SF. LUCA, ev.
Lecturi: 2Tim 4,10-17ab; Ps 144; Lc 10,1-9
Astăzi, când sărbătorim pe Sfântul Apostol Luca, suntem invitați să reflectăm asupra chemării speciale pe care o au cei dedicați vieții consacrate și asupra rolului pe care îl joacă fiecare credincios în proclamarea Împărăției lui Dumnezeu. Viziunea lui Isus despre misiunea discipolilor săi este clară: să vestească prezența lui Dumnezeu în lume și în inimile oamenilor. Aceasta implică o dedicare completă, o viață de slujire și o umilință profundă.
Cuvintele Mântuitorului din Evanghelie subliniază importanța unei vieți bazate pe umilință și dependență de Dumnezeu. Isus îi cheamă pe discipoli să meargă fără resurse și să se bazeze pe bunăvoința celor pe care îi întâlnesc. Acest gest simbolic nu este doar un act de încredere în providență, ci reflectă o stare de „necesitate” conștientă, care îi ajută pe ucenici să rămână fideli adevărului Evangheliei, evitând semnele puterii ce ar contrazice mesajul lui Dumnezeu.
Papa, numit „servitor al servitorilor”, ne amintește prin exemplul său că adevărata măreție constă în slujirea sinceră a celorlalți. Fiecare dintre noi ar trebui să facă un examen de conștiință: suntem slujitori? Suntem umili? Îi facem să se simtă bineveniți pe cei din jurul nostru? Isus ne învață că singurul moment în care avem permisiunea de a ne uita „de sus” la ceilalți este atunci când vrem să-i ajutăm să se ridice din cădere.
Rugăciunea compusă de Sfântul Paul al VI-lea pentru Prima Zi Mondială a Vocațiilor din 1964 rămâne un îndemn puternic și actual: «O, Isuse, Păstor divin al sufletelor, atrage la Tine sufletele arzătoare și generoase ale tinerilor pentru a-i face urmașii și slujitorii Tăi. Deschide-le orizonturile întregii lumi...». Aceste cuvinte ne cheamă să reflectăm asupra misiunii fiecăruia dintre noi și asupra modului în care putem fi lumini vii pentru cei din jur.
A-l urma pe Dumnezeu nu înseamnă mereu renunțarea totală la bunurile materiale, ci mai degrabă o reașezare a fiecărui lucru în poziția sa corectă. Harul lui Dumnezeu ne cheamă să trăim fiecare aspect al vieții noastre în comuniune cu El. Isus ne arată că umanitatea este calea spre descoperirea Duhului autentic. Astfel, vocația fiecăruia – fie că este vorba de căsătorie, preoție sau o altă cale – este o oportunitate de sfințenie.
În mod special, vocația la slujire este o chemare la iubire și sacrificiu. Isus ne încurajează să trăim aceste vocații nu ca forme de superioritate sau de putere, ci ca daruri de împărtășit cu ceilalți. Aceasta este esența Evangheliei: o viață de iubire și de reconciliere, o viață care să inspire pe cei din jur să se apropie de Dumnezeu.
Mesajul lecturilor biblice propuse pentru astăzi subliniază că rugăciunea nu este doar o practică spirituală, ci cheia în menținerea credinței și construirea unei relații autentice cu Dumnezeu. Fie ca vocația și rugăciunea noastră să fie un semn al iubirii milostive a lui Dumnezeu în lume. Dumnezeu ne cheamă să fim deschiși, să trăim în spiritul sincerității și al credinței, iar prin aceasta să fim mesageri ai iubirii Sale. Să răspundem acestui apel cu inimile deschise, aspirând mereu spre unitatea cu Creatorul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu