Joi din săptămâna a 29-a de peste an
Lecturi: Rom 6,19-23; Ps 1; Lc 12,49-53
Mesajul pe care ni-l oferă astăzi Evanghelia după Luca este unul dintre cele mai provocatoare și revelatoare în legătură cu misiunea lui Isus pe pământ. La prima vedere, poate părea contradictoriu ca Prințul Păcii să vorbească despre aducerea diviziunii și nu a păcii. Totuși, adâncind în semnificația acestor cuvinte, descoperim o chemare la autenticitate, angajament și transformare personală și comunitară.
Isus ne spune: „Am venit să aduc foc pe pământ” (Lc 12,49). Acest foc nu este unul distrugător, ci purificator. Este focul Duhului Sfânt, care caută să ne reînnoiască inimile și viețile. Această flacără divină ne invită să ieșim din zona noastră de confort, să ne întrebăm despre atitudinile noastre și să căutăm o viață mai plină de comuniune cu Dumnezeu. În viața noastră de zi cu zi, acest foc se manifestă în deciziile pe care le luăm, în modul în care ne tratăm semenii și în relația noastră cu Creatorul.
În mediul profesional și în participarea noastră în parohie, acest foc ne impulsionează să fim martori ai iubirii lui Dumnezeu. Ne provoacă să fim consecvenți cu credința noastră, să nu ne mulțumim cu o religiozitate superficială și să căutăm mereu dreptatea, adevărul și binele comun. Parohia devine, astfel, un spațiu de întâlnire, dialog și creștere spirituală, unde fiecare contribuie cu darurile și talentele sale la construirea Împărăției lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, această transformare nu este lipsită de provocări. Diviziunea la care se referă Isus nu este un scop în sine, ci o consecință a alegerii de a-L urma. Atunci când optăm să trăim conform Evangheliei, este posibil să ne confruntăm cu rezistențe, neînțelegeri și chiar respingere din partea celor care nu împărtășesc viziunea sau valorile noastre. Această diviziune poate apărea chiar și în sânul propriilor familii, unde diferențele generaționale, culturale sau de perspectivă pot genera tensiuni.
Dar cum putem înfrunta această diviziune fără a pierde speranța și fără a cădea în descurajare? Cheia este să ne amintim că misiunea noastră nu este să impunem credința ci să fim mărturie a lor. Trebuie să fim punți de dialog, de înțelegere și de iubire, chiar și în mijlocul discrepanțelor. Adevărata credință nu caută confruntarea, ci comuniunea.
În participarea la viața de misiune oriunde ne-am afla, această reflecție ne invită să fim autentici, să nu ne fie teamă să ne arătăm vulnerabilitatea și să lucrăm împreună, în ciuda diferențelor noastre, pentru un obiectiv comun. Ne cheamă să fim o comunitate vie, dinamică și deschisă la schimbare, unde fiecare membru se simte valorificat și respectat în unicitatea sa.
În cele din urmă, este important să ne amintim că neliniștea pe care Isus o simte înainte de botezul Său este o dovadă a umanității Sale și a dragostei profunde pentru noi. Deși știa de durerea și suferința pe care urma să le îndure, a ales să meargă înainte din iubire pentru umanitate. La fel și noi, în fața dificultăților și provocărilor vieții, putem găsi mângâiere și putere în iubirea lui Dumnezeu, care ne însoțește și ne călăuzește mereu. Această promisiune ne îmbărbătează să perseverăm în credință, chiar și în cele mai dificile momente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu