15 iulie: Sfântul Bonaventura, episcop și învățător al Bisericii

Prima generaţie a ordinului religios întemeiat de sfântul Francisc de Assisi cuprindea, în general, oameni fără o pregătire ştiinţifică deosebită. Celor care voiau să-şi păstreze simplitatea şi liniştea sufletului, sfântul Francisc le recomanda să renunţe la preocuparea de a face studii literare sau ştiinţifice şi să se consacre rugăciunii şi lucrurilor practice. Cu toate acestea, elanul, simplitatea, bucuria şi sinceritatea celor dintâi ucenici ai Sărăcuţului din Assisi au atras în rândurile tot mai dese ale minorilor şi spirite mari, deosebit de înzestrate pentru artă, ştiinţă, teologie, spiritualitate. Când şi-au făcut apariţia, însuşi sfântul Francisc şi întreg ordinul le-au arătat o preţuire deosebită şi i-au ajutat să fructifice talanţii dăruiţi lor de Dumnezeu. Printre aceste spirite mari, un loc deosebit îl are sfântul Bonaventura.

Bonaventura, născut în 1218, la Bagnoregio (localitate în provincia Toscana din Italia), spunea că a fost atras de Ordinul întemeiat de sfântul Francisc deoarece a constatat o admirabilă asemănare între începuturile Bisericii şi cele ale familiei franciscane, deoarece şi Biserica, şi familia franciscană au la începuturile lor oameni simpli, pescari şi ţărani, şi numai după aceea vin oamenii de ştiinţă. Când Bonaventura a intrat în Ordin, fiii sfântul Francisc, la fel ca şi cei ai sfântul Dominic, se avântaseră până la Paris, Oxford, Cambridge, Strasburg şi în alte universităţi europene.

Evoluţia nu s-a realizat fără dificultăţi. Mulţi din vechea generaţie priveau cu îngrijorare la îndulcirea disciplinei călugăreşti şi la avântul spre cultură al fraţilor tineri. Sfântul Bonaventura a ştiut să găsească cuvântul de linişte şi de încurajare, atât pentru unii, cât şi pentru ceilalţi.

Fratelui Egidiu, unul dintre primii ucenici ai sfântului Francisc, care-l întreba cum se va putea mântui el, cel lipsit de orice ştiinţă teologică, fratele Bonaventura îi răspunse: Dacă Dumnezeu îi dăruieşte omului harul de a-l iubi, aceasta ajunge... O sărmană bătrânică poate să-l iubească pe Dumnezeu chiar mai mult decât un doctor în teologie. Înzestrat cu mult bun-simţ, practic şi teoretic în acelaşi timp, Bonaventura a ştiut să alcătuiască în vigurosul trunchi franciscan mugurii generaţiilor tinere, cu noile cerinţe sporite în ce priveşte cultura. Celor care se temeau că ştiinţa va distruge simplitatea regulii franciscane, Bonaventura le-a dovedit, prin argumente teoretice şi, mai ales, prin propria lui viaţă, că adevărata ştiinţă purifică şi îmbogăţeşte trăirea spirituală.

Bonaventura a fost elev al marelui învăţat Alexandru Hales la Universitatea din Paris. El rămâne în acest oraş mai întâi ca profesor de teologie şi apoi ca superior general al Fraţilor Minori, însărcinare ce i s-a încredinţat când avea vârsta de treizeci şi şase de ani. Fiind numit Cardinal, a trebuit să accepte consacrarea episcopală, deşi, din umilinţă, de mai multe ori refuzase această cinste. Papa Grigore al X-lea i-a dat misiunea să pregătească al II-lea Conciliu Ecumenic din Lyon, care urma să înceapă la 7 mai 1274. Bonaventura moare la puţin timp după şedinţa inaugurală a Conciliului, la 15 iulie 1274. Înmormântarea lui a fost un triumf, din nefericire, de scurtă durată, a unităţii bisericeşti, deoarece în jurul sicriului se aflau Papa de la Roma, împreună cu delegaţii la Conciliu din partea apuseană a creştinătăţii, alături cu Patriarhul de Constantinopol, înconjurat de delegaţii la Conciliul din partea de Răsărit a Bisericii.

Deşi superior general al unei foarte mari familii călugăreşti, Bonaventura a ţinut întotdeauna să participe la muncile umile ele mănăstirii. Se spune că cei care i-au adus numirea de cardinal l-au găsit în grădina mănăstirii, spălând blidele de la bucătărie sub un copac. El i-a rugat să atârne pălăria roşie într-o ramură şi să aştepte până ce-şi va termina lucrul.

La baza doctrinei teologice propuse de fratele Bonaventura în cuvintele, faptele şi scrierile sale se află dragostea. Nu este suficientă citirea fără participarea inimii. Nu ajunge speculaţia fără evlavie. Nu este destulă cercetare dacă nu este însufleţită de bucuria de a descoperi. Nu ajunge contemplarea rece a lucrurilor dacă nu ne înflăcărează inima. Nu ajunge priceperea fără evlavie, ştiinţa fără dragoste. Inteligenţa fără umilinţă, munca fără har. Sunt cuvintele sfântului Bonaventura, în care ne destăinuie programul şi secretul vieţii sale, a unei vieţi pline de bucurie şi pace.

Rugăciune

Dă-ne, te rugăm, atotputernice Dumnezeule, ca noi, cei care sărbătorim ziua nașterii pentru cer a sfântului episcop Bonaventura, să culegem înțelepciune din învățătura lui aleasă și să imităm necontenit iubirea lui înflăcărată. Amin.