**
Lecturi: Ex 23,20-23; Ps 90; Mt 18,1-5.1
Astăzi ne bucurăm să îi amintim pe sfinții îngeri păzitori. Aceștia sunt un dar prețios pe care îl primim de la Domnul. Deoarece am fost creați de El și suntem creaturi atât de minunate, nu suntem niciodată abandonați. Rămânem mereu însoțiți.
Oamenii sunt ființe create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu afirmă Sfânta Scriptură. Deoarece Dumnezeu este comuniune, și omul este în mod natural o ființă care nu trăiește izolat ci în comuniune cu Creatorul și cu frații și surorile.
Însă într-un mod deosebit sfinții îngeri păzitori ne însoțesc pe drumul vieții noastre căutând să sprijine direcția bună de-a lungul întregii noastre vieți. Ei nu le lasă singuri.
În cartea Exodului Domnul spune fiilor lui Israel că îngerul său va merge înaintea lor pe drum până la locul pregătit, până la locul final al peregrinării. Așadar ni se amintește că este un drum de parcurs, că viața noastră trebuie să fie caracterizată de curajul de a porni la drum și a-l continua până la concluzia sa, până la împlinirea sa. Și nouă astăzi ne rămâne acest îndemn: să mergem, să continuăm drumul!
Opririle, blocajele nu ne poartă până la împlinire. Ele duc la moarte. Închiderea în sine nu dă naștere vieții. Putem să constatăm acest lucru la multe niveluri. Am putea să observăm la nivel personal, dar și privind istoria popoarelor. Cine se baricadează între ziduri artificiale se sfârșește, nu se desăvârșește.
Însă nu este suficient să fii pe cale. Trebuie să fii pe calea cea bun. Și sunt multe momente când vedem că noi înșine nu suntem suficienți pentru a găsi direcția bună. Avem nevoie de ajutor.
Îngerul păzitor este acela care ne îndrumă, care ne inspiră. E un însoțitor discret și umil. Vorbește adânc. Dar nu se impune. Niciodată. El doar vorbește adâncului nostru respectându-ne libertatea pe care o avem în dar de la Domnul.
Omul pentru a se realiza, pentru a deveni complet, consideră că trebuie să crească, să fie mare, să fie important. Și pentru asta face totul, uneori în mod dezordonat, dorește să se impună. Acel mod caracterizat de un tip de violență față de aproapele vine, așa cum ne spune Isus din inima omului, din faptul că acolo e dezordine, că inima nu este împăcată cu sine.
Însă în Evanghelia de astăzi această dinamică a devenirii de oameni importanți și a căuta a fi deasupra altora este combătută de o altă imagine: imaginea copilului. Acesta nu are nici independență, nu se poate apăra pe el însuși, e sărac. Însă în același timp el are inima curată și are acea capacitate naturală de a se încrede în Domnul. Aceasta este o invitație importantă pentru oricine. Doar într-o inimă liberă de sine, trimisul Domnului, îngerul păzitor, poate să ne îndrume pe calea cea bună.
Discipolii Domnului au nevoie de convertire. Ei încă nu au ajuns la adâncimea Evangheliei. În acest caz oare eu nu ar trebui să mă eliberez de ceea ce nu mă lasă liber, în speță de orgoliul meu ca să fiu așa cum mă invită Domnul, ca un copil?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu