Ignaţiu este al doisprezecelea copil al unei familii nobile şi s-a născut în anul 1491, în
castelul Loyola din Ţara Bascilor, Spania. La vârsta de 14 ani, a primit tonsura clericală, primul pas
spre viaţa preoţească, dar, nesimţind nici o atracţie spre o astfel de viaţă, a încins sabia cavalerească
şi a urmat cariera militară.
Pe când era angajat într-o luptă de apărare a oraşului Pamplona (în nordul Spaniei), e rănit,
viața fiindu-i pusă în pericol. După primele îngrijiri, începe o perioadă lungă de convalescenţă.
Pentru a-i trece timpul mai uşor, cere să i se aducă diferite romane, dar pentru că în casă nu se aflau
astfel de cărţi, începe să citească Legenda de aur, o carte despre viețile sfinților şi Viaţa lui Isus. Pe
măsură ce înaintează cu lectura, sufletul lui se transformă, astfel încât, după ce s-a vindecat complet,
se duce şi atârnă sabia la altarul Maicii Domnului din mănăstirea Monserrat şi face jurământ de
castitate pentru toată viaţa. Îmbrăcat într-un sac, cere să fie primit la spitalul din Manreza, de unde
adesea se retrage într-o peşteră şi petrece timp îndelungat în rugăciune şi meditaţie. Ca rod al
frământărilor sufleteşti prin care a trecut şi al luminilor primite de sus, redactează acea carte de aur,
Exerciţii spirituale.
Cu gândul de a dobândi de la Dumnezeu harul cunoaşterii drumului pe care trebuie să-l
urmeze în viaţă, face un pelerinaj la Locurile Sfinte, cerşind cu umilinţă cele necesare pentru
călătorie şi pentru viaţă şi primind bucuros insultele pe care i le adresau unii dintre călători. La
întoarcere, ştia ce avea de făcut. Începe să frecventeze şcoala, mai întâi la Barcelona, apoi la
Salamanca, şi, în cele din urmă, la Paris. Cu toate că era luat în râs din pricina vârstei lui înaintate,
el nu s-a descurajat. Până la urmă, purtarea lui demnă şi viaţa sufletească profundă pe care o ducea
l-au făcut respectat de către toţi. În jurul lui s-a format un grup de opt tineri eminenţi, captivaţi de
idealurile apostolice ale lui Ignaţiu, şi, în ziua de 15 august 1534, au făcut împreună un legământ de
a merge să răspândească credinţa lui Cristos în mijlocul păgânilor. După ce şi-au terminat studiile,
au trecut în Italia, ca să pregătească călătoria spre Locurile Sfinte. Împrejurările sociale şi politice
nu le-au permis să-şi împlinească promisiunea făcută, de aceea, s-au hotărât să se prezinte la papa
Paul al III-lea şi să-i pună la dispoziţie întreaga lor viaţă, pentru a sluji Biserica acolo unde vor fi
trimişi. În anul 1540, Papa Paul al III-lea aprobă societatea în care ei s-au constituit, numită
Societatea lui Isus şi având ca deviză: Ad majorem Dei gloriam (Spre mai marea slavă a lui
Dumnezeu).
Însufleţiţi de acest mare ideal, încep o activitate intensă în domeniul învăţământului, a
răspândirii credinţei pe pământurile nou-descoperite, a reînvierii credinţei în rândurile creştinilor
căzuţi sub influenţa curentelor timpului. Între timp, atraşi de zelul primilor membri ai Societăţii lui
Isus, mulţi tineri cer să fie primiţi în rândurile lor. Peste 16 ani, când sfântul Ignaţiu va închide ochii
în ziua de 31 iulie 1556, Societatea lui Isus va număra peste o mie de membri, repartizaţi în mai
bine de o sută de aşezăminte.
Rugăciune
Dumnezeule, care l-ai rânduit pe sfântul Ignaţiu de Loyola, să lucreze în Biserică spre mai
marea glorie a numelui tău, prin mijlocirea şi exemplul lui, dă-ne, te rugăm, harul, ca, purtând pe
pământ lupta cea bună, să ne învrednicim a primi cununa biruinţei alături de el, în ceruri. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu