, fuga în Egipt, pierderea lui Isus la
vârsta de doisprezece ani, cu prilejul pelerinajului în Sfânta Cetate, drumul lui Isus până la Golgota,
răstignirea, coborârea de pe cruce, îngroparea. Deoarece suferinţele Mariei sunt suferinţele
Răscumpărătorului, începând din secolul al XV-lea, s-a introdus o celebrare liturgică în cinstea
durerilor Mariei la picioarele Crucii, în timpul Patimilor (cu două săptămâni înainte de Paşti), sau
după sărbătorile Învierii. Ordinul Servitorilor Mariei, dedicat cultivării şi răspândirii evlaviei către
Maica Domnului, a obţinut, în anul 1667, aprobarea sărbătorii celor şapte Dureri ale Preacuratei
Fecioare Maria. Papa Pius al VII-lea a introdus sărbătoarea în calendarul roman şi a fixat-o în a
treia duminică a lunii septembrie. Papa Pius al X-lea a stabilit ca dată definitivă ziua de 15
septembrie.
Cu acest titlu, noi cinstim în mod special durerea Mariei, acceptată de ea în participarea la
opera de răscumpărare prin cruce. Alături de cruce, mama lui Cristos răstignit a devenit mamă a
trupului mistic născut din Cruce.
Sfântul Bernard, meditând cuvintele bătrânului Simeon: o sabie străpunge sufletul tău (Lc
2,35), se simte copleşit de următoarele gânduri: da, fericită Mamă, o suliţă a străpuns inima ta, şi
numai după ce a trecut prin ea, a ajuns în trupul Fiului tău. Când Isus al tău şi-a dat duhul, lancea
crudă nu a mai ajuns la sufletul său. Neavând milă de el, nici după ce a murit, i-a deschis coasta,
dar nu a putut să-i provoace durere. În schimb, a străpuns sufletul tău. În acel moment, sufletul lui
Cristos nu mai era acolo, dar al tău nu se putea îndepărta de El.
Ascuţimea durerii a pătruns atât de mult în inima ta, încât pe drept te proclamăm mai mult
decât martiră, deoarece, în tine, pătimirea fizică a fost întrecută de «compătimire»... Nu vă miraţi,
fraţilor, că Maria este numită martiră cu sufletul. Se va mira doar acela care nu-şi aminteşte să-l fi
auzit pe Paul afirmând că unul dintre cele mai mari păcate ale păgânilor este lipsa lor de
compătimire (cfr. Rom l,31). Această lipsă a fost cu totul străină de inima Mariei. Să fie departe şi
de umilii săi servitori (Predica în duminica din octava Adormirii Maicii Domnului).
Rugăciune
Dumnezeule, care ai voit ca lângă Fiul tău înălţat pe cruce să stea Maica sa, pătimind
împreună cu el, dă-i Bisericii tale harul, ca, părtaşă fiind, alături de Maria, la pătimirea lui Cristos,
să se învrednicească a se bucura, împreună cu ea, de înviere. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu