Translate

10 octombrie 2025

Gând pentru vineri, 10 octombrie 2025, (săptămâna a 27-a de peste an)

Lecturi: Ioel 1,13-15; 2,1-2; Ps 9; Lc 11,15-26




 

Duhul Sfânt este cel care ne eliberează de duhul cel rău. În Evanghelia după Luca citim că Isus, plin de Duhul Sfânt, a plecat de la Iordan și a fost condus de Duhul în pustiu unde, timp de patruzeci de zile, a fost ispitit de diavol.... După ce a epuizat orice fel de ispită, diavolul a plecat de la el pentru a se întoarce la timpul stabilit (Lc 4:1, 13). Lupta pe care Isus a dus-o împotriva Satanei în pustie continuă acum. Puterea sa este Duhul Tatălui. 

Isus nu a fost ispitit doar la începutul misiunii sale. Ispitirea sa a fost continuă până înaintea împlinirii misiunii sale pe cruce când i se spunea să se dea jos de pe cruce dacă e cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Diavolul și prietenii săi îi cereau adesea semn din cer...

Însă Dumnezeu oferă propriile sale semne: nu cele ale puterii, ci cele ale umilinței. Semnul lui Dumnezeu este semnul Crucii. În acest mod el se dăruiește pe sine în întregime și se revelează ca iubire infinită și necondiționată pentru noi.

Învingerea duhului rău este primul obiectiv al misiunii lui Isus (cf. Lc 10,18) de a-i dărui omului Duhul său ca Fiu. Orice victorie asupra spiritului minciunii și al egoismului se obține numai prin puterea Duhului de adevăr și de viață (cf. Lc 9:49-50).

Isus îl dezarmează în momentul jertfei sale pe cruce pe Diavol de toate armele sale: averea (a poseda), puterea și aparența. În acest fel, el îi redă omului ceea ce diavolul îi luase: adevărata sa identitate ca și chip al lui Dumnezeu și realitatea sa ca fiu al lui Dumnezeu.

Satana, alungat din om, încearcă să intre din nou în el folosind toate mijloacele pe care le are la dispoziție. Trebuie să ne împotrivim lui prin credință (cf. 1 Pt 5,8-9) pentru a nu cădea din nou în sclavia de mai înainte, așa cum ne amintește și Scrisoarea către Evrei: Cei care au fost luminați odată, care au gustat darul ceresc, s-au făcut părtași darului Duhului Sfânt și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și minunile lumii viitoare. Cu toate acestea, dacă au căzut, este imposibil să îi reînnoim a doua oară aducându-i la convertire, deoarece din cauza lor îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu și îl expun infamiei (Evrei 6:4-6). Dacă credinciosul revine sub puterea Satanei, el cade într-o situație mai rea decât cea din care îl eliberase Cristos.

Astfel putem primi chemarea la pocăință a profetului Ioel: Sfințiți un post, proclamați o adunare sfântă! (Ioel 1,14). Această chemare ne amintește că și astăzi suntem invitați să fim vigilenți și să reflectăm asupra propriilor noastre vieți. Ioel subliniază ideea că pocăința nu este o manifestare exterioară, ci o transformare profundă a inimii și astfel un antrenament în fața slăbiciunilor și a ispitirilor. Prin acest text, suntem provocați să ne examinăm conștiința, să ne despărțim de lucrurile care ne separă de Dumnezeu și să căutăm un nou început în comuniunea cu El.

Niciun comentariu:

Des coeurs qui se rencontrent