Născut în anul 673 sau 680 în regatul Wessex din Anglia, sfântul comemorat astăzi purta
numele de Wynfrith. A profesat regula monastică în mănăstirea din Exeter. Aici îşi însuşeşte o
cultură solidă, ajunge profesor şi chiar compune o gramatică de limbă latină. Dar, asemenea
apostolului Paul, deseori i se părea că este chemat de mulţimile ce trăiau dincolo de mare, în Europa,
spre a le duce Vestea cea Bună. Răspunzând acestei chemări, a trecut Marea Mânecii şi s-a oprit
mai întâi în Frisia, regiune aflată în nordul Olandei de astăzi. Însă munca lui nu a avut parte de
roade.
Mergând la Roma pentru a se ruga la mormintele sfinților martiri, a primit binecuvântarea
papei Grigore al II-lea care l-a încurajat pe tânărul misionar şi i-a dat împuternicirile necesare
pentru a-şi desfăşura nestingherit activitatea. Pornind spre Germania, s-a oprit un timp în Turingia
şi ajungând din nou în Frisia, acum aflată sub stăpânirea francilor. De această dată efortul îi este
răsplătit de numeroase convertiri. Timp de trei ani, a colindat o mare parte din Germania. Până şi
saxonii, consideraţi ca foarte îndărătnici, au răspuns cu entuziasm la chemarea lui.
În urma activității sale, Wynfrith a fost chemat la Roma unde papa l-a făcut episcop. De aici
înainte va purta numele de Bonifaciu. La întoarcerea lui în Germania, într-o pădure din ţinutul
Hessen, a doborât la pământ un stejar gigantic, căruia populaţia păgână îi atribuia puteri magice,
deoarece considera că acolo locuieşte un zeu. Gestul misionarului a fost considerat o adevărată
sfidare la adresa divinităţii şi păgânii s-au adunat din toate părţile să vadă răzbunarea zeului ofensat.
Bonifaciu a folosit această ocazie ca să le vestească mesajul evanghelic. În locul stejarului doborât,
a ridicat prima biserică pe care a dedicat-o sfântului apostol Petru.
Înainte de a trece la organizarea Bisericii pe malul drept al Rinului, s-a gândit să întemeieze,
la hotarele dintre Hessen şi Turingia, o mănăstire menită să devină centrul propulsor al spiritualităţii
şi culturii religioase în Germania. Astfel, a luat fiinţă celebra abaţie de la Fulda, asemănătoare prin
activitatea şi prestigiul său cu mănăstirea benedictină de la Monte Cassino. Ca sediu pentru
arhiepiscopie a ales oraşul Maienza, dar şi-a exprimat dorinţa să fie înmormântat la Fulda.
Înaintat în vârstă, dar neobosit, a plecat din nou spre Frisia. Împreună cu el erau cincizeci de
călugări. Pentru ziua de 5 iunie 754, a stabilit o întâlnire cu catecumenii din împrejurimi, în
apropiere de localitatea Dokkum. Era sărbătoarea Rusaliilor. Îndată după începerea slujbei, un grup
de frizoni, înarmaţi cu spade, îi înconjurară. Nu vă temeţi, le spuse Bonifaciu alor săi, toate armele
de pe lume nu pot ucide sufletul nostru. Când a observat că sabia unuia dintre frizoni se îndreaptă
spre capul său, el a încercat să se apere cu cartea Sfintelor Evanghelii, dar ascuţişul săbiei a tăiat în
două şi Cartea, şi capul martirului. Cerneala Cărţii şi sângele lui Bonifaciu se amestecară, şi astfel,
împreună, au scris încă o pagină vie în istoria Răscumpărării.
Rugăciune
Te rugăm, Doamne, ca sfântul martir Bonifaciu să fie mereu pentru noi un mijlocitor
puternic la tine, ca să păstrăm cu tărie şi să mărturisim prin faptele noastre credinţa pe care el a
predicat-o prin cuvânt şi a pecetluit-o cu sângele său. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu