Cum putem să ne întâlnim cu Dumnezeu? Unde îl
putem găsi? Ce cale trebuie urmată pentru a ajunge la El? E posibil să vorbim
cu Domnul? Ce limbaj e necesar să cunoaștem pentru a putea comunica cu El?
Cu sinceritate putem să facem să țâșnească din
inima noastră multe întrebări asemănătoare. Adesea se spune că omul îl caută în
mod natural pe Dumnezeu căci după cum afirmă sfântul Augustin, inima nostră e
neliniștită atâta timp cât nu l-a găsit. Cu siguranță creatura cea mai minunată
din toată înfăptuirea lui Dumnezeu e purtată în pelerinajul terestru de către
ceva anume. Victor Frankl spunea că acest ceva, acest motor este căutarea
sensului vieții. Atunci când Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc, acestă
căutare a fost luminată de persoana lui care ne-a adus Vestea cea Bună.
Dumnezeu este iubire, El este comuniune. Asta înseamnă că Dumnezeu este aproape
de om și îl dorește aproape, iar când omul se îndepărtează în întuneric Bunul
păstor îl caută până îl găsește.
Dar cum putem să îmbrăcăm noi această căutare
a lui Dumnezeu care ne împlinește? Un răspuns simplu este: în rugăciune. Dar
cum să ne rugăm? Îndreptându-ne privirea spre Domnul și Învățătorul nostru vom
spune că în cămăruța intimității noastre ne vom ruga Tatălui nostru din ceruri:
Tatăl nostru…
Mai mult, în spiritualitatea din partea
răsăriteană a Bisericii s-a dezvoltat Rugăciunea
lui Isus care constă în repetarea neîncetată a cuvintelor: Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluiește-mă pe mine, păcătosul. Astfel că se vorbește despre o anumită
tehnică de rugăciune. Folosind cuvântul tehnic
în acest context trebuie să fim atenți la faptul că rugăciunea creștină dincolo
de orice dinamică este caracterizată de har și nu de capacitatea umană care își
propune un anumit țel și se folosește de mijloace strict umane.
Rugăciunea lui Isus care mai poartă și numele
de Rugăciunea inimii, este
inseparabilă de practica isihastă. Ea a fost promovată într-un mod deosebit în
secolul al XIV-lea. Promotorul ei de seamă este sfântul Grigore Palama.
Atunci când se vorbește despre rugăciune se
disting trei etape: vocală, mentală și a inimii. Fiecare etapă are o anumită
importanță.
Rugăciunea vocală are fără îndoială propria
valoare. La fel este și în privința rugăciunilor scurte și dese (iaculatorii), dar e necesar să fim
atenți pentru a nu considera rugăciunea ca un talisman.
Rugăciunea
lui Isus, deși simplă în formulare, este deosebit de
bogată. Putem extrage două elemente esențiale. Este o rugăciune de umilință (katányxis) foarte răspândită în mediul monastic. Un al doilea
element esențial este acela al puterii speciale a numelui Domnului. Ne apropiem
de Domnul luând în considerație aceste două elemente pe care nu le putem
despărți: zdrobirea inimii și adorația, distanța abisală dintre om și Dumnezeu,
dar și milostivirea lui care unește, care depășește orice distanță,
milostivirea Sa.
A treia etapă
este aceea a inimii. Este momentul în care mintea se coboară în inimă și
acestea astfel unite se ajunge ordonarea gândurilor sufletului.
Pentru practicarea ei se presupune o pregătire
morală: conștiința celui ce se roagă se cere a fi curățată. Din punct de vedere
exterior o chilie închisă, o poziție așezată pe un scăunel jos, sprijinirea
bărbiei în piept întorcând ochiul trupesc
împreună cu mintea spre mijlocul pântecelui.
Omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dar păcatul a făcut ca
acest chip să nu mai aibă trasăturile originare. Scopul rugăciunii lui Isus
este acela de a regăsi ceea ce s-a pierdut prin păcat, reunificarea omului care s-a împărțit prin căderea în păcat.
Disponibilitatea în fața harului se dovedește prin căutarea fidelă a lui
Dumnezeu, făcând loc harului să acționeze în propria persoană.
Există mai multe
modalități de practicare a acestei rugăciuni. Un astfel de exercițiu cuprinde o
rărire regulată a respirației (mai târziu se va spune că repetiția formulei
trebuie sincronizată cu ritmul încetinit al respirației), o explorare mentală a
sinelui visceral în căutarea locului inimii și invocarea perseverentă a numelui
lui Isus.
Deși la început
se prezintă a fi dificilă și plină de întunecime, unificarea minții cu
rugăciunea produce în curând bucurie, desfătări spirituale, tărie în fața
atacurilor vrăjmașului, iubire crescândă față de Dumnezeu, o mare lumină,
numită mai târziu taborică cum spune Thomás
Spidlik.
Elisabetha Behr Sigel vorbind despre
actualitatea acestei rugăciuni argumentează astfel:
Practicată atât
de muncitorul din uzină sau din adâncul minei cât și de profesorul de teologie,
rugăciunea se detașează, în acest nou context istoric, de conceptualizările
moștenite din trecut, pentru a-și redobândi spontaneitatea și simplitatea
inițiale. Astfel se dezvăluie ceea ce întotdeauna a fost, în esența sa: nu o
credință în puterea magică a unei formule, ci atenție la prezența lui Dumnezeu,
a cărui Taină este Numele dumnezeiesc. Nu alienare într-un mecanism obsesiv, ci
artă duhovnicească, care, întorcând mintea de la lumea fenomenală spre
străfundurile inimii, adică ale persoanei, pregătește această inimă să
primească iertarea, pacea, iluminarea. Nu abolire a gândirii și conștiinței
personale, ci întâlnire în comuniune, lucidă, cu persoana divino-umană a lui
Isus. Având nevoie de tăcere și de o anumită detașare, măcar lăuntrică, de cele
lumești, Rugăciunea lui Isus este totodată și mijloc de dăruire și
transfigurare a întregii creații.
Nu se poate vorbi despre această
rugăciune fără a observa o legătură de comuniune între toți creștinii.
Invocarea numelui lui Isus este comună tuturor, acceptată și accesibilă tuturor
celor care au murit și înviat în Cristos.
Amintindu-ne și de vameș, dar și de
orbul din Evanghelie, rugăciunea Doamne
Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul, este
un ajutor în pelerinajul vieții noastre. Putând fi prescurtată, inserându-i-se
momente de tăcere, putând fi un strigăt de umilință curată, dar și un act de
binecuvântare, practicând-o, putem descoperi că avem mai mult timp pentru
rugăciune, mergând, muncind ori stând acasă, interiorizându-ne, deschizându-ne
harului și în același timp colaborând la lucrarea Împărăției lui Dumnezeu.
