11 iulie: Sfântul Benedict, abate și patron al Europei

După cum ne informează cartea a II-a a Dialogurilor sfântului Grigore cel Mare (540-604), Benedict s-a născut în anul 480, la Nurcia (Umbria - Italia), în familia patriciană Anicia. De tânăr a fost trimis la Roma să studieze retorica şi filosofia, dar, dezgustat de uşurătatea vieţii din oraş, se retrage în mica localitate Affile şi îşi continuă studiile, supunându-se unei aspre discipline ascetice. Nemulţumit cu această singurătate relativă, se retrage într-o mică peşteră, la Subiaco (localitate la sud de Roma), sub conducerea unui sfânt pustnic. Benedict avea atunci douăzeci de ani. După trei ani de singurătate, rugăciune şi penitenţă, este descoperit de păstorii din partea locului. Nenumăraţi credincioşi din împrejurimi îl caută pentru a-i cere sfat şi rugăciuni, chiar călugării mănăstirii din Vicovaro îl roagă să le fie conducător spiritual. El acceptă şi începe opera de restaurare a disciplinei mănăstireşti, dar unii dintre călugări se împotrivesc cu îndârjire şi ajung până acolo încât încearcă să-l omoare, punându-i otravă în paharul cu băutură. Benedict îi părăseşte şi se retrage la peştera lui dragă.

În jurul lui încep să se adune grupuri de tineri dornici de o viaţă spirituală deosebită. Pentru ei sfântul Benedict întemeiază douăsprezece mănăstiri cu câte doisprezece fraţi, hotărâţi să urmeze normele trasate de el. Pentru a evita şicanele din partea unor persoane sus-puse, în anul 529, Benedict, împreună cu mulţi dintre tinerii ucenici, se retrage spre sud, lângă oraşul Napole, şi îşi stabileşte locuinţa pe o stâncă abruptă a Muntelui Cassino. Aici dărâmă templele zeilor Apolo şi Jupiter, rămase acolo din vechime, şi clădește prima mănăstire închisă cu ziduri din patru părţi, asemenea unei fortăreţe, dar deschisă pentru lumina ce vine de sus, ca un mare rezervor care primeşte din cer ceva dătător de viaţă şi o revarsă asupra lumii întregi.

Om practic şi clarvăzător, Benedict sintetizează legile de bază ale vieţii mănăstireşti, Regula vitae monasticae într-un moto dătător de energie: Ora et labora! (Roagă-te şi munceşte). Prin aceasta, el readuce în viaţa şi ascetica creştină caracterul de contemplaţie unită cu acţiunea, aşa cum decurge din spiritul şi litera Evangheliei. Adevăratul călugăr va trebui să fie, după cum se citeşte în capitolul al II-lea din Regulă: nu orgolios, nu violent, nu mâncăcios, nu somnoros, nu leneş, nu clevetitor, nu pârâtor... ci cast, blând, silitor, umil, ascultător. Emblema mănăstirii: crucea, cartea şi plugul, devine expresia modului nou de a înţelege asceza creştină, rugăciunea şi munca, în vederea edificării spirituale şi materiale a unei societăţi noi pe ruinele lumii romane.

De-a lungul veacurilor, din cuibul de pe Monte Cassino vor porni stoluri de oameni căliţi în rugăciune şi muncă şi vor deschide sute de aşezăminte asemănătoare pe întinsul întregii Europe, mai târziu şi în celelalte continente, aşezăminte care, în vremuri de grele frământări, au rămas focare vii de credinţă, cultură şi civilizaţie. Prin ucenicii şi urmaşii săi, sfântul Benedict a intrat în rândul marilor binefăcători ai Europei, ai Bisericii şi ai omenirii.

Rugăciune

Dumnezeule, care l-ai orânduit pe sfântul abate Benedict ca învăţător minunat la şcoala slujirii tale, dă-ne, te rugăm, harul, de a nu pune nimic mai presus de iubirea ta, ca să putem alerga cu inimă deschisă, pe calea poruncilor tale. Amin.