20 iulie: Sfântul Ilie, profet

Unii dintre profeţii Vechiului Testament şi-au împlinit misiunea de vestitori şi apărători ai legii divine fără a fi scris mesajul lor. Aceştia sunt profeţii acţiunii, spre deosebire de profeţii scriitori, care, asemenea lui Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel şi alţii, au lăsat scrieri, acum incluse în canonul cărţilor Sfinte. Unul dintre cei mai mari profeţi ai faptelor este Ilie, misiunea lui fiind aceea de a readuce poporul şi a-l menţine în credinţa într-un singur Dumnezeu, într-o perioadă în care cultul idolatric şi licenţios al Canaanului atrăsese pe mulţi dintre izraeliţi. Ilie s-a născut spre sfârşitul secolului al X-lea î.C. şi cea mai mare parte a activităţii sale s-a desfăşurat sub domnia timidului Ahab (873-854), ajuns un instrument docil în mâinile soţiei sale, Izabela, de origine feniciană, şi care, de la început, a favorizat cultul lui Baal, pe care apoi l-a impus întregului popor.

Când credinţa într-un singur Dumnezeu aproape dispăruse şi majoritatea poporului îmbrăţişase idolatria, Ilie s-a prezentat în faţa regelui Ahab şi a anunţat o perioadă de trei ani de secetă, drept pedeapsă din partea lui Dumnezeu. Pentru a dovedi falsitatea idolilor şi puterea adevăratului Dumnezeu, Ilie îi convoacă pe muntele Carmel pe regele Ahab şi pe delegaţii din toate triburile lui Israel, ca să participe la o probă a focului. A zis Ilie către popor: Până când vă veți clătina în două părți? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după el, iar dacă este Baal, mergeți după el! Eu singur am rămas profet al Domnului, iar profeții lui Baal sunt patru sute cincizeci. Să ni se dea doi tauri. Ei să-și aleagă un taur pe care să-l taie în bucăți și să-l pună pe lemne, dar să nu pună foc. Eu voi pregăti celălalt taur, îl voi pune pe lemne, dar nu voi pune foc. Să chemați numele dumnezeului vostru și eu voi chema numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela este Dumnezeu. Tot poporul a răspuns: Este bun lucrul [acesta] (1Reg 17,21-24).

Profeții lui Baal au pregătit primii altarul şi au început să strige către cer. Ei au strigat mai tare și-și făceau tăieturi cu săbii și cuțite până s-au umplut de sânge. După ce a trecut miezul zilei, au început să delireze până când se aducea ofranda, dar nu a fost niciun sunet, nimeni ca să răspundă și nici un semnal de atenție (1 Reg 17,28-29). Ilie a pregătit și el un altar, a ceerut să se toarne apă pe lemne și în jurul altarului, apoi a început să se roage: Răspunde-mi, Doamne! Răspunde-mi ca să cunoască poporul acesta că tu, Doamne, ești Dumnezeu. Atunci a căzut foc de la Domnul și a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele și praful și a supt apa care era în șanț. Tot poporul a văzut, a căzut cu fața [la pământ] și a zis: Domnul, el este Dumnezeu! Domnul, el este Dumnezeu! (Reg 17, 37-39).

Poporul entuziasmat i-a îndepărtat pe slujitorii cultului păgân şi a reînnoit legământul de credinţă faţă de Iahvé. Ilie considera că a sosit ceasul triumfului definitiv, dar, nu peste mult timp, cu amărăciune şi nedumerire în suflet, s-a văzut nevoit să fugă în pustiu, pentru a scăpa de furia Izabelei. Urmărit ca un animal de pradă, energicul şi inflexibilul profet a trecut printr-un moment de descurajare. Munca depusă până atunci şi însăşi viaţa lui i s-au părut zadarnice şi l-a rugat pe Dumnezeu să-i rupă firul care-l mai ţinea legat de pământ. Dar un înger al Domnului l-a încurajat, oferindu-i o pâine coaptă în vatră şi un ulcior cu apă. Apoi i-a apărut însuşi Dumnezeu care i-a redat curajul neînfricat de altădată. Ilie a înţeles că Dumnezeu nu realizează triumful binelui prin gesturi spectaculoase, ci lucrează cu îndelungată răbdare, deoarece El este Cel Veşnic şi timpul îi este supus lui.

Profetul cu forţe reîmprospătate, îmbrăcat într-o manta de piele peste şorţul aspru strâns în jurul coapselor, se întoarce în mijlocul poporului lui Dumnezeu, dar nu va asista la triumful deplin al credinţei faţă de Iahvé. Opera de refacere spirituală, începută cu atâta trudă, va fi dusă la bun sfârşit de către ucenicul său, Elizeu, căruia Ilie i-a transmis chemarea divină şi spiritul său, aruncându-i pe spate mantaua. Elizeu a fost martorul unic al sfârşitului misterios al lui Ilie, întâmplat în anul 850 înainte de Cristos, prin urcarea lui într-un car de foc.

Rugăciune

Preamărite și preaminunate proorocule al lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotputernicul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc. Învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la față, acum sălășluind în locașurile raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane, și cu umilință alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate și cu atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îndrumâdu-ne spre tot lucrul bun, ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor și a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeții, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătății, al răbdării, al înțelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu și al izbăvirii aproapelui. Amin.