3 iulie: Sfântul Toma, apostol

Apostolul Toma este menționat pentru ultima oară în Evanghelie prin scurta şi luminoasa mărturisire de credinţă: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Până în momentul când a rostit aceste cuvinte, nici unul dintre apostoli, nici chiar Petru ori Ioan, nu pronunţase numele Dumnezeu atunci când se adresau lui Isus. Ca răspuns la chinuitoarea îndoială a lui Toma şi la nevoia de claritate interioară pe care o simţea în sufletul său, Cristos a rostit acele cuvinte reconfortante, rezumat al Evangheliei şi centru de greutate pentru toţi care aveau să-i dăruiască mai târziu credinţa lor: Toma, tu crezi pentru că ai văzut. Fericiţi sunt cei care nu văd, şi totuşi cred. Necredinţa lui Toma, ca şi tăgăduirea lui Petru au fost urmări ale durerii şi ale iubirii. Din această cauză, îndurarea divină le-a transformat în binecuvântare şi punct de sprijin pentru slăbiciunea umană.

Toma intră în Evanghelie aproape pe neobservate. Primele cuvinte rostite de el sunt dictate de o situaţie neclară. Isus este rugat de către Marta şi Maria să vină la fratele lor, Lazăr, care se îmbolnăvise. A se întoarce din nou în Iudeea, după ce duşmănii lui Isus îl ameninţaseră de atâtea ori, era un risc mult prea mare. Ucenicii i-au atras atenţia lui Isus, dar El a rămas neclintit. Atunci, Toma a zis: să mergem şi noi şi să murim împreună cu El. A doua intervenţie a lui Toma este, de asemenea, umbrită de tristeţe. Când ucenicii se aflau în cenacol şi Isus îi pregătea pentru evenimentele însemnate ce aveau să urmeze, la un moment dat, cuvintele rostite de El au un ecou de rămas bun şi despărţire: Unde mă duc eu, voi ştiţi calea. Toma îndrăzneşte să ia cuvântul: Doamne, nu ştim unde te duci. Cum am putea ști calea? Răspunsul lui Isus este un nou mare dar care-l introduce pe Toma, şi pe noi toţi, în taina misterului Sfintei Treimi: Isus i-a răspuns: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă mă cunoașteți pe mine, îl cunoașteți și pe Tatăl. De pe acum îl cunoașteți și l-ați văzut.

Toma, mai mult decât oricare dintre apostoli, pentru a găsi răspunsul definitiv la îndoielile şi frământările sale, avea absolută nevoie de lumina pascală. Fiind absent din mijlocul ucenicilor atunci când Cristos a înviat şi li s-a arătat, el a provocat un alt incident: Dacă nu văd eu în mâinile lui semnele cuielor şi nu pun mâna mea pe rănile făcute de cuie, nu cred. La această îndârjită sete de evidenţă, Isus răspunde cu divină înţelegere: Pune degetul în locul cuielor tău aici: iată mâinile mele! Adu-ți mâna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios. Deodată, muntele necredinţei, stânca apăsătoare şi rece a îndoielii, se pulverizează. În razele adevărului, pentru o clipă, praful rezultat capătă lucire de stele, dar apoi depune în suflet stratul aproape străveziu al regretului de a nu fi avut încredere totală în Acela care, din iubire, a lăsat să i se străpungă mâinile şi coasta.

Evanghelia nu ne mai dă alte informaţii despre sfântul Toma. Potrivit unei tradiţii din primele veacuri creştine, Toma a predicat învăţătura şi taina lui Cristos în ţinutul îndepărtat al Indiei, pe coasta Malabar, şi a fost martirizat aproape de oraşul care astăzi se cheamă Madras.

Rugăciune

Dă-ne harul, te rugăm, Dumnezeule atotputernic, să celebrăm cu bucurie sărbătoarea sfântului apostol Toma, ca să fim alinaţi şi întăriţi necontenit de ocrotirea lui şi, crezând, să avem viaţă în numele aceluia pe care el l-a recunoscut drept Domn şi Stăpân, pe Isus Cristos, Fiul tău. Amin.