La fântână merg cei cărora le este sete

Parcurgi un drum relativ lung.  Ca tot omul la un moment dat ți-e foame. Dar mai ales simți setea. Asa e normal la mijlocul zilei. Și atunci te oprești lângă o fântână. Dar nu ai cu ce scoate apa. Of... asta chiar că e o mare problemă. Și atunci apare o persoană care are cele necesare, care nu te privește prea bine, dar mai ales tu nu o privești bine... Și chiar ai muuulte motive. De fapt ar trebui să spunem, cum spui de obicei în astfel de conteste, că ai motive întemeiate să nu ai o apropiere prea mare de acea persoană. De fapt, ai fi chiar dator cu un anumit dispreț. Asta îți garantează punerea problemelor în cui...

Fac astfel referință la imaginea oferită în capitolul al IV-lea din Evanghelia după sfântul Ioan când Isus se întâlnește cu o femeie din Samaria. El este cel care cere apă. Isus este observat cu atenți, i se pune în cârcă anumite acuzații. Dar El vrea să construiască pacea, să îndrepte răul, să creeze punți de legătură între oameni, să facă toate noi.

Dar asta înseamnă să oferi o premiză de nou. Să ierți. Nu doar să dai sub preș ci să oferi posibilitatea celui întâlnit de a se înnoi.

Cam de vreo sută de ani se vorbește despre introspecție, retrospecție, psihalaniză și altele asemenea. Apoi se vorbește despre determinism, despre influențe profunde sau superficiale, despre ceea ce rezultă anumitor acte săvârșite sau suferite. Aceste cuvinte numesc realități și teorii foarte complexe. Însă tare mă tem să ne opintim aici. Prea de multe ori există o astfel de tendință.

Femeia din Samaria ar trebui bine studiată. Cu siguranță făcându-i-se în mod corect prognosticul ar avea de ce se trata. Dar nu aș intra în detalii din lipsă de informații suficiente.

Din întâlnirea cu Isus însă iese altceva la iveală. Ea descoperă că are dreptul la viață, la o viață nouă. Bucuria acestei întâlniri minunate ea o împărtășește pentru că anumite lucruri nu se pot ascunde: când bucuria este prea mare pur și simplu iese afară, este oferită.

Cu siguranță, samariteanca a avut posibilitatea să se descopere pe sine, întâlnindu-l pe Domnul. El asta a dorit: nu s-a ascuns sub chipul celui care face parte dintr-un grup privilegiat ci a dorit să ofere viața pe care apa fântânii o simbolizează.

Întâlnirea asta a devenit eliberare pentru că Isus a oferit posibilitatea de convertire. El nu a închis ci a deschis un drum spre bucurie, spre viață.