Translate

Domnul să-ți dăruiască pacea!

Public acum pe tibipacem.net. Vă invit să mă urmăriți acolo!

Acest blog rămâne disponibil ca arhivă. O parte dintre articole au fost republicate pe noul site.

13 iunie 2016

14 iunie: Sfinții Valeriu și Rufin, martiri


Amintirea acestor doi martiri se face împreună, deoarece amândoi erau funcţionari romani, însărcinaţi cu administrarea depozitelor de grâu din ţinutul Aisne (Franţa), pe drumul care ducea de la Roma până la insulele britanice. Un şef de bandă barbar, numit Rictiovarus, i-a luat prizonieri, iar apoi i-a condamnat să fie înecaţi în apa Vesle, deoarece erau creştini şi căutau să-i aducă şi pe alţii la credinţă. Acestea se petreceau în secolul al III-lea. Trupurile lor sunt înmormântate în catedrala din Soissons.

Rugăciune
Dumnezeule, care, pentru a da strălucire Bisericii tale, ai binevoit să-i împodobeşti pe sfinții Valeriu și Rufin cu biruinţa martiriului, dă-ne cu îndurare harul, ca, după cum ei au fost părtaş de pătimirea Domnului, să ne învrednicim şi noi a păşi pe urmele lui şi a ajunge astfel la bucuriile veşnice. Amin. 

Niciun comentariu:

Des coeurs qui se rencontrent