Lecturi: Iona 1,1-2,1.11; Ps Iona 2,3.4.5.8; Lc 10,25-37
Cuvântul Domnului ne invită astăzi să reflectăm asupra modului nostru de a asculta. Răspunsul nostru la chemarea lui Dumnezeu este pus în legătură și cu grija pe care o avem față de aproapele, cu privire la iubirea dezinteresată față de cei din jurul nostru.
Prima lectură ne vorbește despre experiența profetului Iona, care, din teamă și neîncredere, încearcă să fugă de misiunea primită de la Dumnezeu. În loc să se îndrepte spre Ninive, unde fusese chemat să aducă mesajul divin, Iona se îmbarcă pe o corabie care merge în direcția opusă. Această decizie îl poartă în mijlocul unei furtuni puternice, declanșată de Dumnezeu. În încercarea de a salva corabia, marinarii îl aruncă pe Iona în mare. Acolo, el este înghițit de un pește mare, care devine locul unde profetul începe să-și înțeleagă misiunea și să se pocăiască. Această relatare ilustrează faptul că chemarea lui Dumnezeu este inevitabilă, iar El așteaptă cu răbdare întoarcerea noastră, oferind mereu o șansă de reconciliere.
Psalmul responsorial este o rugăciune emoționantă, născută din adâncul disperării. Din interiorul peștelui, Iona își ridică glasul către Dumnezeu, recunoscându-i măreția și cerându-i îndurare. Această rugăciune este un exemplu al puterii rugăciunii în momentele de încercare, când ne simțim pierduți. Ea ne încurajează să strigăm către Dumnezeu, având încredere că El ne va răspunde și ne va elibera din suferință. Rugăciunea lui Iona devine un model de dialog sincer cu Creatorul, plin de recunoștință și speranță.
Evanghelia ne aduce parabola bunului samaritean, una dintre cele mai cunoscute învățături ale lui Isus. În această parabola, Isus răspunde la întrebarea: „Cine este aproapele meu?”, arătând că iubirea față de aproapele transcende orice bariere culturale, religioase sau sociale. Samariteanul, considerat un outsider de către societatea evreiască, devine eroul poveștii prin gesturile sale de compasiune față de un străin aflat în suferință. Spre deosebire de preot și levit, care trec pe lângă omul rănit fără a-l ajuta, samariteanul își oferă timpul, resursele și chiar propria siguranță pentru a salva viața omului aflat în nevoie.
Această parabola ne invită să reflectăm asupra modului în care răspundem chemării de a iubi. Samariteanul nu acționează din obligație, ci dintr-un impuls autentic de grijă față de cel aflat în suferință. Faptele sale dezinteresate devin un exemplu al iubirii active, transformând cuvintele în acțiuni concrete. Isus ne cheamă să fim asemenea samariteanului, să nu ignorăm suferința celor din jur și să ne implicăm în mod activ în împlinirea poruncii iubirii.
Lecturile de astăzi ne provoacă să fim ascultători față de chemarea lui Dumnezeu, precum Iona, să ne rugăm cu sinceritate și recunoștință, și să manifestăm iubire autentică prin faptele noastre. Rugăciunea este un dialog sincer și profund, iar iubirea față de aproapele nu este doar o poruncă, ci o expresie concretă a credinței noastre.
Aceste învățături să ne inspire să trăim mai intens chemarea divină, să fim martori ai iubirii lui Dumnezeu și să reflectăm această iubire în lume, prin gesturi de grijă față de aproapele, de solidaritate și de pace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu