25 iulie: Sfântul Iacob, apostol

Iacob cel Mare, fiul lui Zebedeu şi al Salomeei, fratele mai mare al evanghelistului Ioan, apare alături de Isus chiar de la începutul activităţii sale publice. Cei doi fraţi se aflau pe malul lacului Genizaret când Isus i-a chemat. Răspunsul a fost imediat şi total: ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el (Mc 1,20). Şi în acest amănunt se vede caracterul lor energic şi înfocat, motiv pentru care Isus i-a numit fiii tunetului, lăudându-i şi dojenindu-i totodată.

Comportarea lor de mai târziu avea să confirme această apreciere, cel puţin cu două prilejuri: prima dată, cu prilejul purtării neprietenoase a samaritenilor, care au refuzat să-i primească pe Isus şi pe ucenicii săi: Doamne, au spus într-un glas Iacob şi Ioan, nu e cazul să cerem de la Dumnezeu focul din cer care să-i distrugă? Fiul Omului nu a venit să ucidă sufletele, ci să le mântuiască, a răspuns cu blândeţe Isus. Mai târziu, în timpul celei din urmă călătorii spre Ierusalim, amândoi fraţii, prin mama lor, şi-au exprimat dorinţa arogantă de a şedea unul la dreapta şi altul la stânga lui Isus, când avea să întemeieze împărăţia mesianică. În amândouă împrejurările au dat dovadă că nu înţeleseseră spiritul de iubire şi umilinţă al învăţătorului, dar s-au arătat generoşi când s-a pus problema de a se avânta în luptă. La întrebarea lui Isus: Puteți să beți paharul pe care-l beau eu sau să vă botezați cu botezul cu care eu sunt botezat? (Mc 10,38), Iacob este primul care răspunde: Putem! Isus a ţinut seamă de cuvântul său şi Iacob a împlinit întocmai ceea ce a promis. După coborârea Duhului Sfânt, care a coborât din cer nu focul nimicitor al pedepsei, ci flacăra vie a iubirii, şi Iacob, ca şi ceilalţi apostoli, a fost victima prigoanei care s-a pornit împotriva lor. Fiind aruncat în închisoare şi biciuit, era nespus de bucuros că a fost aflat vrednic de a suferi ocară pentru numele lui Isus, după cum citim în Faptele Apostolilor.

A urmat a doua prigoană, a cărei victimă ilustră a fost sfântul Ştefan, şi apoi o a treia, mai cruntă decât celelalte, dezlănţuită de Irod Agripa pentru a fi pe placul iudeilor. Astfel, de sărbătoarea Paştelui din anul 42, a început să-i prigonească pe unii membri ai Bisericii. A făcut să fie ucis cu sabia Iacob, fratele lui Ioan, şi, văzând că aceasta e pe placul iudeilor, a dat ordin să fie arestat şi Petru.

Datele cuprinse în Noul Testament sunt sigure, indiscutabile. La acestea se adaugă o tradiţie care susţine că sfântul Iacob ar fi ajuns până în Spania. Faptul este foarte puţin probabil, dar transmiterea tradiţiei amintite explică marea răspândire a cultului sfântului Iacob în Spania şi ţinuturile de cultură spaniolă. Numeroase localităţi care-i poartă numele: Santiago (sfântul Iacob); biserici şi monumente dedicate sfântului Iacob şi, mai cu seamă, vestitul loc de pelerinaj din nord- vestul Spaniei, Compostela.

O legendă din veacul al VII-lea spune că, după executarea sfântului Iacob, ucenicii lui i-au luat trupul şi, urcând pe o corabie aflată întâmplător la malul mării, au fost aduşi în mod miraculos până pe ţărmul Galiciei (Spania). Aici au coborât pe uscat şi l-au înmormântat în mijlocul unui câmp. Mult mai târziu, prin secolul al IX-lea, Dumnezeu i-a arătat unui păstor, printr-o stea minunată, locul unde odihneau rămăşiţele pământeşti ale Fiului Tunetului. Făcându-se săpăturiau descoperit, într-adevăr, osemintele sfântului apostol, la atingerea cărora s-au săvârşit nenumărate minuni. Locul respectiv a fost numit Campus stellae – Compostela (Câmpul Stelei), şi pe el s-a ridicat o biserică măreaţă, care a devenit unul dintre cele mai renumite locuri de pelerinaj ale Europei.

Rugăciune

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, din voinţa ta, sfântul Iacob a fost cel dintâi care a pecetluit cu sângele său predica apostolilor. Dă-i, te rugăm, Bisericii tale harul să afle întărire în mărturisirea lui de credinţă şi să se bucure necontenit de ocrotirea lui. Amin.