Miercuri din săptămâna a 28-a de peste an
Sf. Tereza din Avila, fc. înv. **
Lecturi: Rom 2,1-11; Ps 61; Lc 11,42-46
În epistola către Romani, capitolul 2, versetele 1-11, apostolul Paul ne îndeamnă să reflectăm asupra atitudinii noastre față de ceilalți. El subliniază că, în momentul în care judecăm pe alții, ne expunem la aceeași judecată. Această idee este profund legată de învățăturile lui Isus din Evanghelia după Luca (Lc 11,42-46), unde El critică fariseii pentru ipocrizia lor și pentru că se concentrează pe detalii minore ale legii, neglijând esența acesteia: iubirea și compasiunea.
Atitudinea fiilor lui Dumnezeu trebuie să fie una de încredere și umilință. Încrederea în Dumnezeu ne ajută să ne vedem pe noi înșine în lumina iubirii divine, recunoscând că suntem cu toții păcătoși și în nevoie de îndurarea Lui. Această conștientizare ne îndeamnă să fim mai îngăduitori cu cei din jurul nostru. Umilința ne protejează de aroganță și ne ajută să ne amintim că nu suntem superiori altora. Așa cum ne învață Psalmul 61, încrederea în Dumnezeu ne oferă siguranță: „Ascultă, Doamne, strigătul meu; ia aminte la rugăciunea mea.”
Grija pentru aproapele este o expresie a credinței noastre. A fi fiu sau fiică a lui Dumnezeu înseamnă a acționa cu iubire și compasiune față de cei din jur. Isus ne cheamă să ne îngrijim de cei săraci, de cei marginalizați și de cei care suferă. În Luca 11, Isus îi mustră pe farisei pentru că își îngrijesc doar imaginea și respectul de sine, în loc să se preocupe de nevoile reale ale oamenilor. Această atitudine de a judeca pe alții fără a ne ocupa de propriile noastre greșeli este o formă de ipocrizie pe care Dumnezeu o condamnă.
Sfântul Paul ne reamintește că judecata lui Dumnezeu este dreaptă și că nu putem scăpa de ea. Cu toate acestea, înțelegerea că toți suntem sub aceeași judecată ar trebui să ne conducă spre milostivire și iertare. Atunci când ne confruntăm cu păcatele altora, ar trebui să ne amintim de propriile noastre slăbiciuni. Judecata nu ne aparține, ci e în puterea lui Dumnezeu. De aceea, este esențial să cultivăm o atitudine de empatie și compasiune.
A fi fiu al lui Dumnezeu implică o transformare profundă a inimii. Această transformare ne cheamă să ne îndreptăm privirea spre Dumnezeu, să ne încredem în El și să ne iubim aproapele. Încrederea, umilința și grija pentru ceilalți sunt fundamentele unei vieți trăite în conformitate cu voința lui Dumnezeu.
Totuși, regulile impuse fără înțelegere pot deveni o povară. Asemenea unui copil căruia îi impui o regulă fără explicații, și poporul lui Israel se confrunta cu legea lipsită de motivare. Într-un mediu ierarhizat, autoritățile religioase nu ofereau spațiu pentru dialog, ci pedepsirea era principalul mijloc de aplicare a poruncilor. Isus, însă, ne arată că această abordare nu funcționează. Fariseii respectau detalii precum plata zeciuielii, dar lipsea esența: dreptatea și iubirea.
Așa cum Isus îi critică pe scribii și fariseii pentru superficialitate, suntem chemați să fim autentici în trăirea poruncilor. Nu doar să respectăm legea, ci să o înțelegem prin prisma iubirii și compasiunii. Numai astfel devenim adevărați fii ai lui Dumnezeu, construind o lume bazată pe dreptate, relație și respect reciproc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu