Pe firmamentul Bisericii creştine, în secolul al IV-lea au apărut câteva stele de primă
mărime: Atanaziu, Ilarie, Ambroziu, Augustin, Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Ieronim: oameni
cu o vastă cultură, cu o dragoste pătimaşă de singurătate şi asceză, cu o imensă activitate culturală şi
socială. Ieronim este omul de legătură între toţi aceştia, întrucât a luat legătura direct şi a purtat
corespondenţă cu fiecare dintre ei.
S-a născut în jurul anului 347, în orăşelul Stridonium din Dalmaţia, pe țărmul mării
Adriatice, dintr-o familie creştină, dar, conform obiceiului de atunci, nu a fost botezat decât mult
mai târziu. La Roma a urmat diferite şcoli, uimindu-i pe toţi cu setea lui de învăţătură şi uşurinţa cu
care învăţa diferite limbi, dar şi cu izbucnirile de mânie, când pumnii lui grei impuneau respect şi
tăcere. Pentru a avea posibilitatea să-şi procure diferite cărţi, de multe ori a renunţat la mâncare.
Mulţi colegi îl urau şi-l dispreţuiau, considerându-l provincial necioplit, profesorii îl admirau şi-l
apărau. Spre uimirea tuturor, după ce, în anul 365, a primit botezul, deodată a dispărut din Roma.
A studiat teologia la Augusta Treverorum (astăzi, Trier în Germania), apoi s-a întors în
locurile natale, unde, împreună cu un grup de preoţi şi laici care trăiau în comunitate, a petrecut
câţiva ani în studiu şi rugăciune. Mânat de dorinţa de a cunoaşte Locurile Sfinte, a pornit într-o
călătorie lungă, ce va dura din 374 până în 382. Ajuns la Antiohia Siriei, s-a îmbolnăvit grav, iar
unii dintre tovarăşii de drum au murit. După ce s-a făcut sănătos, dornic de a-şi găsi liniştea
sufletului, s-a retras în deșertul Calcide şi a început o viaţă de pocăinţă aspră, de rugăciune şi de
studiu al limbii ebraice, consultând diferiţi rabini din împrejurimi. A revenit la Antiohia, unde a fost
hirotonit preot. Trecând la Constantinopol a legat o strânsă prietenie cu Grigore din Nazianz, care l-
a introdus în tainele scriitorilor creştini greci şi l-a ajutat să traducă operele clasice ale lui Origene şi
Eusebiu.
În anul 382, s-a întors la Roma. Papa Damasus l-a primit cu nespusă bucurie, l-a ales
secretar rugându-l totodată să revizuiască textul latin al Bibliei, confruntându-l cu textul ebraic şi
grecesc. Ieronim a început lucrarea cu elan, și în acelaşi timp, a dus o intensă activitate de
popularizare a cunoştinţelor biblice şi a normelor de viaţă ascetică întâlnite în peregrinările prin
Asia Mică şi Palestina. În jurul lui s-au adunat mai multe persoane din societatea înaltă a Romei,
persoane pe care Ieronim le-a îndrumat la viaţa ascetică şi culturală. O calomnie josnică i-a întristat
adânc inima. Cu învoirea papei, a părăsit Roma pentru totdeauna şi, după o scurtă vizită în Egipt, s-
a stabilit lângă Bethleem, în Palestina. În urma lui au venit şi două familii nobile, care, din
veniturile lor, au clădit lângă Bethleem o mănăstire pentru Ieronim şi ceata de secretari care îl
întovărăşeau, şi, nu departe de aceasta, o altă mănăstire pentru femeile din Roma, dornice de a se
bucura de conducerea spirituală a lui Ieronim.
Cât timp a stat lângă locul unde s-a născut Mântuitorul, Ieronim a terminat revizuirea şi
traducerea integrală a Bibliei în limba latină, dăruind Bisericii textul numit Vulgata, text folosit şi
astăzi. A scris comentarii ample la toate cărţile Sfintei Scripturi. A participat prin cărţi şi scrisori la
toate dezbaterile privind adevărurile de credinţă şi viaţa Bisericii.
În ziua de 30 septembrie 420, la vârsta de 72 de ani, Ieronim trecea la Domnul. Papa
Benedict al XV-lea scria în 1920: Biserica cinsteşte în sfântul Ieronim pe cel mai mare învăţător pe
care cerul i i-a dăruit pentru cunoaşterea şi interpretarea Sfintelor Scripturi.
Rugăciune
Dumnezeule, care i-ai dat sfântului preot Ieronim o dragoste vie şi adâncă pentru Sfintele
Scripturi, fă ca poporul tău să se hrănească mai îmbelşugat din cuvântul tău sfânt şi să afle în el
izvorul vieţii. Amin.
