28 septembrie: Sfântul Venceslau, martir

Creştinismul a fost introdus în Boemia de către sfinţii Ciril şi Metodiu, pe vremea regelui Vratislau. La moartea acestuia, în anul 920, credinţa creştină se afla încă la începuturile ei, şi mulţi principi păstrau încă obiceiurile lor păgâne. Chiar familia regală era împărţită: mama regelui, Ludmila, împreună cu fiul mai mare, Venceslau, urmau noua credinţă, având o capelă pentru slujbe în interiorul palatului. Soţia regelui, Drahomira, şi fiul mai mic, Boleslau, erau de partea nobililor care nu îmbrăţişaseră creştinismul. Deoarece Venceslau era minor când tatăl său a murit, potrivit obiceiului, soţia regelui a preluat conducerea în calitate de regentă şi a început o acţiune de combatere a credinţei creştine. O parte dintre biserici au fost închise, iar preoţii misionari trimişi peste hotare. La ordinul Drahomirei, un ostaş a strangulat-o pe Ludmila cu marama de pe cap, în timp ce se afla în capela palatului pentru rugăciune. Tot la porunca regentei, Venceslau a fost constrâns să participe la diferite ritualuri păgâne, dar în sufletul său şi în ascuns a continuat să cultive deprinderile învăţate de la bunica sa, Ludmila, pe care atât el, cât şi o mare parte din popor o cinsteau ca pe o martiră.

Când Venceslau a ajuns la vârsta de optsprezece ani, a preluat conducerea şi a impus punctul de vedere iniţiat de tatăl său, atât pe tărâm religios, cât şi pe tărâm politic. I-a rechemat pe misionarii şi preoţii exilaţi, a încurajat construirea de biserici şi mănăstiri, a recunoscut suzeranitatea împăratului german, pentru a evita ocuparea şi distrugerea ţării de către un vecin mult mai puternic. Fără a-şi neglija datoriile de conducător, ducea o viaţă de rugăciune şi fapte de milostenie care i-au atras admiraţia şi dragostea poporului său. A iertat-o pe mamă pentru uciderea bunicii sale şi a căutat să trăiască în relaţii bune cu ea şi cu fratele său Boleslau. Dar Drahomira, femeie intrigantă, i-a atras de partea ei pe nobilii ostili creştinismului şi, împreună, au cultivat sistematic rivalitatea lui Boleslau faţă de fratele său rege, ajungând a-l determina să dorească şi chiar să pună la cale asasinarea lui Venceslau. Cu acest gând, îl invită la castelul său, închinat sfinţilor Cosma şi Damian, să participe la sărbătorirea lor în ziua de 27 septembrie din anul 929. A doua zi, 28 septembrie, pe când Venceslau ieşea din castel pentru a merge la Sfânta Liturghie, a fost lovit de o săgeată. Evlaviosul rege reuşeşte să pună mâna pe spadă, dar, spre uimirea lui, îl vede în faţă pe Boleslau, în mijlocul unui grup de servitori. Lăsând sabia jos spuse: aş putea să te ucid, dar mâna unui slujitor al lui Dumnezeu nu trebuie să fie pătată de sânge fratricid. Servitorii fratelui mai mic au sărit asupra lui şi l-au omorât.

Acest principe creştin ţinea atât de mult la datoriile sale de creştin, încât, odată, a ajuns cu întârziere la o importantă adunare convocată la Worms de către împăratul Otto, deoarece a voit să participe mai întâi la Sfânta Liturghie. Adeseori a fost văzut îmbrăcat în haine umile, cu picioarele goale, participând în rând cu ceilalţi credincioşi la procesiunile de pocăinţă. Deşi purta coroană de rege, considera că este o mare onoare pentru el să lucreze la pregătirea pâinii şi a vinului necesare la celebrarea Sfintei Liturghii.

A fost considerat drept un rege slab şi fricos pentru că a căutat să facă alianţă cu vecinii puternici, dar însuşi fratele său, Boleslau, care i-a urmat la conducere după ce l-a asasinat, a fost nevoit să-şi schimbe părerea şi să urmeze aceeaşi linie politică realistă. Boleslau a recunoscut că l-a judecat greşit pe fratele său, când a văzut cum din zi în zi poporul îl cinstea tot mai mult ca pe un adevărat sfânt, şi la mormântul lui se petreceau fapte minunate, ce confirmau trecerea de care se bucura în faţa lui Dumnezeu.

Rugăciune

Dumnezeule, care l-ai învăţat pe sfântul martir Venceslau să preţuiască împărăţia cerului, mai mult decât pe aceea a pământului, dă-ne, pentru rugăciunile lui, harul, ca, lepădându-ne de noi înşine, să ne ataşăm de tine cu toată inima. Amin.