Cu ochii umeziți de lacrimi, și cu inima plină de trăiri contradictorii te caut în noaptea mea. Te caut pe toate cărările. Am dorința de a te vedea, de a mă bucura de tine. Știu că lângă tine totul e bine. Nimic nu îmi lipsește, nimic de care am nevoie.
Port în spate teama, neputința, neîncrederea. Tu m-ai ales și m-ai chemat de la treburile mele. Așa ai vrut tu. M-ai preferat pe mine și nu m-ai lăsat acolo unde ziceam că mă simt bine. M-ai făcut prietenul tău. Și după ce m-ai învățat și mi-ai oferit atâtea, iată, nu am fost vrednic nici măcar să veghez un ceas. Mai mult chiar, atunci când aveai nevoie de mine, nu am avut curaj, am fugit...
Cu toate astea alerg după tine, acum, în noapte. Mă poartă un foc puternic. Știu că acolo unde ești tu e bine. Tu îmi ești de ajuns. În această căutare mă simt încurajat. Vreau să privesc chipul tău. Chipul tău frumos și blând îmi umple inima de bucurie. Cine poate să înțeleagă această alergare fără sens, parcă bolnavă? Dar nu este maladie, e vindecare această căutare. Tu mă aștepți!
Dar tu ai murit... Cine ți-a fost aproape? Oare nu te-au părăsit cu toții? Oare nu a trecut timpul tău? Oare nu începe un alt timp?
Te voi găsi în mormânt, atunci. Acolo te voi vedea. Acolo voi vedea chipul tău.
Ajung acolo, la mormânt, iar tu nu ești. Văd doar semne. Cineva îmi spune că e de ajuns să crezi pentru că ceea ce vezi nu e lesne de înțeles pentru intelect. Da. E altceva.
Înțeleg acum că drumul meu e o adâncire în credință. Învăț să mă abandonez cu totul, deși nu știu cum, în realitatea care e veșnică și pe care nu o pot înțelege acum. Însă într-o zi voi vedea, cu ochii mei.
Parcă trezit din amorțeala nopții de căutare zăresc chipul tău. Dar încă nu îl recunosc așa cum ar trebui. Deși am trăit cu tine. Te-am ascultat de atâtea ori și am mâncat la aceeași masă. Am nevoie să frângi pâinea. Am nevoie să îmi explici Scripturile. Am nevoie să îmi zâmbești și să mă întărești, din nou, pentru drumul meu. Am vrut să-mi fie bine. Iar tu îmi arăți cum îmi va fi bine. Mă îmbraci cu semnul mântuirii și îmi ceri să nu renunț. Poți renunța din multe motive. Poți renunța din slăbiciune, pentru că zici că nu ești vrednic, că ești prea slab pentru ceea ce îți e încredințat sau din multe alte motive.
Nu capacitatea umană dă reușită ci credința din tine!
Doamne, ai înviat și rămâi mereu cu mine! Ajută-mi mie să trăiesc zilele mele în învierea ta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu