Translate

Domnul să-ți dăruiască pacea!

Public acum pe tibipacem.net. Vă invit să mă urmăriți acolo!

Acest blog rămâne disponibil ca arhivă. O parte dintre articole au fost republicate pe noul site.

06 iunie 2016

7 iunie: Sfântul Robert, abate

Sfântul Robert, s-a născut la Gargrave în districtul York, pe la sfârșitul secolului al XI-lea. După ce și-a terminat studiile, a fost trimis la Universitatea din Paris. Reîntors în Anglia a fost hirotonit preot, încredințându-i-se parohia din Gargrave. Însă nu după multă vreme, dorind o viață mai contemplativă, a renunțat la parohie pentru a deveni călugăr benedictin în apropiata abație de la Whitby. Mai apoi după ce a aflat despre faima de sfințenie a unor monahi de la abația benedictină Sfânta Maria din York care îndrumați de priorul lor, Ricardo, au fondat abația de la Fountains, în nordul diecezei de York, abație care s-a unit Ordinului Cistercienilor, Robert s-a hotărât să intre în această comunitate.

După patru ani în care comunitatea s-a mărit, călugării au fondat o altă abație la Newminster în Northumbria, din dieceza de Durham, numindu-l pe Robert abate. Această abație avu parte de o grabnică dezvoltare, iar la rândul ei a putut să fondeze alte tei mănăstiri: Pipewell în 1143, Roche în 1147 și Sawley în 1148. Robert a fondat mănăstirea întimpărind o simplitate conformă principiilor sale.

A avut parte de darul profeției și s-a distins printr-un spirit deosebit de mortificație. Fiind acuzat pe nedrept că ar da atenție prea mare unei femei din apropierea abației, merse la sfântul Bernard pentru a se disculpa însă nu a fost nevoie pentru că sfântul fondator avu o revelație cu privire la nevinovăția lui Robert. Începu astfel între cei doi o frumoasă prietenie.

A murit la 6 iunie 1159, după ce primi Sfintele Sacramente, înconjurat fiind de confrații călugări.


Rugăciune
Dă-ne, te rugăm, Doamne, harul, ca, în mijlocul acestei lumi schimbătoare, să ne întoarcem cu toată inima spre cele cereşti şi să ne orânduim viaţa după evanghelia ta, aşa cum ne-ai învăţat prin exemplul sfântului abate Robert. Amin. 

4 comentarii:

Gina Radna spunea...

Avem aceeasi credinta lucrativa comuna in ierarhie ,,porcul,,eu parinti bunici sot de Bine nota 5/10 arian cum am cerut toti marturi buna credinta iscalit ai nostrii inregistrat radio Gina Pusa Aurica/Leana/Gore/Dino Filimon/Sisoie/Marieta trecut prezent viitor vesnic etern.

Gina Radna spunea...

Avem,,credinta in sf Abate Ghioroiu,lucrativa comuna fiecare cum am cerut eu parinti sot bunici lob frontal steno si restul,credem in sf lumanari cu tot cultul nostru de mir rasaritean comun ,,min.Muncii sala Dales,,trecut prezent viitor vesnic etern.

Gina Radna spunea...

Sintem,,persoane iscalite inseriate Adas in Edictul de la Milan,,cu tot afetul rost sf Cult comun fiecare romana aritmetica,eu parinti sot bunici,,trecut prezent viitor romana,fizica chimie arian 5/10 nota cum am cerut vesnic etern.

Gina Radna spunea...

Sintem,,insemnati cu sf Joia Neagra in ziua fantastica sf Miercure,este testamentul meu din clipa in care m-am nascut pe veci si audiovideo sunet cuvant litografie imagine grafica la sf Joia in ziua sf Miercure eu parinti sot bunici trecut prezent viitor vesnic[motivul obiect temei legal vesnic].

Des coeurs qui se rencontrent