Adesea puține cuvinte ne stârnesc spre a medita descoperind în profunzime multe bogății.
Într-o zi, cu scopul de a-l prinde într-o greșeală, niște învățați, niște oameni cu „merite în fața lui Dumnezeu”, l-au întrebat pe Isus:
- Învățătorule, e corect să plătim tribut împăratului?
- Dați Cezarului ce e al Cezarului și lui Dumnezeu ce aparține lui Dumnezeu!
Primul fapt care mă frapează este cel al discuției în sine. Putem lesne observa în viața noastră cum încep multe dialoguri. Pacea din inima cuiva oferă, revarsă pace. Scopul pentru care e inițiat un dialog vorbește mult despre inițiator, despre sensul discuției, despre oportunitatea sa...
Dacă înainte de a merge cu subiectul pe care doreau să îl discute la Învățător acei oameni aveau inimile pline de orgoliu și dorința de a vădi în celălalt un anume defect atunci acțiunea lor a devenit inoportună înainte de a avea loc. Așadar poate fi acesta un dialog, adică o împărtășire cu scopul de a face un anumit lucru, o anumită lipsă să fie corectată, sau un anumit bine subliniat?...
Sunt convins că acest tip de probleme vin din orgoliu, o mult prea exagerată prezumție... „îl pun eu la punct, îi arăt eu...”
Ce anume îl poate alunga pe Dumnezeu din „casa” unui om decât un astfel de păcat? Toate celelalte păcate pot fi recunoscute cu mult mai multă ușurință. Orgoliul, mândria, nu...
Al doilea fapt remarcat în acest scurt schimb de cuvinte este diferențierea, împărțirea „teritoriului” între Cezar și Dumnezeu.
Cine e Cezarul? Este evident împăratul Romei. Este acel necredincios care a cotropit cu armata sa pământul făgăduinței, Țara Sfântă, astfel profanând-o. A fi supus acestei puteri și dând de bunăvoie tribut nu ar fi un act prea înțelept. ar putea fi chiar un act de necredință.
Cine e Dumnezeu? Are multe titluri. Sunt multe pentru că nici un muritor nu a reușit să îl cunoască în viață pe deplin. În comparația din cadrul acestui subiect e în fapt Marele Rege, Împăratul Universului. Lui i se cuvine totul. Chiar și Cezarul îi datorează închinare, supunere.
Trebuie să revenim la întrebarea de mai înainte: cine e Cezarul?
Cezarul este omul! Este muritorul. Este creatura. Este cel care la un moment dat e puternic. Sau crede că este... Cel care ia decizii pentru sine și pentru alții, cel care face lucruri extraordinare: zboară, călătorește cu viteză incredibilă, studiază, cunoaște multă filosofie, psihologie, tehnică, știe să vorbească, are puterea de a proteja, dar și de a alunga și a respinge, cunoaște multe despre Dumnezeu...
Cine e Cezarul? Trăiesc într-o lume care într-un mod democratic stabilește granițele între ce aparține lui Dumnezeu și sieși. Astfel că se pare că nu e cazul să îl mai vedem pe El prin școli, în locuri publice, în mijlocul copiilor,în familia de astăzi, pe stradă ci doar în locuri special amenajate, pline de praf, îngrijite nu de tinerețe și de vechime...
O provocare puternică vine dintr-o altă lume pe care am întâlnit-o de curând. Acolo totul aparține lui Dumnezeu sau trebuie să aparțină. Această lume nu e un exemplu pentru mine însă reprezintă un semn de exclamare, un mesaj!
Modelul meu este Francisc, fratele Francisc. Acesta este omul plin de viață care cu toată bucuria nu îi dăruiește tribut lui Dumnezeu ci cu totul se oferă pe sine în toată nevoia, cu toată încrederea. El este crainicul Marelui Rege care cântă și nu dorește să construiască limite sau să formeze puteri și influiență.
Așadar e bine, e corect să plătim tribut Cezarului? Cu siguranță, da. Isus nu a venit să distrugă legea după cum el însuși declara. Legea trebuie să fie în favoarea omului. Ceea ce dorește Învățătorul e ca legea să respecte cu adevărat acest principiu. De aceea trebuie dat Cezarului partea care îi aparține. Nu îi aparține ca proprietate ci i s-a încredințat pentru un anumit timp. Dumnezeu a creat omul, apoi cu multă încredere i-a oferit acestuia o lume întreagă pentru a o stăpâni și a se îngriji de ea. De aceea omul este Cezar, e un împărat.
Cu o altă atitudine sunt convins că între Dumnezeu și Cezar nu ar trebui să existe un antagonism atât de violent care este vădit în acest prezent al nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu