Când vorbești de încredere și de credință ai putea să privești undeva în trecut într-un loc îndepărtat numit Urul Caldeii. Acolo găsești o persoană cu mult curaj... Are mult curaj. Curajul de a se încrede în vocea unui Dumnezeu de care se apropie, dar pe care înca nu îl cunoaște foarte bine.
Ieşi din pământul tău şi dintre rudele tale şi du‑te în ţara pe care ţi‑o voi arăta!
Cuvinte atât de puternice! Cuvinte spuse pentru mulți oameni! Ieri, astăzi... Diferența poate fi dacă dai ascultării acestei chemări sau nu, intenția celui care pleacă sau în ce își pune el speranța.
Întâlnești pe cale atâtea persoane chemate de Dumnezeu să meargă undeva departe, să renunțe la tot ceea ce le-ar da siguranță. Siguranță... De parcă aceasta poate însemna niște paie sau niște fân luat de pe câmp...
Am văzut undeva mulți oameni care atingeau o stâncă și nu înțelegeam gestul lor. Eram de părere ca mulți alții că e ceva prostesc, inutil... Mai apoi am fost învățat că prostesc era doar acest mod de a gândi.
Cineva îți va vorbi adânc, filozofic... altul va folosi un limbaj... spiritual, dar dacă drumul celui care vorbește nu va fi împodobit de fapte concrete acelea vor fi goale, atât de goale până când ar ajunge să zgârâie adevărul. Cel care se încrede și ascultă chemarea va face gesturi concrete pe drumul său. Unul va atinge o stâncă ce îi vorbește despre Stânca aceea adevărată care îi susține parcursul, altul se dezbracă de tot ce are și merge cu mâinile goale încredințându-se aceluiași Stăpân. Paiele te fac să te simți confortabil uneori și din câte am văzut sunt deseori foarte scumpe deci valoroase. Dar am mai văzut și că nu pot niciodată susține un parcurs frumos. Și e așa de greu de înțeles uneori...
Ce om minunat Abraham! Să plece așa... Și mereu știe să renunțe: și în cearta păstorilor săi cu aceia ai nepotului său, dar mai ales atunci când e dispus să renunțe la ce avea mai de preț, la fiul său, Isaac. Și toate pentru că se încredea în Dumnezeu!
Cel mai minunat lucru este că din această îmcredere continuă și puternică a ieșit o prietenie fantastică între un om cu Dumnezeul său... Atunci când Domnul vine la Abraham discută atât de intim cu el încât la plecare îi spune acestuia: oare îi voi ascunde intenția mea lui Abraham?
Sper din toată inima să fiu însoțit de acest prieten al lui Dumnezeu pe drumul meu. Sper că într-o zi voi ajunge acasă! Și el va fi acolo cu mine...
Acum îmi rămâne să îmi continui drumul. Doresc să am și eu curajul de a mă încrede în cuvântul celui care cheamă!
Tu ce faci? Vrei să vii și tu?
Ieşi din pământul tău şi dintre rudele tale şi du‑te în ţara pe care ţi‑o voi arăta!
Cuvinte atât de puternice! Cuvinte spuse pentru mulți oameni! Ieri, astăzi... Diferența poate fi dacă dai ascultării acestei chemări sau nu, intenția celui care pleacă sau în ce își pune el speranța.
Întâlnești pe cale atâtea persoane chemate de Dumnezeu să meargă undeva departe, să renunțe la tot ceea ce le-ar da siguranță. Siguranță... De parcă aceasta poate însemna niște paie sau niște fân luat de pe câmp...
Am văzut undeva mulți oameni care atingeau o stâncă și nu înțelegeam gestul lor. Eram de părere ca mulți alții că e ceva prostesc, inutil... Mai apoi am fost învățat că prostesc era doar acest mod de a gândi.
Cineva îți va vorbi adânc, filozofic... altul va folosi un limbaj... spiritual, dar dacă drumul celui care vorbește nu va fi împodobit de fapte concrete acelea vor fi goale, atât de goale până când ar ajunge să zgârâie adevărul. Cel care se încrede și ascultă chemarea va face gesturi concrete pe drumul său. Unul va atinge o stâncă ce îi vorbește despre Stânca aceea adevărată care îi susține parcursul, altul se dezbracă de tot ce are și merge cu mâinile goale încredințându-se aceluiași Stăpân. Paiele te fac să te simți confortabil uneori și din câte am văzut sunt deseori foarte scumpe deci valoroase. Dar am mai văzut și că nu pot niciodată susține un parcurs frumos. Și e așa de greu de înțeles uneori...
Ce om minunat Abraham! Să plece așa... Și mereu știe să renunțe: și în cearta păstorilor săi cu aceia ai nepotului său, dar mai ales atunci când e dispus să renunțe la ce avea mai de preț, la fiul său, Isaac. Și toate pentru că se încredea în Dumnezeu!
Cel mai minunat lucru este că din această îmcredere continuă și puternică a ieșit o prietenie fantastică între un om cu Dumnezeul său... Atunci când Domnul vine la Abraham discută atât de intim cu el încât la plecare îi spune acestuia: oare îi voi ascunde intenția mea lui Abraham?
Sper din toată inima să fiu însoțit de acest prieten al lui Dumnezeu pe drumul meu. Sper că într-o zi voi ajunge acasă! Și el va fi acolo cu mine...
Acum îmi rămâne să îmi continui drumul. Doresc să am și eu curajul de a mă încrede în cuvântul celui care cheamă!
Tu ce faci? Vrei să vii și tu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu