Veronica Antal

Fericita VERONICA ANTAL

Crin însângerat

„Îngerilor, scrieţi în Cartea vieţii: Isus este al meu iar eu sunt al lui Isus”. Printre puţinele cuvinte rămase în scris de la această tânără creştină catolică din Moldova se află şi cuvintele de mai sus, scrise pe un bileţel, dovadă a dăruirii sale totale faţă de Isus, Mirele ceresc.

Slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal a trăit în feciorie iar la sfârşitul vieţii sale, pe lângă cununa fecioriei Dumnezeu ia hărăzit şi cununa martiriului. Această viaţă şi acest martiriu al ei reprezintă o mărturie autentică de credinţă, o credinţă vie, dinamică şi responsabilă. Sfinţenia ei însă nu a fost ceva repentină, întâmplătoare, dar pentru a ajunge la aceasta s-a folosit de toate evenimentele vieţii sale, adică a voit să facă întru toate voinţa lui Dumnezeu.

S-a născut la Nisiporeşti, comuna Boteşti, judeţul Neamţ în ziua de 07 decembrie a anului 1935, din părinţii Iova şi Gheorghe şi a fost botezată în biserica parohială din Hălăuceşti a doua zi, 08 decembrie în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri. Părinţii ei, fiind ocupaţi cu muncile câmpului, copila a fost crescută mai mult de bunica sa Zarafina care a căutat să inspire Veronicăi dragostea faţă de Cristos, faţă de Biserică, conducând-o în primii paşi pe calea credinţei. În ziua de 24 august 1958, întorcându-se de la Sf. Liturghie din parohia Hălăuceşti unde fusese administrat şi sacramentului Sf. Mir este atacată de un tânăr pe nume Pavel Mocanu care voia să-i păteze viaţa feciorelnică închinată lui Dumnezeu. După 42 de lovituri de cuţit îşi dă viaţa şi pleacă pentru totdeauna să-l întâlnească pe Mirele său divin Isus Cristos, întâlnire pe care şi-o dorea atât de mult.

În decursul scurtei sale vieţi nu a făcut nimic extraordinar, în afară de faptul că şi-a trăit vocaţia ei de creştină la un nivel superior faţă de cel obişnuit al altor credincioşi. Moartea ei sfântă este deci rodul unei vieţi sfinte, rodul fidelităţii sale faţă de acel Dumnezeu în care inima ei de tânără credea cu fermitate. A frecventat şcoala primară din localitatea natală cu rezultate bune iar la terminarea acesteia a rămas să-i ajute pe părinţii ei la munca câmpului. Spre vârsta de 16-17 ani îşi va manifesta intenţia de a intra în mănăstire pentru a-şi consacra viaţa lui Dumnezeu. Planul ei nu va putea fi pus în aplicare deoarece statul desfiinţase deja aproape toate mănăstirile catolice din România. Îi rămâne numai să îşi ducă planul la capăt trăind acasă ca o măicuţă. Face vot de feciorie şi se înscrie în Ordinul al Treilea Franciscan (Terţiar). De acum înainte va trăi totdeauna în prezenţa lui Dumnezeu. Primea zilnic Sfânta Împărtăşanie, iar de la orele de adoraţie nu lipsea niciodată. Pentru a putea face acest lucru nu ezita să parcurgă în fiecare dimineaţă, cei opt kilometri până în parohia din Hălăuceşti. Avea o evlavie deosebită faţă de Sf. Fecioară Maria pe care o cinstea mai ales prin recitarea continuă şi zilnică a Sf. Rozariu. Chiar şi în momentul suprem această armă nu a lipsit din mâinile ei. Cei care au ridicat-o din balta de sânge, au putut observa cum strângea în mâinile ei Rozariul.

Slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal iubea mult copii şi bolnavii pe care îi vizita des iar suferinţele ei le îndura cu foarte multă răbdare.

Imediat după moartea ei, credincioşii din localitatea natală şi din împrejurimi au început să vorbească despre ea ca fiind sfântă, iar în ziua de 24 august în fiecare an în locul martiriului ei se celebrează o sfântă Liturghie unde participă mii de credincioşi, şi acest lucru fiind încă o dovadă în plus al sfinţeniei acestei credincioase din Moldova şi din întreaga noastră ţară.

Fiind Terţiară Franciscană, Provincia Sf. Iosif din România a Fraţilor Minori Conventuali se ocupă de acest caz, dorind ca în cel mai scurt timp să ajungă la cinstea altarelor, adică să fie declarată sfântă din partea Bisericii.

Dieceza de Iaşi, în frunte cu Preasfinţitul Episcopul nostru, Petru Gherghel a dat început acestei cauze de canonizare în ziua de marţi 25 noiembrie 2003, orele 16:00 cu o Sfântă Liturghie solemnă care s-a celebrat în Parohia Romano-Catolică Nisiporeşti. În aceiaşi zi, cei numiţi în Comisia acestui tribunal au depus jurământul de credinţă şi au început demersurile pentru a recunoaşte sfinţenia şi martiriul acestei tinere de pe meleagurile Moldovei, după care tot dosarul va fi trimis la Congregaţia pentru Cauza Sfinţilor, care se va pronunţa asupra acestui caz.

Din Tribunalul constituit pentru această cauză de canonizare fac parte Pr. Damian- Gheorghe Patraşcu – vice-postulator; Pr. Mihai Patraşcu- judecător delegat; Pr. Maximilian Pal- promotor de justiţie; Mons. Petru Mareş- teolog; Pr. Claudiu Dumea- teolog; Pr. Emil Dumea- istoric; Pr. Mihai Dămoc- istoric; Pr. Marius Căliman- notar.

În ziua de 11 noiembrie 2006, în mod solemn, Procesul diecezan s-a încheiat la Curia episcopală a Diecezei de Iaşi. Imediat, actele au fost duse la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor la Roma de către Pr. Pătraşcu Damian, numit curier al acestora, unde în ziua de 16 decembrie acestea au fost preluate şi s-a început analizarea lor din partea experţilor în drept.

PROCESUL DE CANONIZARE A

SLUJITOAREI LUI DUMNEZEU

VERONICA ANTAL

ISTORIA TINEREI VERONICA ANTAL

“Aceasta este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră” (1 Tes 4, 3; cfr., Ef 1, 4).

S-a născut la 07 decembrie 1935, în comuna Boteşti, localitatea Nisiporeşti, din părinţii Gheorghe şi Eva, fiind primul din cei patru copii cu care va binecuvânta Dumnezeu această familie de ţărani simpli de pe meleagurile dulci ale Moldovei. Imediat în ziua următoare, 8 decembrie, Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, după obiceiul timpului, copila este dusă la biserica din Parohia Romano-Catolică Hălăuceşti unde este botezată de către P. Felix Rafaelli, parohul locului, primind numele de a Veronica, în amintirea unei surori a tatălui Gheorghe, care murise în tinereţe.

Abia începe să pronunţe primele cuvinte, mama, dar mai ales bunica, Zarafina, încep să o înveţe rugăciuni mai simple, potrivite pentru această vârstă. Din mărturiile rudelor şi a celor care au cunoscut-o din fragedă copilărie, Veronica este descrisă ca fiind o persoană cu o constituţie fizică robustă, sociabilă, evlavioasă şi inteligentă. Se joacă cu plăcere împreună cu ceilalţi copii din vecini, dar nu uită să participe, împreună cu părinţii şi bunica la celebrările sacre care aveau loc în micuţa dar cocheta biserică din Nisiporeşti.

Spre vârsta de şapte ani, începe să frecventeze şcoala primară din localitate, unde învaţă să citească, să numere şi să descopere tainele literaturii, a geografiei, istoriei, etc. Nu se observă nimic deosebit până la această vârstă în viaţa ei, decât evlavia mai puternică pe care o manifesta faţă de Isus Euharisticul şi Sf. Fecioară Maria.

După ce termină primele patru clase din şcoala primară, începe să se implice mai mult în viaţa cotidiană a familiei sale. O ajută pe mama ei la treburile casei, deprinde arta torsului lânii şi a cusutului de haine populare. Merge la munca câmpului împreună cu familiarii şi cu vecinii.

În jurul vârstei de 16 ani se înscrie în corul bisericii din Nisiporeşti, şi tot în această perioadă intră în Asociaţia mariană fondată de Sf. Maximilian Kolbe împreună cu alţi fraţi franciscani, printre care se afla şi Pr. Iosif Petru Maria Pal, care s-a născut în aceiaşi localitate cu Veronica.

După această vârstă, Veronica începe să se gândească serios la viitorul ei. Ar fi voit să meargă la mănăstire, în Congregaţia Surorilor Franciscane Misionare de Asissi, care aveau o mănăstire la Hălăuceşti, dar încercarea ei era destinată eşecului pentru că, odată instaurată dictatura comunistă, toate ordinele şi congregaţiile catolice din ţară au fost suprimate iar mănăstirile acestora închise.

O „măicuţă fără mănăstire”

Neavând posibilitatea să-şi realizeze dorinţa şi vocaţia la care se simţea chemată de către Dumnezeu, aceea de a fi soră, nu-şi pierde speranţa şi se gândeşte cum să-şi ducă totuşi la îndeplinire chemarea. La sfatul directorului spiritual, P. Alois Donea, se înscrie în Ordinul al Treilea Franciscan (terţiarii) şi face vot de curăţie privat. Pentru a se putea dedica mai bine vieţii spirituale, îşi construieşte o mică chilie pe lângă casă unde se retrage ori de câte ori are posibilitatea. De la Sf. Liturghie nu lipseşte niciodată. Dacă în sat nu se celebra – fiind filiala Parohiei Romano-Catolice de la Hălăuceşti, se scula în fiecare dimineaţă, atât vara cât şi iarna, la orele 04:00 şi, împreună cu un grup de prietene, cale de circa opt kilometri, merge să asculte Sf. Liturghie şi să-l primească pe Isus în inima ei. Această hrană spirituală îi dă curaj în lupta vieţii şi în progresul vieţii ei spirituale. Deseori, în faţa prietenelor ei îşi manifesta dorul după cer, chemarea la sfinţenie, şi, nu pregeta să facă orice pentru a-şi atinge ţelul. Pe lângă participarea la Sf. Jertfă a Liturghiei, participă la Orele de adoraţie care se făceau în fiecare joi în biserica din Nisiporeşti; se roagă Sf. Rozariu ori de câte ori are posibilitatea, se roagă pentru diferitele nevoi ale Bisericii; îşi alimentează viaţa spirituală cu citirea cărţilor sfinte.

Rugăciunea şi iubirea faţă de Dumnezeu trebuie însă să se concretizeze în iubirea faţă de aproapele. Astfel, iartă prompt pe cei care îi greşesc; vizitează bolnavii şi bătrânii singuri, ia în braţe copii mamelor istovite şi îi mângâie cu drăgălăşenie; învaţă pe copii rugăciunile la pregătirea pentru Prima Sfântă Împărtăşanie.

Trec anii, iar credinţa ei este din ce în ce mai puternică, credinţă pe care va trebui să o sigileze cu sângele ei peste puţin timp.

În seara zilei de 23 august, pleacă la Hălăuceşti împreună cu grupul de prietene unde, a doua zi avea loc administrarea Sf. Mir. A doua zi participă la Sf. Liturghie, unde ,cu mare solemnitate, Mons. Petru Pleşca împarte sacramentul Sf. Mir unui grup mare de tineri din această parohie. „Veronica era cam palidă şi abătută” în timpul Sf. Liturghii, declară una din prietenele ei care o însoţise. Să fi presimţit ce avea să se întâmple? Numai Bunul Dumnezeu ştie!

După terminarea Sf. Liturghii, Veronica ajută la aranjarea lucrurilor în sacristie, după care merge să ia masa la una din prietenele ei din Hălăuceşti.

Spre seară, prietenele ei vor să plece acasă, dar ea, le spune să plece înainte pentru că le va ajunge din urmă………….

După puţin timp, îşi ia rămas bun de la prietena ei şi pleacă spre Nisiporeşti. Pe drum, se încredinţează lui Dumnezeu şi cu Rozariul în mână începe să parcurgă în grabă distanţa de 8 kilometri până acasă. La jumătatea drumului însă, se întâlneşte cu tânărul Pavel Mocanu, care, aprins de patimi o abordează şi începe să-i facă propuneri indecente. Veronica caută să-şi vadă de drum, dar acesta insistă în obrăznicia sa.

Târând-o în lanul de porumb din apropierea fântânii numită „a lui Vangheaua” începe să lupte cu dânsa. După puţin timp, nereuşind să-şi satisfacă pofta necurată, scoate un cuţit şi, după 42 de lovituri aplicate pe tot corpul, aceasta cade răpusă.

Va fi găsită a doua zi de către nişte săteni care mergeau la munca câmpului: cu faţa în jos, fără suflare şi plină de sânge, cu Rozariul strâns în palma mâinii drepte şi cu o cruce pe spate făcută din strujeni de porumb. Putem spune cu adevărat că Sf. Fecioară a iubit-o mult pe Veronica căci s-a născut într-o solemnitate a ei – Neprihănita Zămislire – iar Veronica a iubit-o mult pe Maica Domnului, murind cu arma Rozariului în mână.

După sosirea miliţiei şi după cercetările de rigoare făcute, este dusă acasă, unde, doi medici îi fac autopsia. Unul dintre aceşti medici, după ce a examinat-o, nu s-a putut abţine să exclame: „Ferice de mama care te-a făcut! Fecioară ai fost şi fecioară ai murit!”. Iată o confirmare a faptului că asasinul nu a reuşit în intenţia sa necurată.

Vestea morţii ei s-a răspândit imediat atât în satul natal cât şi în localităţile dimprejur, astfel că la înmormântarea ei, care a avut loc în ziua de 27 august, biserica din Nisiporeşti era neîncăpătoare.

„Sf. Veronica”

Aşa îi spun credincioşi din Nisiporeşti şi împrejurimi.

Imediat după moartea ei, pe buzele tuturor se auzea spunând: a trăit ca o sfântă şi astfel a murit”. De atunci, copii, tineri, adulţi şi oameni în vârstă, de orice condiţie socială sau religioasă nu încetează a vizita mormântul şi locul unde a fost ucisă pentru a-i cere mijlocirea în diferite probleme, iar rezultatele nu sau lăsat niciodată aşteptate.

Răspândindu-se tot mai mult vestea vieţii acestei tinere creştine care a preferat să-şi de-a viaţa pentru Cristos, decât să-şi piardă darul curăţiei, Pr. Anton Demeter, aflându-se în Parohia Romano-Catolică din Barticeşti, localitate situată lângă Nisiporeşti, începând cu anii 1980 a adunat un mare număr de mărturii de la diferiţi credincioşi din Nisiporeşti şi de la cei care au recurs la mijlocirea ei şi a încercat să amenajeze oarecum locul unde Veronica şi-a dat viaţa.

În anul 2003, în urma răspândirii tot mai mult a faimei sale de sfinţenie, la insistenţa credincioşilor şi a celor care au cunoscut-o, Păstorul Diecezei noastre de Iaşi, Mons. Petru Gherghel, în urma cererii Pr. Pătraşcu Damian, Vice-Postulatorul Cauzei a acceptat şi decretat introducerea Procesului informativ asupra vieţii, virtuţilor, faimei de sfinţenie şi martiriului Slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal.

Astfel, în ziua de 25 noiembrie 2003, în Parohia Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Nisiporeşti, în prezenţa unui mare număr de preoţi şi credincioşi, a avut loc deschiderea procesului mai sus amintit.

După 22 de sesiuni din partea Tribunalului constituit pentru această cauză, fiind ascultaţi numeroşi martori, în ziua de 11 noiembrie 2006, la sediul Curiei Episcopale din Iaşi, în prezenţa Excelenţei Sale, Mons. Petru Gherghel, episcop de Iaşi, s-a închis acest proces.

Prin curierul numit în persoana Pr. Pătraşcu Damian, actele adunate şi sigilate au fost duse în Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, unde experţii vor continua cercetările necesare pentru ca această tânără să poată fi recunoscută şi propusă de sfântă pentru credincioşii din întreaga lume.

Rugăciune

Dumnezeule, Părinte atotputernic, noi te lăudăm şi îţi mulţumim pentru că ai dat slujitoarei tale Veronica Antal tăria de a-şi păstra curăţia cu preţul vărsării sângelui, devenind un exemplu de trăire autentică a credinţei. Cu multă bucurie, ea şi-a oferit viaţa slujirii lui Isus prin votul de curăţie şi prin rugăciune continuă a căutat să aibă mereu candela aprinsă pentru a întâmpina pe Mirele său divin.

Te rugăm Părinte veşnic să învredniceşti pe slujitoarea ta Veronica cu aureola sfinţeniei pentru a deveni o adevărată pildă vie de tărie creştină şi a susţine tinerii şi tinerele noastre pe drumul desăvârşirii şi al fericirii adevărate. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.