Acest ordin călugăresc, unul dintre cele mai vechi în istoria Bisericii, deşi îl consideră pe
proorocul Ilie ca patriarh şi model, nu are propriu-zis un fondator, dar are o mare iubire: devoţiunea
către sfânta Maria, numită şi cinstită ca Sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel. Cardinalul
Adeodato Giovanni Piazza, el însuşi călugăr carmelitan, spunea: Carmelul există pentru Maria şi
Maria este totul pentru Carmel, în originea şi istoria lui, în viaţa lui de luptă şi triumfuri, în viaţa
lui interioară şi spirituală. Proorocul Ilie şi Maria sunt amintiţi împreună într-o istorisire
amestecată şi cu frânturi de legendă. Liber institutionum, cartea orânduirilor de temelie ale primilor
monahi, relatează: În amintirea vedeniei prin care i s-a arătat profetului venirea acestei Fecioare
sub chipul norului mic ce se ridica din mare şi se îndrepta spre Carmel (1Reg 18,41-45), monahii
mai sus-numiţi au distrus casa lor veche şi, în onoarea acestei Fecioare, cea dintâi făptură
omenească consacrată cu totul lui Dumnezeu, au construit o capelă pe muntele Carmel, alături de
fântâna lui Ilie.
Alungaţi de către sarazini, în secolul al XIII-lea, călugării de pe Carmel s-au adăpostit în
Occident şi au întemeiat mai multe mănăstiri, după ce papa Onoriu al III-lea, în 1226, le-a confirmat
regula de viaţă pe care le-o dăduse patriarhul Ierusalimului, sfântul Albert. Nenumărate au fost
dificultăţile prin care au trecut, dar în toate au simţit protecţia şi ajutorul deosebit al Fecioarei de pe
Muntele Carmel. Într-o asemenea situaţie, când se părea că iadul se ridicase împotriva lor şi fraţii
carmelitani cereau cu umilinţă ajutor de la protectoarea lor cerească, Maica Domnului, înconjurată
de cete îngereşti, se arătă unuia dintre ei, fratele Simon Stock, şi-i oferi un scapular cu emblema
Ordinului Carmelitan, spunându-i: Oricine va purta această haină va fi mântuit. Încurajaţi de o
promisiune atât de mare, mulţi credincioşi au cerut să li se acorde favorul de a purta scapularul care,
îndemnându-i la trăirea unei vieţi creştineşti mai desăvârşite, le asigura ocrotirea Maicii Domnului
pe pământ şi eliberarea din Purgator în prima sâmbătă după ziua morţii. Acest har al eliberării din
purgator în prima sâmbătă după ziua morţii se numeşte privilegiul sabatin.
Papa Ioan al XXII-lea a redactat o scrisoare papală, în care se vorbeşte despre acest
privilegiu şi este recomandat tuturor creştinilor. Unii critici consideră că scrisoarea aceasta nu este
autentică, dar este fapt dovedit că mulţi papi au vorbit în sens pozitiv atât despre deprinderea de a
purta scapularul, cât şi despre privilegiul sabatin. Papa Pius al XII-lea, în scrisoarea sa apostolică
din 11 februarie 1950, îi invita pe credincioşi ca, între devoţiunile mariane, să aşeze, în primul rând,
scapularul, care este la îndemâna tuturor. Considerat drept o adevărată îmbrăcăminte mariană,
scapularul este, de fapt, un simbol al ocrotirii Mamei cereşti şi un sacramental a cărui valoare se
întemeiază pe rugăciunile Bisericii şi pe încrederea şi iubirea celor care îl poartă.
Rugăciunea scapularului
Preasfântă şi Neprihănită Fecioară Marie,
podoaba şi strălucirea Carmelului,
care-i primeşti cu dragoste deosebită
pe cei ce sunt îmbrăcaţi cu haina ta,
primeşte-mă şi pe mine cu bunătate
şi acoperă-mă cu mantia ocrotirii tale de mamă.
Întăreşte-mi slăbiciunea cu puterea ta,
luminează-mi întunericul minţii cu înţelepciunea ta,
măreşte-mi credinţa, speranţa şi dragostea.
Împodobeşte-mi sufletul cu astfel de haruri şi virtuţi,
ca să fiu totdeauna plăcut Fiului tău dumnezeiesc şi ţie.
Ajută-mă în timpul vieţii, mângâie-mă în ceasul morţii
şi du-mă înaintea Preasfintei Treimi
ca fiu al tău şi slujitor credincios,
ca să te laud în cer şi să te binecuvântez. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu