Translate

05 iulie 2016

6 iulie: Sfânta Maria Goretti, fecioară martiră



Familia Goretti este originardin Corinaldo (Ancona), o miclocalitate în provincia Ancona din Centrul Italiei, unde la 16 octombrie 1890 s-a nscut Maria. Prinii si, Luigi Goretti i Assunta Carlini, se ocupau cu agricultura. A fost botezatîn aceeai zi, apoi a fost miruitla vârsta de 6 ani, dupobiceiul timpului.


În 1897 Luigi Goretti, mânat de sperana c-i va putea îmbuntăţi condiiile de viaţă, cutând un loc mai bun pentru familia sa, s-a mutat din Corinaldo ajungând cu întreaga familie la Ferriere de Conca, pe moia unui principe care le-a pus la dispoziie o cascu parter (pentru vite) i etaj (pentru oameni), în comun cu o altfamilie, formatdin vduvul Serenelli i copilul su, Alexandru.

Assunta, soia lui Luigi, rmasvduv, va trebui s-l înlocuiască şi pe soul ei la muncile câmpului, pentru a câtiga cele necesare traiului. Grija de gospodrie i de cei patru copii mai mici rmâne în seama Mariettei, care se dovedete o bungospodină şi o educatoare îneleaptpentru frăţiorii ei. Renunță la coal, dar nu i la orele de catehism. În fiecare duminicfcea un drum de 11 km pânla orăşelul apropiat Nettuno, unde lua parte la Sfânta Liturghie i la orele de învăţăturcretineasc. La un an dupmoartea tatlui, într-o frumoasduminicde mai, îmbrcatcu o rochie albsimpl, druitde vecine, Marietta primete pentru prima oarSfânta Împrtăşanie. Assunta era felicitatpentru comoara pe care i-a dat-o Dumnezeu în persoana Mariettei. Toate vecinele o iubeau pe aceastcopilmodest, harnică şi respectuoasfaţă de toi.

Dar, într-o zi, în cuibul linitit al vduvei Goretti s-a strecurat o viper. Alexandru, copil lsat în voia lui de un tatvduv i dedat buturii, ajuns în grupul unor tineri frteamde Dumnezeu i frruine faţă de oameni, de mai multe ori a îndreptat asupra Mariettei priviri tulburtoare i chiar i-a adresat cuvinte cu înelesuri necuviincioase. Marietta, care, dupcum spunea i mama Assunta, era foarte dezvoltatpentru vârsta ei i, ca orice fatde ar, cunotea sensul anumitor atitudini i expresii, evita cu grijorice întâlnire cu tânrul lipsit de buncuviinţă, dei, în baza înelegerii dintre familii, trebuia sfacmâncare i sspele rufele i pentru cei doi Serenelli.

În dimineaa zilei de 5 iulie 1902, Assunta împreuncu vecinii ei au plecat la câmp. Însnu dupmult timp, Alexandru s-a întors singur acas. Chemând-o pe Marietta în camera lui, i-a cerut s-i repare o hainrupt. Ea a refuzat smeargacolo, cerând s-i aduchaina afar. Deodat, cu mâinile lui puternice, Alexandru a tras-o în camerspunându-i pe faţă gândul murdar ce-l stpânea. Nu! Nu! Dumnezeu nu permite! E pcat!, a strigat Marietta din toate puterile. Nereuind s-i ducplanul la îndeplinire, Alexandru scoase pumnalul pe care-l purta totdeauna la el i, cuprins de furie, începu sloveascîn netire. La strigtele disperate ale Mariettei, surioara ei s-a trezit i a început splângă şi să ţipe. Cei care au auzit ipatele neobinuite alergarspre casă şi urcând pe cerdacul unde se afla fetia, au gsit-o pe Marietta într-un baltde sânge, dar încîn viaţă. Transportatla spitalul din Nettuno, medicii nu au mai reuit so salveze, murind a doua zi, 6 iulie 1902. Ultimele cuvinte, înainte de a muri, au fost: Din dragoste pentru Isus, îl iert (pe Alexandru). Vreau svincu mine în Paradis.

Rugciune
Dumnezeule, care eti izvorul nevinovăţiei i iubeti curăţia, tu i-ai druit slujitoarei tale, Maria Goretti, în floarea tinereii, harul martiriului: d-ne, te rugm, prin mijlocirea ei, statornicie în împlinirea poruncilor tale, dupcum ai încununat-o pe ea cu biruina fecioriei. Amin. 

17 comentarii:

Gina Radna spunea...

Are Commodius marfa de Judecatorie,,la Stiva,,iscalit sa mince cu ei tot diapazon,1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

este adevarul istoriei din casa la Commodius 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

Sint sef pontif cadastru in UZPR R.S/M...cnp corect de 13 cilindru 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

are meseria mea Statul in gene corecte de 13 formele mele geometrice corecte de bine rau fericire justitie 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

sint vrajitor cu traditiile mele in sat[toti vii] 1900-vesnic[toti la fel vesnic].

Gina Radna spunea...

Este cartea mea de parapsiholog R.S[Filip]/Mcnp 1900-vesnic cu foto vesnic[scrie tot Nartul de bine rau fericire justitie] vesnic.

Gina Radna spunea...

este pu..la exit poll,,,cu furca arhipastor,,1900-vesnic[Mitu ma numesc 1900-vesnic].

Gina Radna spunea...

au barbatii invataturile noastre steno aici lob frontal parietal[psihologice corecte] toti pomenitii vii si morti in comun 1900-vesnic gratuit vesnic.

Gina Radna spunea...

stiu copiii povestiile sf Duh ale mele sufletul meu in sf Porumbel 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

au aceeasi mantie ostie sfintita ca mine in comun eu parintii sotul[au faptele mele si eu pe ale lor si comune seria mea genetica,au obolul meu ] de la sf Filip, implinit tot toti 1900-vesnic[au aceleasi uniforme legi ITM fapte,viata,si meserie ca mine eu parintii sotul, 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

sint Director Sanepid[toate jocurile pe fata] 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

avem semnul lui Dan Diac....pe frunti cu legea sa in inimi corecte vorbe 1900-vesnic.,eu parintii sotul 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

au barbatii legea mea aici in cap lob parietal frontal au documentele mele la zi gratuit 1900-vesnic linii bifurcate au invataturile mele si ale lui Calinichia si io maica Timeea din Cozla referitor ,,la obiecte,,, istorice 1900-vesnic.Avem toti aceeasi biserica 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

au cartea mea cu fapte vii marture psihologic secrete toate har comun, obiecte gratuite [muzica celtica bisericeasca de iarna] 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

Au oamenii toti fara discriminare Religia mea gratuit ca mine 1980-etern si vesnic.Sint ale lor vesnic.

Gina Radna spunea...

sint faptele expuse de R.M cnp la Securitate IPJ la Robot[unde cand],1900-vesnic corecte[da,da].

Gina Radna spunea...

Sintem in JURAMANT de ROMANI de Popi de Mir de Culte paine sare chibrit lumanare pieptene oglinda fructe legume si zahar toti tot pus pe masa amintirile mele corecte toti marturi bifocal,la Roncea cec 1900-vesnic.

Des coeurs qui se rencontrent