Despre viaţa sfântului Efrem cunoaştem foarte puţine lucruri. S-a născut la Nisibis, în
Mesopotamia de Nord, la începutul secolului al IV-lea, probabil în 306. Avea şapte ani când
Constantin cel Mare a dat Edictul de la Milano, prin care acorda libertatea deplină Bisericii creştine.
Se pare totuşi că Efrem nu a putut să se bucure de libertatea cultului căci tatăl său era preot păgân şi
nu vedea cu ochi buni formaţia creştină pe care mama o dădea fiului. Drept urmare a fost alungat de
acasă. La 18 ani, a primit botezul şi a început să trăiască din munca proprie la Edessa (astăzi Orfa,
în Turcia, la graniţa cu Siria), lucrând ca ajutor într-o baie publică. În anul 338, Nisibis, localitatea
natală, a fost atacată de perşi. Efrem s-a înrolat în armatele ce o apărau.
Când Nisibis a căzut sub stăpânirea perşilor, Efrem a devenit diacon şi, în anul 365, s-a
mutat definitiv în Edessa, unde a deschis şi a condus o şcoală. Aici a şi murit, la 9 iunie 373.
Tradiţia ni-l aminteşte drept un om foarte aspru. Nu cunoştea limba greacă şi probabil acesta
este motivul pentru care în opera sa literară nu se simte influenţa discuţiilor referitoare la Sfânta
Treime, discuţii foarte aprinse în regiunile de limbă greacă. El expune, autentic, limpede şi precis,
învăţătura creştină din vechime. Mijlocul folosit de sfântul Efrem pentru răspândirea adevărului
creştin este poezia şi, pentru acest motiv, este numit Harpa Duhului Sfânt.
În acea perioadă începuse a se introduce cântarea alternativă la oficierea slujbelor
religioase. Iniţiatorii au fost sfântul Ambroziu, la Milano, şi Diodor, la Antiohia. Diaconul din
Nisibis, aflat la frontiera creştinătăţii şi a lumii romane, a compus în limba maternă poezii cu un
conţinut didactic şi însufleţitor, într-o formă lirică, adaptată cântului de masă. Caracterul popular al
poeziilor sale a dus la o vastă răspândire a lor. Din Siria au ajuns în Orientul mediteranian, datorită
şi unei foarte frumoase traduceri în limba greacă.
Efrem nu scria cu gândul de a dobândi o glorie literară. El se slujea de poezie ca de un
mijloc pastoral excelent, chiar în omiliile şi predicile sale. Cunoaşterea adâncă a Sfintelor Scripturi
oferea geniului său poetic elementul cel mai adecvat pentru a pătrunde în misterele adevărului şi a
scoate învăţăturile folositoare pentru poporul lui Dumnezeu.
Sfântul Efrem este şi poetul Preacuratei Fecioare Maria. El i-a dedicat douăzeci de imnuri,
în care i se adresează cu o expresie de profundă pietate şi gingăşie. El o invocă pe Maria ca fiind
mai strălucitoare decât soarele, cea care a făcut pace între cer şi pământ, pacea, bucuria şi
mântuirea lumii, coroana fecioarelor, cu totul curată, nevinovată, nesupusă putrezirii, preafericită,
neprihănită, vrednică de laudă, vrednică de toată cinstea.
Pentru doctrina lui adâncă şi luminoasă, Papa Benedict al XV-lea, în anul 1920, l-a declarat
pe sfântul Efrem Sirul, Învăţător al Bisericii Universale.
Rugăciune
Te rugăm, Doamne, să reverşi cu bunătate în inimile noastre, Duhul tău Sfânt, care l-a
inspirat pe sfântul diacon Efrem să tresalte de bucurie în cântarea misterelor tale şi l-a întărit ca să-ţi
slujească numai ţie. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu