Presepiul - reprezentarea nasterii lui Isus

Sfântul Francisc de Assisi este cel care a realizat primul presepiu (reprezentarea nașterii lui Isus în grajdul din Betleem) pe care tu îl găsești sub brad de Crăciun. Iată povestea „inventării” acestui gest:

Suntem în anul 1223. Francisc se găsea la Greccio, o localitate din provincia Rieti din Italia. Înainte de celebrarea Crăciunului el a cerut ajutorul unui prieten care a pus la dispoziție fraților o grotă: „Vreau să celebrez Crăciunul cu tine, în acest an, în grotă. Acolo să așezi o iesle cu fân. Adu apoi un bou și un măgar. Trebuie să semene cu grajdul în care s-a născut Isus”. 

Toți locuitorii orașului veniră în jurul fraților și asistară la Liturghia de la miezul nopții. Erau atât de numeroși, cu lumânări în mână, încât pădurea era luminată ca în plină zi. Liturghia fu celebrată deasupra ieslei care era transformată într-un altar. 

Legenda spune că deodată prietenul sfântului Francisc văzu un prunc în iesle. Părea că doarme... Francisc se apropie, luă copilul cu tandrețe. Apoi pruncul se trezi, surâse sfântului, îi mângâie obrajii și îi atinse barba cu mânuțele! Prietenul său înțelese că Isus este adormit în inimile oamenilor și că Francisc este cel care l-a trezit prin cuvântul și prin exemplul său. Francisc, care asista preotul la altar în calitate de diacon, vorbi atât de bine mulțimii despre nașterea lui Isus și despre ceea ce înseamnă Crăciun astfel încât toți se simțiră umpluți de bucurie. 

Anul următor, locuitorii din Greccio provestiră cu atâta admirație despre minunăția acelei nopți de Crăciun că, puțin câte puțin, începură să o reconstituie, în grotă sau în alte locuri. Iată de ce acum noi avem peste tot presepiul de Crăciun. 

Împreună cu sf. Francisc de Assisi, îți doresc pace și bucurie. 

Descoperă adevăratul sens al sărbătorii Crăciunului, vei fi foarte fericit și plin de bucurie!

Marturie de viata - a doua parte

Marturie de viata - prima parte

Tribunalul a decis: Papa nu va fi amendat

04.12.2011, Freiburg (Catholica) - Într-un caz ce a provocat zâmbete la Vatican, un tribunal german a decis să respingă acuzaţiile împotriva Papei Benedict al XVI-lea pe motiv că nu ar fi folosit centura de siguranţă în timpul recentei vizite făcute în ţara sa natală (între 22 şi 25 septembrie). “Nu va fi nici o amendă pentru Papa, a declarat purtătoarea de cuvânt a oraşului Freiburg, Edith Lamersdorf, conform unei agenţii de ştiri germane. “Acuzaţiile au fost respinse.”

Avocatul Christian Sundermann a înaintat o plângere în numele unui cetăţean din Dortmund, a cărui identitate nu a fost făcută publică. Acesta ar fi protestat din grijă pentru siguranţa Papei. Pontiful s-a oprit în ultima sa vizită în Germania în mai multe localităţi: Berlin, Freiburg şi Erfurt, fiind transportat cu papamobilul, din care i-a salutat pe cei care îl aşteptau pe străzi. Legea cere în această ţară ca toţi din maşină să poarte centuri de siguranţă, chiar şi în vehicule care se deplasează încet. Dar tribunalul a decis că legea nu se aplică Papei pentru că el mergea pe străzi închise oricărui alt trafic.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, pr. Federico Lombardi, SJ, a afirmat la 30 noiembrie că acuzaţiile au provocat “curiozitate şi zâmbete” la Sfântul Scaun, “începând de la însăşi Papa”. A explicat că Pontiful nu poate să fie limitat în mişcări de o centură de siguranţă din moment ce “el se întoarce în mod continuu în stânga şi în dreapta pentru a-i saluta şi binecuvânta pe credincioşi”. “Frecvent se opreşte şi ia în braţe copii pentru a-i binecuvânta, spre bucuria părinţilor şi a celor prezenţi”, a mai spus pr. Lombardi. “Toate aceste gesturi necesită un anumit grad de libertate în mişcare.”

Purtătorul de cuvânt a fost cu toate acestea “recunoscător pentru grija arătată privind siguranţa Papei”. În mod normal Pontiful ar fi putut primi o amendă între 30 şi 2.500 de euro dacă ar fi fost găsit vinovat. Avocatul Sundermann a ţinut să clarifice presei că intenţia clientului său a fost să atragă atenţia asupra importanţei purtării centurii, chiar cu preţul amenzilor, şi în nici un caz nu a fost un atac împotriva Bisericii Catolice.

(http://www.catholica.ro/2011/12/04/tribunalul-a-decis-papa-nu-va-fi-amendat/)

Adevarata bucurie (Perfecta laetitia)

Un moment deosebit de profund din viața sf. Francisc de Assisi este acela numit perfecta laetitia... 

Într-o zi, Francisc pleca de la Perugia împreuna cu fratele Leon spre biserica Sf. Maria a Îngerilor. În acest context sfântul vorbeste despre adevarata bucurie.

Era o zi de iarna. Era foarte frig, batea tare vantul. Fratele Leon mergea inainte. Francisc la un moment dat incepu sa vorbeasca despre adevarata bucurie spunand: „Frate Leon, daca s-ar intampla, din bunavointa Domnului, ca fratii minori oriunde s-ar afla ca toti sa dea un minunat exemplu de sfintenie si de harnicie, noteaza si scrie ca aceasta nu este adevarata bucurie”.

Mergand in continuare sfantul Francisc il chema din nou spunandu-i de aceasta data: „O, frate Leon, chiar daca un frate minor ar reda vederea celor orbi, i-ar vindeca pe cei schilozi, i-ar alunga pe demoni, ar reda auzul celor surzi, i-ar face pe paralitici sa mearga, i-ar face pe cei muți sa vorbeasca si mai mult pe cei morti de patru zile sa invie... scrie ca in asta nu sta adevarata bucurie”.

Continuandu-si drumul, Sfantul Francisc il striga din nou: „O, frate Leon, daca un frate minor ar vorbi toate limbile si ar cunoaste toate scrierile si toata stiinta si ar stii sa prezica si sa reveleze nu doar viitorul dar si secretele cele mai ascunse ale oamenilor, scrie ca nici aici nu se gaseste adevarata bucurie”.

Mai incolo pe drum sfantul Francisc il chema cu glas hotarat: „O, frate Leon, mielul lui Dumnezeu, chiar daca fratele minor ar vorbi limba ingerilor, ar cunoaste misterele stelelor, toate calitatile ierburilor, i s-ar fi revelat toate bogatiile pamantului si toate virtutile pasarilor, a pestilor, a pietrelor, ale apelor, scrie ca nici aici nu e adevarata bucurie”.

Si mergand in continuare, putin mai incolo sfantul Francisc isi chema tovarasul de calatorie: „O, frate Leon, chiar daca fratele minor ar stii sa predice atat de bine incat sa se converteasca toti necredinciosii la credinta in Cristos, scrie ca nu aceasta este adevarata bucurie”.

Mergand in continuare cativa kilometri, cu multa admiratie fratele Leon intreba: „Parinte, te rog, din dragoste pentru Dumnezeu, spune-mi, unde este adevarata fericire?” 

Iar sfantul Francisc ii raspunse: „Cand vom ajunge la Sfanta Maria a Ingerilor udati de ploaie, infrigurati din cauza zapezii, murdari de noroi si flamanzi din cauza drumului lung parcurs vom bate la poarta conventului. Fratele portar va intreba: Cine sunteti? Noi ii vom raspunde: suntem doi frati de-ai tai. El nerecunoascandu-ne, va spune ca suntem doi impostori, hoti care fura pomana celor saraci si nu ne va deschide lasandu-ne afara in frigul zapezii, in ploaie si infomatati in timpul noptii. Atunci daca noi traind aceasta nedreptate suportand-o cu rabdare si umilinta fara sa vorbim de rau pe fratele nostru si chiar mai mult gandind ca el ne cunoaste, dar ca Domnul vrea toate astea pentru a ne pune la incercare, atunci, frate Leon, scrie ca aceasta este adevarata bucurie. 

Iar noi chiar mahniti fiind, vom continua sa batem la usa, iar fratele portar enervat va iesi si ne va trata ca pe niste hoti, ne va brusca si va striga la noi spunand: plecati, mergeti in alta parte pentru ca aici nu este de mancare, nu veti dormi aici. Iar daca toate acestea le vom suporta cu rabdare, cu bucurie si cu buna dispozitie, atunci scrie frate Leon ca aceasta este adevarata bucurie. 

Iar noi, constransi de foame, de frig si noapte vom continua sa batem la poarta plangand si cerand din dragoste pentru Domnul nostru fratelui portar sa ne lase sa intram. Iar acesta furios pentru aceasta insistenta ne va ameninta ca ne va da o lectie rasunatoare si chiar iesind ne-ar lovi cu o bata groasa si dupa aceea ne-ar lasa cazuti prin zapada dupa o bataie buna. Daca noi vom suferi asta cu rabdare si bucurie gandindu-ne la suferintele lui Cristos cel binecuvantat caci doar din dragoste pentru el trebuie sa suportam asta, draga frate Leon, noteaza ca in asta consta adevarata bucurie. 

Asculta acum concluzia, frate Leon: printre toate harurile Duhului Sfant si darurile pe care Dumnezeu le daruieste credinciosilor sai, este acela de a te depasi din dragoste pentru Dumnezeu pentru a suferi nedreptati si dureri, dar nu putem cu asta sa ne mandrim si sa ne slavim pentru ca am suportat astfel de mizerii si de privatiuni pentru ca aceste merite apartin lui Dumnezeu. De fapt Sfintele Scripturi spun: ce iti apartine tie care sa nu iti fi fost daruite de Dumnezeu? Iar daca tu ai primit un har de la Dumnezeu de ce te mandresti ca si cum ar fi propria ta realizare? Noi ne putem mandri in crucea noastra facuta din suferinta si lipsuri. In Scriptura este scris: nu vreau sa ma mandresc decat in crucea Domnului nostru Isus Cristos”.