27 mai: Sfântul Augustin de Canterbury, episcop

Marea Britanie, evanghelizată chiar din timpurile apostolice (primul misionar care ar fi pus piciorul pe pământul Angliei a fost, după o legendă, Iosif din Arimateea, cel care l-a dat jos de pe cruce pe Domnul Isus), a recăzut în idolatrie, în urma invaziei saxonilor, petrecută în secolele al V- lea şi al VI-lea. Când regele ţinutului Kent, Etelbert, a luat-o în căsătorie pe principesa creştină Berta, aceasta a cerut să se ridice o biserică în care câţiva preoţi creştini să săvârşească sfintele slujbe. Luând cunoştinţă despre acest fapt, Papa Grigore cel Mare a considerat că este oportun să încerce reintroducerea Sfintei Evanghelii pe pământurile insulei britanice.

Misiunea a fost încredinţată stareţului mănăstirii benedictine Sfântul Andrei de pe Celio, din Roma, Augustin. Se pare că, dacă principala lui calitate nu era curajul, în schimb, era foarte umil şi înţelegător. Plecând din Roma în fruntea unui grup de 40 de călugări, în anul 597, a făcut o oprire în insula Lerins, unde era încă vie amintirea sfântului Vincenţiu. Informaţiile despre temperamentul războinic al saxonilor l-au înspăimântat atât de tare, încât s-a întors la Roma şi l-a rugat pe papa să-i dea alte însărcinări. Pentru a-l încuraja, papa Grigore l-a numit abate şi i-a cerut să încerce a duce misiunea până la capăt. Augustin reia drumul spre Marea Britanie. Călătoria s-a făcut în etape scurte. Ajungând în Galia, Augustin a primit vestea că este ales episcop. Prin hirotonirea de episcop, sfântul Grigore voia să-i întărească curajul pentru a face pasul decisiv. În sfârşit, o dată cu venirea primăverii, s-au îmbarcat şi au ajuns în insula britanică Thanet. Regele în persoană, îndemnat de buna lui soţie, le-a ieşit în întâmpinare.

Misionarii s-au îndreptat spre cortegiul regal în procesiune, cântând litaniile, după ritualul abia introdus la Roma. Pentru toţi a fost o fericită surpriză. Regele i-a întovărăşit pe călugări până la locul unde le fixase reşedinţa, la Canterbury, aflat la jumătate de cale între mare şi Londra. Aici s-a ridicat celebra abaţie care va purta numele lui Augustin şi va deveni inima şi chivotul creştinismului englez. Activitatea misionară a călugărilor a adus roade peste orice aşteptare. Regele însuşi a cerut botezul, îndemnându-i, prin exemplul său, pe unii dintre supuşii săi să îmbrăţişeze religia creştină.

Vestea a fost primită la Roma de către papă cu nespusă bucurie. Scrisorile trimise lui Augustin şi reginei sunt un imn de mulţumire. Papa i-a trimis lui Augustin un grup de noi colaboratori şi, totodată, paliul şi numirea de arhiepiscop primat al Angliei. În acelaşi timp, cu părintească bunătate, i-a atras atenţia să nu se lase cuprins de orgoliu pentru succesele obţinute şi pentru onorurile pe care i le oferea demnitatea acordată. Urmând indicaţiile papei, referitor la organizarea vieţii bisericeşti, Augustin a întemeiat alte două episcopii, cea de Londra şi cea de Rochester, consacrând episcopi pe Mellito şi Iustus. Sfântul misionar a murit la 26 mai 604 şi a fost înmormântat la Canterbury, în biserica ce-i poartă şi astăzi numele.

Rugăciune

Dumnezeule, care ai călăuzit la lumina evangheliei popoarele Angliei prin propovăduirea sfântului episcop Augustin, fă, te rugăm, ca sămânţa muncii lui să dea pururi roade de viaţă veşnică în Biserica ta. Amin.