Când e timpul să vorbești despre pace? Oare nu
atunci când lipsește? Dar despre unitate? Nu atunci când simți ce înseamnă
dezbinarea?
În timpul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea
creștinii au posibilitatea să interiorizeze realitatea de dezbinare pe care o
trăiesc în continuu. Provocarea e accentuată de vocea celor care privesc
Biserica lui Cristos din afară, mai ales a celor care arătând cu degetul spun: uite ce înseamnă credința voastră, priviți
tot ce a rezultat negativ în faptele celor care își fac cruce.
Duminică, 20 ianuarie 2013, am primit un
răspuns. Am fost inspirat să particip la un moment de pelerinaj, o clipă de
meditație și întărire alături de un grup de familii creștine, membrii grupului
aparținând mai multor biserici creștine (maroniți, latini, greco-catolici,
ortodoxi, etc.). Locul se află în satul Kousba, în districtul Koura.
Obiectivul
pelerinajului este mănăstirea ortodoxă Hamatoura, situată la o altitudine de
500 m, construită în stâncă, având o singură cale de acces pietonal.
Coborâm în Valea Sfinților pentru a urca cele
626 de trepte care ne poartă, șerpuind până la mănăstirea ortodoxă, Deir
Hamatoura.
Celebrăm Sf. Liturghie la începutul drumului. E important să fim
călăuziți de Bunul Păstor pe drumul nostru.
Momentul e însoțit de curiozitatea bucuroasă a copiilor, un semn de întrebare în interiorul tuturor, o cruce mare construită cu ajutorul unei eșarfe prin care se amintește vizita papei Benedict al XVI-lea în Liban (14-16 septembrie 2012), de sunetul unui râu de munte numit Qadisha care umple atmosfera.
Bunul Păstor ne vorbește despre Noua Alianță,
despre faptul că Dumnezeu îi iubește pe oameni și vrea să stea în mijlocul lor
ca la nunta din Cana. Participanții, oricine ar fi ei, sunt invitați să
asculte, să împlinească porunca Domnului, așa cum Mama lui Isus îi invită.
Și astfel pornim la drum. E plăcut. E plăcut
pentru că nu e doar un simplu moment de relaxare. E un moment de comuniune. În
comuniune dialogul cu Domnul se arată mai vizibil.
Chiar dacă se poate simți
lipsa vinului vechi din textul evanghelic meditat la Sf. Liturghie știm că
Domnul e cu noi și va avea grijă mereu de noi!
Ajungem sus, la mănăstire. Minunată primire. Mergem în salon. Un călugăr ne prezintă istoria locului. Apoi suntem invitați în sala de mese unde avem parte de mâncarea simplă de care viețuitorii locului au parte. La final bărbații au permisiunea de a intra în bucătărie pentru a spăla vasele.
În spirit de ospitalitate și deschidere
superiorul mănăstirii ne-a onorat cu un moment de prezentare, dialog și... fotografii.
Eu am am avut parte de o întâlnire deosebită:
în mănăstire în acel moment se afla un călugăr român de prin părțile
Timișoarei, pe nume Hariton, care venise pentru anumite activități în Liban.
Am
avut parte de o trăire deosebită atunci când, vorbind românește, cei prezenți
ne ascultau cu atenție să înțeleagă ce fel de idiom e și acela pe care noi doi
îl vorbim.
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest moment! Cu
adevărat pot spune că am trăit nu doar un moment de rugăciune pentru unitate, dar
a fost ceva mai mult: la acceași masă am trăit un moment împreună, un moment de
comuniune, un act de credință!
