Gând pentru vineri, 31 octombrie 2025

Vineri din săptămâna a 30-a de peste an

Lecturi: Rom 9,1-5; Ps 147; Lc 14,1-6

 

Am fost trimiși în lume ca niște oi în mijlocul lupilor, cu o chemare profundă de a trăi în echilibru între prudența șarpelui și simplitatea porumbelului. Acest echilibru ne învață că adevărata înțelepciune constă nu doar în urmarea legii, ci și în prudență și protejarea adevărului. Într-o lume plină de provocări, suntem chemați să navigăm cu înțelepciune între aceste două principii fundamentale.

De-a lungul vieții, ne confruntăm cu dileme care pot părea imposibile. Este drept să urmăm litera legii, sau să ne îndreptăm către nevoile urgente ale celor de lângă noi? Exemplul lui Isus, care a vindecat un om chiar și în ziua de sabat, ne oferă o învățătură valoroasă: iubirea și compasiunea transcend limitele rigide ale regulilor. Așa cum ne arată povestea din Evanghelie, există momente când trebuie să alegem între legalitate și umanitate. În acele momente, Isus ne arată că prioritatea supremă este grija pentru cel aflat în suferință.

Pe de altă parte, sunt momente în care, asemenea unui șarpe prudent, trebuie să fim atenți la cei care ar putea transforma fragilitatea altora în propriul câștig. În lumea noastră, interesele personale deseori umbresc binele comun. Cum să navigăm printre aceste realități, păstrându-ne credința și hotărârea de a proteja acei copii care nu au nici voce, nici putere să se apere de abuzuri și nedreptăți? Răspunsul stă în curajul de a acționa, chiar dacă aceasta presupune să trecem peste barierele sociale sau instituționale.

Când Isus întreabă fariseii dacă este permis să salveze un animal căzut într-un puț în ziua de sabat, răspunsul evident arată incoerența interpretării legii. Aceeași logică se aplică și astăzi: când ne confruntăm cu alegeri dificile, trebuie să ne întrebăm dacă acțiunea noastră contribuie la binele celor vulnerabili sau perpetuează injustiția. Această întrebare ne provoacă să ne examinăm conștiința și să ne asigurăm că suntem de partea celor care suferă.

Meditația de față ne cheamă să reflectăm asupra rolului nostru în protejarea celor care suferă, fie că sunt copii răniți de propriile familii, fie că sunt victime ale unui sistem care pune interese financiare mai presus de drepturile și bunăstarea umană. Suntem chemați să fim asemenea porumbeilor — puri în intenții — dar și asemenea șerpilor — prudenți în decizii. Această dualitate poate fi dificilă, dar este esențială pentru a construi un drum drept, în lumina adevărului și a iubirii.

Așadar, să privim în jurul nostru cu ochii deschiși și inimile sensibile. Să nu ne lăsăm copleșiți de frică sau de indiferență. Să protejăm copiii, să vindecăm răni și să ne ridicăm împotriva celor care ignoră suferința. Isus ne arată că adevărata credință se manifestă în acțiuni care aduc confort, alinare și dreptate.

În această lume plină de complexitate și de decizii dificile, să găsim inspirație în cuvintele Evangheliei, în exemplul lui Isus și în chemarea noastră de a fi un sprijin pentru cei care au nevoie. Așa cum Isus a vindecat în ziua de shabat, și noi suntem chemați să vindecăm, să protejăm și să iubim, chiar și atunci când circumstanțele par potrivnice. Aceasta este calea prin care putem transforma lumea din jurul nostru: prin curaj, compasiune și înțelepciune.

În final, să ne angajăm să fim acei purtători de lumină care, prin acțiunile noastre, aduc speranță și mângâiere. Fiecare gest de bunătate contează, iar fiecare alegere de a acționa în favoarea celor vulnerabili contribuie la construirea unei societăți mai drepte și mai iubitoare. Să ne amintim că, în fiecare zi, avem oportunitatea de a face o diferență, de a fi acei „oi” care, în mijlocul „lupilor”, aleg să trăiască cu iubire și integritate.

Gând pentru joi, 30 octombrie 2025

Joi din săptămâna a 30-a de peste an

Lecturi: Rom 8,31b-39; Ps 108; Lc 13,31-35

 

În viața noastră, ne confruntăm adesea cu obstacole și inamici care ne pun la încercare credința și hotărârea. Asemenea lui Isus, care a fost avertizat despre pericolele care îl așteptau în Ierusalim, și noi suntem chemați să ne îndreptăm privirea spre ceea ce este cu adevărat important, chiar și atunci când întâmpinăm dificultăți. Isus, conștient de provocările care se iveau în fața sa, ne oferă un exemplu de curaj și determinare.

În Evanghelie, Isus ne îndeamnă să fim „prudenți ca șerpii și simpli ca porumbeii” (Lc 10,16). Această dualitate este esențială în abordarea provocărilor noastre. Prudența ne ajută să navigăm prin situații dificile, să ne protejăm pe noi înșine și pe ceilalți, iar simplitatea ne îndeamnă să rămânem fideli valorilor noastre fundamentale. Într-o lume care adesea prioritizează eficiența în detrimentul empatiei și al bunăstării, este crucial să ne păstrăm integritatea și să ne exprimăm îngrijorările.

De multe ori, vedem cum deciziile luate în numele eficienței pot avea un impact devastator asupra celor mai vulnerabili dintre noi. La fel ca Isus, care a plâns pentru Ierusalim, și noi trebuie să ne îngrijorăm pentru copiii care suferă în tăcere. Fiecare copil merită o șansă la o viață mai bună, iar noi, ca societate, avem datoria de a le oferi această oportunitate. Indiferența nu este o opțiune. Trebuie să acționăm cu compasiune și să ne implicăm activ în sprijinul celor care au nevoie.

Prudența ne ajută să discernem când și cum să ne exprimăm îngrijorările, să ne facem vocea auzită în fața nedreptății. Simplitatea, pe de altă parte, ne reamintește de importanța valorilor fundamentale: iubirea, bunătatea și compasiunea. Acestea sunt pilonii care ne pot ghida în acțiunile noastre, chiar și în cele mai dificile momente. Când ne concentrăm asupra acestor valori, devenim mai capabili să ne unim forțele pentru a crea o lume mai bună pentru toți, în special pentru cei aflați în nevoie.

Este esențial să ne angajăm să fim voci pentru cei care nu au puterea să se facă auziți. Să continuăm să luptăm pentru drepturile copiilor și să ne lăsăm călăuziți de iubirea și compasiunea lui Cristos. În fiecare pas pe care îl facem, să ne amintim că suntem chemați să fim lumina în întuneric, să fim sprijin pentru cei căzuți și să nu ne lăsăm descurajați de obstacolele întâlnite pe drum.

Fiecare acțiune de bunătate, fiecare gest de generozitate poate schimba soarta unui copil și poate transforma comunitatea noastră. Aceasta este adevărata chemare a iubirii divine: să fim un sprijin pentru cei mai slabi și să ne îndreptăm inimile spre cei care au nevoie de ajutorul nostru. Să ne amintim că, asemenea lui Isus, suntem chemați să ne îngrijim de cei care suferă și să ne angajăm activ în a face o diferență în viețile lor. În acest fel, ne împlinim cu adevărat vocația de a fi ucenici ai lui Cristos, aducând speranță și lumină în viețile celor din jurul nostru.

Gând pentru miercuri, 29 octombrie 2025

Miercuri din săptămâna a 30-a de peste an

Lecturi: Rom 8,26-30; Ps 12; Lc 13,22-30

 

În viața noastră de zi cu zi, ne confruntăm adesea cu întrebări profunde despre credință, mântuire și natura umană. Textele biblice pe care le medităm astăzi ne oferă o oportunitate de a reflecta asupra acestor teme esențiale. Ele ne invită să ne examinăm nu doar comportamentele exterioare, ci și intențiile și motivațiile noastre interioare. Această introspecție este crucială pentru a înțelege cum putem trăi o viață autentică în lumina credinței noastre.

În Evanghelia după sf. Luca, întâlnim un om care îl întreabă pe Isus câți oameni se vor mântui. Această întrebare sugerează o preocupare profundă pentru statutul său spiritual, dar răspunsul lui Isus ridică standardul: „Străduiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă” (Lc 13,24). Mântuirea nu este un premiu obținut prin faptele noastre, ci un dar divin care necesită deschiderea inimii noastre. Aici, Isus ne îndeamnă să ne angajăm activ în procesul de mântuire, să ne convertim inimile și să producem roade care reflectă această schimbare interioară. Aceasta nu înseamnă doar a urma o serie de reguli, ci a trăi o viață plină de iubire și compasiune.

Asemenea unui tablou frumos, viața noastră poate părea admirabilă la prima vedere, dar adevărata frumusețe se găsește în detalii. În scrisoarea către Romani, sf. apostol Paul ne amintește că Duhul Sfânt ne ajută în slăbiciunile noastre, mijlocind pentru noi în rugăciune (Rom 8,26). Acest ajutor divin este esențial, deoarece ne ajută să ne vedem așa cum suntem cu adevărat: imperfecți, dar iubiți. Detaliile vieții noastre, gesturile de bunătate, compasiunea față de cei din jur, alegerile pe care le facem în momentele dificile, sunt cele care ne definesc cu adevărat. Cei care aleg să întoarcă spatele ajutorului necesar, care nu își deschid inimile pentru a-i sprijini pe ceilalți, devin asemenea acelui tablou frumos dar superficial, care nu reușește să capteze atenția pe termen lung.

Mântuirea este un dar, dar vine cu responsabilitatea de a trăi în conformitate cu valorile lui Cristos. În Psalmul 12, vedem o lamentare față de nedreptate și minciună, dar și o promisiune de protecție din partea lui Dumnezeu. Această dualitate ne amintește că, deși putem trăi într-o lume plină de provocări, avem întotdeauna un refugiu în credința noastră. Fiecare alegere pe care o facem, fiecare detaliu care ne definește caracterul, contribuie la imaginea noastră de ansamblu în fața lui Dumnezeu.

Viața noastră este un tablou complex, iar fiecare detaliu contează. Să ne străduim să ne deschidem inimile pentru a primi darul mântuirii, să ne angajăm în procesul de transformare spirituală și să fim conștienți de impactul pe care îl avem asupra celor din jur. Isus ne cheamă să intrăm pe poarta strâmtă, să ne asumăm responsabilitatea de a trăi în adevăr și iubire. În fiecare zi, să ne amintim că suntem chemați să fim mai mult decât o simplă aparență; suntem chemați să fim instrumente ale iubirii divine, să ne ajutăm semenii și să ne îmbogățim sufletele cu fapte care reflectă frumusețea mântuirii.

Așa cum un tablou este admirat nu doar pentru culoare, ci și pentru profunzimea detaliilor sale, la fel și viața noastră va străluci cu adevărat atunci când ne dedicăm să trăim în autenticitate și iubire. Să ne angajăm să cultivăm o relație profundă cu Dumnezeu, să ne lăsăm transformați de Duhul Sfânt și să fim conștienți de darurile pe care le primim. Această călătorie de credință ne va îmbogăți sufletele și ne va ajuta să trăim în lumina mântuirii, aducând bucurie și speranță în viețile noastre și în comunitățile noastre.

Gând pentru marți, 28 octombrie 2025

SS. SIMON şi IUDA, ap.

Lecturi: Ef 2,19-22; Ps 18; Lc 6,12-19

 

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Simon și Iuda ne oferă o oportunitate profundă de reflecție asupra alegerii apostolilor de către Isus, un moment esențial în formarea Bisericii. Lecturile din Efeseni 2,19-22, Psalmul 18 și Luca 6,12-19 ne ajută să înțelegem importanța rugăciunii, a comuniunii cu Dumnezeu și a misiunii apostolice.

Isus, după o noapte întreagă de rugăciune pe munte, a ales cei doisprezece apostoli. Această alegere nu este întâmplătoare. Ea subliniază importanța prezenței divine în fiecare decizie crucială. Rugăciunea lui Isus nu este o simplă cerere de îndrumare, ci o manifestare a comuniunii profunde dintre El și Tatăl. Aceasta ne arată că, pentru a îndeplini voința divină, este esențial să ne conectăm constant cu Dumnezeu. Fiecare comunitate creștină ar trebui să își fundamenteze acțiunile pe rugăciune, să caute claritate și putere prin comuniunea cu Dumnezeu. Rugăciunea devine astfel prima lucrare a credinciosului, fundamentul pe care se construiesc toate celelalte acțiuni.

Isus nu a ales apostolii la întâmplare, ci i-a chemat pe fiecare prin nume, ceea ce subliniază importanța individualității în cadrul comunității. Astfel fiecare dintre noi este chemat să îmbrățișeze o nouă identitate în Cristos și să devină parte activă a comunității de credință.

După alegerea apostolilor, Isus coboară de pe munte și se confruntă cu o mare mulțime, simbolizând nevoile și suferințele oamenilor. Această imagine este relevantă și pentru noi astăzi. Fiecare comunitate creștină ar trebui să fie conștientă de „mulțimile” din jurul său, oameni care sunt obosiți, bolnavi, uitați. Misiunea noastră este de a aduce mesajul lui Cristos și de a răspunde nevoilor celor din jur prin fapte de iubire și milă. Așa cum Isus a adus vindecare și speranță, suntem chemați să facem același lucru. Fiecare act de bunătate, fiecare gest de compasiune, contribuie la construirea unei societăți mai drepte și mai iubitoare.

Un alt aspect important este legătura dintre ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și vindecare. Cuvântul lui Dumnezeu are puterea de a transforma viețile, iar noi devenim ceea ce ascultăm. Dacă ascultăm de Dumnezeu, devenim fiii și fiicele Sale; dacă ne lăsăm influențați de rău, ne îndepărtăm de voința divină. Această alegere este crucială în viața noastră de credință. Cuvântul lui Dumnezeu este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1,16), iar învățăturile sale ne ghidează spre o viață plină de sens și scop.

În această sărbătoare a Sfinților Apostoli Simon și Iuda, să ne amintim de importanța rugăciunii, a comunității și a ascultării cuvântului lui Dumnezeu. Să ne deschidem inimile pentru a primi darul mântuirii și să ne angajăm activ în misiunea de a aduce iubirea lui Cristos în lume. Fie ca exemplul apostolilor să ne inspire să fim mai buni, mai iubitori și mai disponibili pentru cei din jur. Astfel, vom construi împreună o comunitate solidă, ancorată în credință și dedicată slujirii, având mereu în vedere nevoile celor din jur și răspunzând cu generozitate la apelurile lor. Aceasta este chemarea noastră ca discipoli ai lui Cristos.

Gând pentru luni, 27 octombrie 2025

Luni din săptămâna a 30-a de peste an

Lecturi: Rom 8,12-17; Ps 67; Lc 13,10-17

 

În Evanghelia de astăzi, Luca ne prezintă o scenă emoționantă și plină de învățăminte: vindecarea unei femei infirmă din cauza unui duh rău din cauza căruia a suferit timp de optsprezece ani. Această imagine simbolizează suferința umană, povara pe care mulți o poartă în tăcere, sub greutatea păcatului și a neputinței. Femeia nu poate să se îndrepte, nu poate să ridice privirea spre cer și să vadă iubirea lui Dumnezeu care se îndreaptă spre ea.

Isus vine să ne arate că, indiferent de povara pe care o purtăm, El este acolo pentru a ne elibera. În momentul în care o vede pe femeie, nu așteaptă ca aceasta să ceară ajutor. El ia inițiativa și o cheamă la sine: „Femeie, ești liberă de neputința ta!” Această afirmație nu este doar o simplă vindecare fizică, ci o restaurare a demnității și a identității ei ca fiică a lui Dumnezeu. În acest act, Isus ne învață că El este întotdeauna gata să ne ofere ajutor, chiar și atunci când noi nu avem curajul să cerem.

Suferința nu este ceva ce trebuie evitat. Așa cum un mare psiholog contemporan sugerează, suferința poate fi o oportunitate de a învăța și de a crește. Femeia din Evanghelie nu a cerut ajutor, dar prezența ei în sinagogă și reacția lui Isus ne arată că suferințele noastre pot aduce la lumină adevăruri profunde despre noi înșine și despre relația noastră cu Dumnezeu. Ele ne pot ajuta să înțelegem mai bine ce ne dorește Dumnezeu de la noi și cum ne putem întări credința.

Reacția liderului sinagogii la vindecarea femeii este un exemplu de ipocrizie religioasă. El se supără că Isus a vindecat-o în ziua de sâmbătă, punând legea înaintea compasiunii. Isus răspunde cu o întrebare retorică: „Nu dezlegă fiecare dintre voi, în ziua de sâmbătă, boul sau măgarul său pentru a-i da apă?” Această întrebare subliniază incoerența în gândirea liderului religios și ne arată că adevărata lege a lui Dumnezeu nu este doar o regulă rigidă, ci o invitație la iubire și eliberare.

După vindecare, mulțimea se umple de bucurie pentru minunile pe care le face Isus. Această reacție este semnificativă; ea ne arată că acțiunile lui Isus nu sunt doar acte de putere, ci și acte de compasiune care aduc bucurie și speranță. În societatea de astăzi, este esențial să ne întrebăm: care sunt acele eliberări care ne fac să exultăm? Ce schimbări pozitive vedem în jurul nostru care ne aduc mai aproape de Dumnezeu și de semenii noștri?

E important să ne gândim la situația femeilor în societatea și în Biserica de astăzi. Există încă multe forme de opresiune și nedreptate care afectează femeile. Întrebarea este: cum putem acționa pentru a aduce eliberare și speranță? Asemenea lui Isus, suntem chemați să fim mângâietori și eliberatori pentru cei care suferă.

În această meditație, să ne deschidem inimile pentru a primi iubirea lui Dumnezeu, care ne cheamă să ne ridicăm din suferințele noastre. Să ne amintim că Isus este întotdeauna alături de noi, gata să ne elibereze și să ne restabilească demnitatea. Fie ca fiecare dintre noi să devină un instrument al păcii și al iubirii, contribuind la construirea unei comunități în care fiecare persoană este văzută, auzită și iubită.

Gând pentru duminică, 26 octombrie 2025, a 30-a de peste an

Lecturi: Sir 35,15b-17.20-22a; Ps 33; 2Tim 4,6-8.16-18; Lc 18,9-14

 

În Evanghelia de astăzi, Isus ne oferă o parabolă care ne provoacă să reflectăm asupra modului în care ne raportăm la Dumnezeu și la ceilalți. Această povestire despre fariseu și vameș ne arată două atitudini opuse în fața lui Dumnezeu: orgoliul și umilința. Rugăciunea autentică nu este doar o simplă formulă de cuvinte, ci un act profund de deschidere și sinceritate înaintea lui Dumnezeu.

Fariseul, un om religios, se prezintă în fața lui Dumnezeu cu un sentiment de superioritate. El își enumeră faptele bune, mulțumindu-i lui Dumnezeu că nu este ca ceilalți oameni, inclusiv ca acest vameș. Această atitudine de mândrie și dispreț față de ceilalți este o formă de rugăciune goală, care nu îl apropie de Dumnezeu, ci îl îndepărtează. În contrast, vameșul, conștient de păcatele sale, se află într-o stare de umilință profundă. El nu îndrăznește să ridice privirea spre cer, ci își bate pieptul, implorând mila lui Dumnezeu. Această rugăciune scurtă și sinceră este ceea ce îl face să fie „îndreptățit” în fața lui Dumnezeu.

Isus ne învață că adevărata rugăciune provine dintr-o inimă umilă, care recunoaște nevoia de ajutor divin. Așa cum ne spune Papa Francisc, nu este suficient să ne întrebăm cât de mult ne rugăm, ci trebuie să ne întrebăm cum ne rugăm și care este starea inimii noastre. În fața lui Dumnezeu, trebuie să venim așa cum suntem, fără măști, fără ipocrizie. Rugăciunea nu este un moment de auto-laudă, ci o oportunitate de a ne deschide sufletul și de a ne accepta vulnerabilitatea.

Această parabolă ne provoacă să ne examinăm propriile atitudini. Suntem, oare, precum fariseul, care se consideră superior și îi judecă pe ceilalți? Sau ne asemănăm mai degrabă cu vameșul, conștienți de slăbiciunile noastre și căutând cu umilință mila lui Dumnezeu? În viața noastră de zi cu zi, este esențial să ne amintim că fiecare dintre noi are nevoie de îndurarea divină. Fiecare păcat, fiecare greșeală ne îndeamnă să ne întoarcem la Dumnezeu cu inima deschisă, căutând iertare și restaurare.

Rugăciunea autentică are puterea de a ne transforma. Ne ajută să ne curățăm inima de orgoliu și ipocrizie, să ne reconectăm cu esența umanității noastre. Așa cum ne arată Sirach 35,15b-17, 20-22a, Dumnezeu ascultă rugăciunile celor umili și își îndreaptă privirea spre cei care se află în suferință. În acest sens, rugăciunea devine un act de comuniune cu Dumnezeu, care ne transformă și ne împuternicește să fim mai buni, mai iubitori și mai deschiși față de semenii noștri.

În această zi, să ne angajăm să ne rugăm cu umilință și sinceritate. Să ne deschidem inimile pentru a primi iubirea și mila lui Dumnezeu, să ne recunoaștem nevoile și slăbiciunile. Fie ca fiecare rugăciune să fie o invitație de a ne îndrepta spre ceilalți cu compasiune și empatie, construind astfel o comunitate bazată pe iubire și respect reciproc. Să ne amintim că adevărata măreție în fața lui Dumnezeu nu vine din faptele noastre, ci din umilința de a recunoaște că avem nevoie de El în fiecare moment al vieții noastre.

Gând pentru sâmbătă, 25 octombrie 2025

Sâmbătă din săptămâna a 29-a de peste an

Lecturi: Rom 8,1-11; Ps 23; Lc 13,1-9

 

Cuvântul Domnului de astăzi ne invită să reflectăm asupra convertirii, umilinței și vieții în Duhul Sfânt. Sfântul Paul ne amintește că „legea Duhului vieții în Cristos Isus” ne eliberează de legea păcatului și a morții (Rom 8,2). Această eliberare este o experiență transformatoare, care ne deschide inimile pentru a primi Duhul Sfânt. Astfel, trăim o schimbare radicală, fiind capabili să ne lăsăm conduși de iubirea divină, depășind egoismul și angajându-ne în slujirea celorlalți.

În Evanghelia după Luca, Isus abordează suferința dintr-o perspectivă provocatoare. Răspunzând întrebărilor despre tragediile recente, El subliniază că nu trebuie să judecăm pe alții în funcție de suferințele lor, ci să ne concentrăm asupra propriei noastre convertiri: „Dacă nu vă convertiți, toți veți pieri la fel” (Lc 13,4). Acest mesaj nu este o amenințare, ci un apel la conștientizare. Isus ne provoacă să ne examinăm viața, să recunoaștem păcatele și să ne întoarcem la Dumnezeu, amintindu-ne că toți suntem vulnerabili și avem nevoie de harul divin.

Isus folosește parabola unui smochin care nu aduce roade pentru a sublinia importanța fructului în viața noastră spirituală. Stăpânul smochinului cere să fie tăiat, dar grădinarul intercedează, cerând răgaz pentru a-l îngriji și a-l fertiliza. Această imagine ne vorbește despre răbdarea și mila lui Dumnezeu, care ne oferă mereu o nouă oportunitate de a ne schimba și de a aduce roade bune. Așa cum grădinarul lucrează cu dragoste pentru a transforma smochinul, la fel și noi suntem chemați să ne lăsăm transformați de Duhul Sfânt și să ne angajăm în faptele de iubire și compasiune.

Mesajul Cuvântului Domnului de astăzi ne îndeamnă să ne deschidem inimile către harul lui Dumnezeu, să trăim în iubire și compasiune, devenind adevărați martori ai bunătății divine. Fie ca fiecare pas să fie ghidat de Duhul Sfânt, aducând lumină și speranță în viețile noastre și în comunitățile noastre.

În acest context, Isus ne invită să ne implicăm activ în viața noastră spirituală, să nu fim spectatori, ci participanți activi la istoria mântuirii. Așa cum a spus Papa Francisc, „suntem toți în aceeași barcă”, ceea ce subliniază unitatea noastră în fața suferinței și a provocărilor. Această conștientizare ne cheamă la responsabilitate și la o mai profundă angajare în slujirea celorlalți, trăind cu umilință și deschidere față de voința divină.

În zilele noastre, când suntem bombardați de știri despre suferință și nedreptate, mesajul lui Isus devine și mai relevant. El ne îndeamnă să ne concentrăm pe propria noastră convertire și să ne angajăm în faptele de milostenie. Aceasta nu înseamnă să ignorăm suferințele altora, ci să ne asumăm responsabilitatea de a răspunde cu iubire și compasiune. Convertirea noastră personală poate inspira și pe alții să caute o relație autentică cu Dumnezeu, iar astfel, putem deveni instrumente ale păcii și ale iubirii divine în lume.

Fie ca această meditație să ne ajute să ne deschidem inimile, să ne lăsăm transformați de Duhul Sfânt și să ne angajăm în slujirea celorlalți, conștienți că fiecare pas pe care îl facem este o oportunitate de a aduce lumină și speranță în viețile noastre și în comunitățile noastre.