Isaia este considerat primul dintre cei patru profeţi majori, care a trăit la Ierusalim în a doua jumătate a secolului al VIII-lea î.C. Scrierile biografice sau autobiografice sunt insuficiente. Cunoaştem că Isaia a fost chemat la misiunea profetică (6,1) în anul morţii regelui Ozia (740 î.C.) şi că a intervenit în mod eficace în timpul campaniei lui Sennacherib în Iudea (701 î.C.)[1].
A fost căsătorit şi era tatăl a doi fii care aveau nume simbolice (7,3; 8,3); simbolismul e semnalat (8,18) chiar şi în numele lui Isaia[2]. Frumuseţea literară a oracolelor sale fac să se presupună că avea o certă cultură, în mod repetat se relevă semnele unei poziţii sociale aristrocrate. Legenda rabinică îl consideră înrudit îndeaproape cu familia regală. Povestirea vie a chemării profetice (6,8) dovedeşte în Isaia o mare promptitudine şi tărie de caracter şi o impulsivitate generoasă.
Spre diferenţă de ceea ce se găseşte în Ieremia şi în Ezechiel, în Isaia avem o singură acţiune simbolică (20,2-6) mai curând singulară, dar nu neverosimilă dacă e înţeleasă bine. Şi intervenţiile publice sunt mai puţin frecvente decât cele ale lui Ieremia. Dacă se face abstracţie de oracolele care sunt împotriva alianţei egiptene, avem doar două momente mai dramatice. În primul se verifică în timpul războiului siro – efraimit (733-732), când din porunca lui Dumnezeu, Isaia se arată scepticului Ahaz pentru a-l face să renunţe la a recurge la ajutorul Asiriei şi pentru a-l determina să facă act de credinţă şi încredere în Dumnezeu. Regele nu consimte; Isaia răspunde cu prevestirea lui Emanuel. Neputând influenţa regele sau curtea, profetul se îndreaptă în mod particular spre cercul discipolilor săi (8,16) şi a poporului[3].
El a privit cu speranţă spre tentativele de reformă promise de fiul lui Ahaz, adică de bunul Ezechia (poate 716/715-687/686 î.C.); dar documentele aflate la dispoziţia noastră ne prezintă pe cei doi mari yahwişti. Mai întâi profetul se prezintă la rege pentru a-l mustra pentru alianţa cu babilonianul Mĕrōdak Bal°ădān cu evidenta finalitate antiasiriană (39,3‑8), pe urmă îl vindecă de boala sa (38,4 ş.u.) şi stă în mod constant în preajma sa în timpul asediului lui Sennacherib (36-37), repetând asigurarea divină cu privire la integritatea finală a cetăţii. După 701 nu se ştie cât a mai trăi şi ce a mai făcut. O tradiţie ebraică, primită de creştini, îl presupune martirizat în timpul regelui Manase (cf. 2Re 21,16)[4].
CAPITOLUL 13
l. Proorocia despre Babilon pe care a văzut-o Isaia, fiul lui Amos. 2. Pe un munte pleşuv înălţaţi steag, strigaţi către ei, faceţi semn cu mâna, ca să intre pe poarta asupritorilor. 3. "Eu am poruncit sfintei Mele oştiri, zice Domnul, chemat-am pe vitejii mâniei Mele, pe cei ce se veselesc de slava Mea". 4. Ascultaţi acest zgomot surd în munţi, vuiet al unui neam fără de număr; auziţi această zarvă de împărăţii, de neamuri adunate; Domnul Savaot cercetează oştirea gata de luptă. 5. Ele vin dintr-un ţinut depărtat, de la capătul cerului; vine Domnul şi uneltele mâniei Lui, ca să nimicească tot pământul. 6. Strigaţi, că aproape este ziua Domnului, ea vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic. 7. Drept aceea, toate braţele vor fi neputincioase şi inima omului se va topi de frică. 8. Vor fi cuprinşi de spaimă, vor vedea năluci şi durerile îi vor cuprinde; zvârcolise-vor în dureri ca femeia gata să nască. Se vor privi unul pe altul cu groază, iar feţele lor vor fi roşii ca flacăra. 9. Iată ziua Domnului, ea vine aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca să pustiiască pământul şi să stârpească pe păcătoşi de pe el. 10. Luceferii de pe cer şi grămezile de stele nu-şi vor mai da lumina lor; soarele se va întuneca în răsăritul lui şi luna nu va mai străluci. 11. Atunci voi pedepsi lumea pentru fărădelegile ei şi pe cei nelegiuiţi pentru păcatele lor. Voi smeri mândria celor îngâmfaţi şi obrăznicia celor cruzi o voi arunca la pământ. 12. Voi face ca oamenii să fie mai rari decât aurul cel mai scump, mai căutaţi decât aurul de Ofir. 13. Pentru aceasta voi prăbuşi cerurile; şi pământul se va clătina din locul lui, din pricina mâniei Domnului Savaot, în ziua iuţimii mâniei Lui. 14. Atunci, ca o gazelă sperioasă şi ca o turmă pe care nimeni nu poate s-o adune, fiecare se va întoarce la poporul său şi fiecare va fugi în pământul său. 15. Oricine va fi aflat va fi străpuns şi oricare va fi prins va cădea de sabie. 16. Copiii lor vor fi zdrobiţi înaintea ochilor lor, casele lor vor fi jefuite şi femeile lor necinstite. 17. Iată că Eu ridic asupra lor pe Mezi, care nu pun preţ pe argint şi care nu se lăcomesc pentru aur. 18. Arcurile oamenilor de luptă vor doborî pe cei tineri. De roada pântecelui nu se vor milostivi, şi pentru copii ochii lor nu vor simţi nici o milă. 19. Atunci Babilonul, podoaba împărăţiilor, cununa mândriei Caldeilor, fi-va ca Sodoma şi ca Gomora, pe care Dumnezeu le-a nimicit. 20. Nu va mai fi locuit în veci şi din neam în neam. Arabii nu vor mai înfige acolo corturi şi nici ciobanii nu-şi vor mai face târle în latura aceea. 21. Ci numai animale sălbatice se vor sălăşlui într-însul, şi bufniţele vor locui prin case, struţii îşi vor face cuiburi acolo şi oameni cu chip de ţap vor juca în acel loc. 22. Şacalii vor urla în palatele lor şi lupii în casele lor de petrecere. Vremea este aproape să sosească şi zilele ei nu vor zăbovi!
CAPITOLUL 13
l. Proorocia despre Babilon pe care a văzut-o Isaia, fiul lui Amos. 2. Pe un munte pleşuv înălţaţi steag, strigaţi către ei, faceţi semn cu mâna, ca să intre pe poarta asupritorilor. 3. "Eu am poruncit sfintei Mele oştiri, zice Domnul, chemat-am pe vitejii mâniei Mele, pe cei ce se veselesc de slava Mea". 4. Ascultaţi acest zgomot surd în munţi, vuiet al unui neam fără de număr; auziţi această zarvă de împărăţii, de neamuri adunate; Domnul Savaot cercetează oştirea gata de luptă. 5. Ele vin dintr-un ţinut depărtat, de la capătul cerului; vine Domnul şi uneltele mâniei Lui, ca să nimicească tot pământul. 6. Strigaţi, că aproape este ziua Domnului, ea vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic. 7. Drept aceea, toate braţele vor fi neputincioase şi inima omului se va topi de frică. 8. Vor fi cuprinşi de spaimă, vor vedea năluci şi durerile îi vor cuprinde; zvârcolise-vor în dureri ca femeia gata să nască. Se vor privi unul pe altul cu groază, iar feţele lor vor fi roşii ca flacăra. 9. Iată ziua Domnului, ea vine aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca să pustiiască pământul şi să stârpească pe păcătoşi de pe el. 10. Luceferii de pe cer şi grămezile de stele nu-şi vor mai da lumina lor; soarele se va întuneca în răsăritul lui şi luna nu va mai străluci. 11. Atunci voi pedepsi lumea pentru fărădelegile ei şi pe cei nelegiuiţi pentru păcatele lor. Voi smeri mândria celor îngâmfaţi şi obrăznicia celor cruzi o voi arunca la pământ. 12. Voi face ca oamenii să fie mai rari decât aurul cel mai scump, mai căutaţi decât aurul de Ofir. 13. Pentru aceasta voi prăbuşi cerurile; şi pământul se va clătina din locul lui, din pricina mâniei Domnului Savaot, în ziua iuţimii mâniei Lui. 14. Atunci, ca o gazelă sperioasă şi ca o turmă pe care nimeni nu poate s-o adune, fiecare se va întoarce la poporul său şi fiecare va fugi în pământul său. 15. Oricine va fi aflat va fi străpuns şi oricare va fi prins va cădea de sabie. 16. Copiii lor vor fi zdrobiţi înaintea ochilor lor, casele lor vor fi jefuite şi femeile lor necinstite. 17. Iată că Eu ridic asupra lor pe Mezi, care nu pun preţ pe argint şi care nu se lăcomesc pentru aur. 18. Arcurile oamenilor de luptă vor doborî pe cei tineri. De roada pântecelui nu se vor milostivi, şi pentru copii ochii lor nu vor simţi nici o milă. 19. Atunci Babilonul, podoaba împărăţiilor, cununa mândriei Caldeilor, fi-va ca Sodoma şi ca Gomora, pe care Dumnezeu le-a nimicit. 20. Nu va mai fi locuit în veci şi din neam în neam. Arabii nu vor mai înfige acolo corturi şi nici ciobanii nu-şi vor mai face târle în latura aceea. 21. Ci numai animale sălbatice se vor sălăşlui într-însul, şi bufniţele vor locui prin case, struţii îşi vor face cuiburi acolo şi oameni cu chip de ţap vor juca în acel loc. 22. Şacalii vor urla în palatele lor şi lupii în casele lor de petrecere. Vremea este aproape să sosească şi zilele ei nu vor zăbovi!
Is 13: Oracol împotriva Babiloniei – scurt comentariu exegetic
Seria oracolelor împotriva păgânilor e deschisă de un oracol împotriva Babiloniei: Semn al unei alte epoci, deoarece imperiul duşman al lui Isaia este Asiria[5]. Pe lângă aceasta tonul universal e aproape escatologic. Autorul care a compus cartea lui Isaia a împlinit la acest punct o alegere semnificativă.
Poemul adună materiale istorice: marea confruntare militară care a decis soarta Babiloniei, stilizat cu tratări tipice şi topice al acestui gen literar. Lipsa menţionării Persiei poate indica o lipsă în ceea ce priveşte perspectiva istorică (spre diferenţă de II Isaia)[6]; ar putea chiar indica începutul unei interpretări a istoriei care a stabilit succesiunea Babilon – Media – Persia, reluată mai târziu de apocaliptici; este imposibil să se decidă asupra acestei chestiuni însă e cert că prezentul oracol nu îi aparţine lui Isaia.
Materialul istoric se transfigurează cu elemente universale şi cosmice: oameni, muritori, popoare şi împărăţii, pământ şi orbită, soare, lună şi constelaţii; dar dispoziţia materialului este oferit în ordine dinamică, impresionantă. În mod repetat îşi face apariţia o armată anonimă, al cărui general cu sine însuşi, şi se pune ca protagonist, se explică aşadar că se tratează de o mare zi a Domnului, în care este pusă în aplicare milităreşte sentinţa unei judecăţi împotriva răufăcătorilor; de la o aşa de colosală transcendenţă se concentrează un sfârşit final în faptul istoric identificat în cele două nume ale celor doi adversari.
2 – 4: Această parte are o schemă paralelă:
a) recrutarea armatei, a’) se ascultă armata
b) vorbeşte generalul, b’) numele generalului.
a) recrutarea armatei, a’) se ascultă armata
b) vorbeşte generalul, b’) numele generalului.
Începe ex abrupto cu trei porunci de chemare; steagul trebuie să fie văzut de departe; când se vor apropia va răsuna vocea. Fără a-l numi pe Domnul se înţelege că se vorbeşte de el. Soldaţii săi sunt consacraţi pentru războiul sfânt, sunt cei care execută mânia. Armata e prezentată printr-o eficace onomatopee, subliniind mulţimea, pluralitatea aliaţilor, vacarmul precedă lupta. Trebuie observat versetul 5,16 pentru recrutare şi 17,12 pentru onomatopeea armatei. Neamurile aliate introduc un context universal fără a-l specifica.
4c – 5: Aceste versete explică pe deplin viziunea neaşteptată de la începutul scenariului universal. Uneltele mâniei sale sunt instrumentul care împlineşte sentinţa, precum în 10,5; la fel ca în Ier 50,25.
6 – 8: A doua parte începe cu o invitaţie la elegie: e vorba despre ziua Domnului, una din acele zile în care Domnului intră cu putere în istorie, realizând în mod activ una dintre marile sale judecăţi istorice. Se poate trata despre transferul puterii unui nou regat, însoţit de suferinţă, pedepse a lui Dumnezeu cel puternic. Astfel vor fi cuprinşi de spaimă, vor vedea năluciri şi durerile îi vor cuprinde.
9 – 10: Ziua Domnului are o dimensiune cosmică: întunericul cosmic este element al teofaniei pedepsei. Mânia se varsă asupra păcătoşilor, la care se adaugă pedeapsa definitivă, focul care consumă, distrugere.
11 – 13: Vorbeşte Domnul judecător, la prima persoană repetând şi explicând temele precedente (pedepsirea celor vinovaţi, manifestări cosmice). Se conclude cu a treia referire la Ziua Domnului.
14 – 16: Efectele unei astfel de intervenţii divine sunt descrise cu date precise ale versetelor 7 – 8: panică. Debandadă, fugă, persecuţia şi masacre fără milă. Astfel de cruzime umană este punerea în aplicare a unei sentinţe divine împotriva păcătoşilor, iar această zi de panică este o zi a Domnului.
17 – 18: Se aude în sfârşit numele istoric, concret al duşmanului. Descrierea se leagă cu versetele 15 – 16, adăugând faptul important că nu se înţelege să se prade, nici să se accepte bani în schimbul iertării, nici nu se fac excepţii.
19: Răsună numele victoriei: Babilon. Pedeapsa ei este comparată doar cu pedepsele cetăţilor blestemate. Babilon (Is 47).
20 – 22: cetatea rămâne fără locuitori. Nu mai foloseşte ca adăpost nici măcar beduinilor şi păstorilor; stăpânii aceleia care a fost Babilon vor deveni animale profane şi sinistre. Versetul final reafirmă tema versetelor 6 şi 9.
Concluzie
Fenomenul profeţiei este în acelaşi timp minunat, dar şi încadrat mereu în viaţa omului. Inspirat de Duhul lui Dumnezeu, profetul va purta mesajul către destinatar. Acest mesaj nu e niciodată de neînţeles, provenit dintr-o altă lume total diferită de cea a receptorului.
Proorocia despre Babilon se încadrează în această logică. Căci noi primim înţelepciune din acest text pe care îl putem interpreta pentru viaţa fiecăruia dintre noi.
Bibliografie
Aa.Vv., Enciclopedia della Bibbia, IV, Elle di Ci, Torino – Leumann 1970.
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1997.
Schokel L. Alonso –Diaz J.L. Sicre, I Profeti, Borla, Roma 2000.
Concluzie
Fenomenul profeţiei este în acelaşi timp minunat, dar şi încadrat mereu în viaţa omului. Inspirat de Duhul lui Dumnezeu, profetul va purta mesajul către destinatar. Acest mesaj nu e niciodată de neînţeles, provenit dintr-o altă lume total diferită de cea a receptorului.
Proorocia despre Babilon se încadrează în această logică. Căci noi primim înţelepciune din acest text pe care îl putem interpreta pentru viaţa fiecăruia dintre noi.
Bibliografie
Aa.Vv., Enciclopedia della Bibbia, IV, Elle di Ci, Torino – Leumann 1970.
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1997.
Schokel L. Alonso –Diaz J.L. Sicre, I Profeti, Borla, Roma 2000.
Note:
[1] J.A. G.-Larraya, „Isaia” în Enciclopedia della Bibbia, IV, Elle di Ci, Torino – Leumann 1970, 386.
[2] Isaia – ebr. yĕšacyāh [ū]; Yhwh mântuieşte; gr. ΄ Ήσαΐας; Vg. Isaias.
[3] J.A. G.-Larraya, „Isaia” , op. cit., 386.
[4] J.A. G.-Larraya, „Isaia” , op. cit., 386.
[5] L. Alonso Schokel – J.L. Sicre Diaz, I Profeti, Borla, Roma 2000, 191.
[6] L. Alonso Schokel – J.L. Sicre Diaz, op.cit., 192.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu